Break her walls; jjk | highschool au

7

      Ye Eun a intrat în clasă și s-a așezat în bancă, punându-și brațele pe bancă, iar capul rezemat de ele, privirea având-o spre geam. Privea în gol, pierdută, mintea ei repetând cuvintele spuse de Soo Ji. ,,Oare ar fi fost mândru că singura lui fiică a ajuns să fie exmatriculată și aproape trimisă la școala de corecție?". Cuvintele alea au făcut-o să se simtă groaznic. Pentru ea a contat mai mult decât orice părerea tatălui ei și știa că ar dezamăgit de ea. Dar a avut un motiv, ar fi înțeles-o. Nu putea să nu facă nimic și să asculte tot ce se spunea despre ea și familia ei. Putea să jure că dacă nu era oprită de Jung Kook și Ji Min s-ar fi întâmplat la fel de rău și cu Soo Ji.

      Starea ei era una groaznică. Nu se mai simțise asa de mult timp, de când fusese ultima oară la cimitir pentru a-și vizita tatăl. Colegul ei de bancă nu o băga în seamă și aprecia asta. Singurele cuvinte pe care le-au schimbat au fost ,,ce spune?", ,,ce oră avem?" și eventual un ,,bună dimineața". Atât. Prefera să fie lăsată în pace, mai ales în acel moment. Voia să plece și probabil o va face în pauză. Nu se simțea bine deloc. Voia doar să meargă acasă, să se bage în pătura și să se uite la seriale sau la un film. Nu rezista să stea la liceu în condiția aia.

      — Park Ye Eun, la ora mea nu se doarme! se aude vocea profesorului de chimie.

      Bruneta își întoarce capul și îl ridică, privindu-l lipsită de viață. Nu avea nici măcar energie să îi răspundă, așa că doar s-a rezemat de spătar și și-a fixat atenția asupra lui. Bărbatul a pufnit ușor și a revenit la lecția lui, în timp ce atenția celor din clasă s-a mutat din nou la el. A tuturor, în afara unuia dintre ei. Jung Kook. Privirea lui a rămas asupra ei și a analizat-o cu atenție. Chipul ei era palid, iar din ochii ei nu puteai citi nimic așa că ochii lui au coborât la mâinile ei, care tremurau ușor pe bancă. Nu era în regulă deloc și nu credea că era vorba doar de ce s-a întâmplat pe hol.

      — Domnule, Ye Eun nu se simte bine! spune Jung Kook brusc și întrerupe lecția, iar atenția se mută asupra lui, apoi asupra fetei.

      — Ye Eun, ești bine? întreabă profesorul și merge lângă banca ei, iar ea doar dă negativ din cap.

      — Nu, normal că nu e bine! E la fel de albă ca tabla. Pot să o duc la cabinet? întreabă șatenul și se ridică în picioare.

      Profesorul aprobă din cap, iar Jung Kook nu pierde timpul. Ajunge din doar câțiva pași la banca ei, timp în care Ye Eun se ridică încet de pe scaun. Colegul ei de bancă se ridică pentru a o lăsa să iasă din bancă, iar când reușește o ia înainte spre ieșire, cu pași mărunți și cu șatenul chiar în spatele ei. Dar nu a apucat să ajungă până la ieșire. În câteva secunde privirea i s-a încețoșat și tot ce a văzut în fața ochilor a fost negru. Și-a auzit numele strigat de profesor și de Jung Kook, înainte să își piardă echilibrul și să piardă contactul cu realitatea.

      Când s-a trezit nu mai era în clasă, ci într-o cameră aproape albă complet, întinsă pe un pat. S-a ridicat în fund și a analizat lucrurile din jur și și-a dat seama că e în cabinetul liceului. Și-a trecut mâna peste față, simțind că era umedă, la fel ca șuvițele de păr din față. Sacoul și cravata erau așezate frumos și împachetate pe patul de lângă ea, iar cămașa îi era descheiată la primii trei nasturi. Ușa s-a deschis la scurt timp după ce s-a trezit, în cameră intrând o femeie de vârstă mijlocie, ce a zâmbit după ce a văzut-o. A luat clipboard-ul de pe birou și s-a așezat pe scaunul de lângă patul ei.

      — Bună, Ye Eun, spune cald femeia. Cum te simți?

      — Nu sunt sigură, mormăie bruneta. Mă simt amețită și nu mă simt în stare de nimic.