56

597 45 24
                                    

      — Nu pot să cred că m-am lăsat convinsă să vin, murmură Ye Eun și dă să apuce bagajul, pentru a-l duce înăuntru, însă Hyun Jin i-o ia înainte.

      — E mai bine că ai venit, Eunie, mai iei o pauză de la învățat. Și îți mai revii încât să nu ai momente ca cel de ieri, spune Whee In și îi bate spatele ușor.

      — Faptul că am ajuns să fiu martor la Whee In spunându-i lui Ye Eun să mai ia o pauză de la învățat... Șocant, spune Tae Hyung și intră în recepție cu cu bagajele, avându-l și pe al lui și pe al blondinei.

      Ye Eun își dă ochii peste cap și pornește cu prietena ei pe urmele iubiților lor, ceilalți făcând același lucru. Din păcate nu au putut toți să fie prezenți în mica excursie, așa că cei prezenți în recepție erau Ye Eun, Hyun Jin, Tae Hyung, Whee In, Jung Kook, Kim, James, Ji Min, Mi Rae și Ho Seok. Destui încât să facă o gălăgie pe care cei de acolo nu au mai auzit-o.

      — Nu mă interesează ce aveți de zis, eu stau cu Jung Kook în apartament, spune Tae Hyung și se rezeamă de tejghea.

      — Evident, trebuie să lăsați cuplul căsătorit să stea împreună, spune Whee In și își dă ochii peste cap. Eu vreau să stau cu Eunie! continuă și își încrucișează brațele la piept, în timp ce recepționista îi privea confuză.

      — Ya, încetați, oftează Ye Eun. Pot veni să te vizitez oricând, Winnie, nu-ți face griji. Nu te simți prost să desparți niște soți așa devotați? întreabă amuzată.

      — Tsk, bine, bine, renunță blonda.

      — Avem și apartamente de trei camere dacă vă interesează, intervine femeia de după tejghea.

      Până la urmă au rezolvat problema, Ji Min, Mi Rae, James și Ho Seok împărțind un apartament, iar Jung Kook, Kim, Whee In, Tae Hyung, Hyun Jin și Ye Eun pe celălalt, de trei camere. Fiecare a intrat în apartamentul lui, alegându-și câte o cameră și ducând valizele în ele, apoi au trecut la a se schimba și a se pregăti pentru prima vizită pe insulă. Aveau să meargă să viziteze parcul denumit Dol Hareubang, statuile care împânzeau insula, pentru a afla mai mult despre ele, deși majoritatea știau. Însă Ye Eun, Kim, James și Whee In nu fuseseră până atunci pe insulă, deci vizita aceea le era dedicată lor mai mult. Nu le-a luat foarte mult până să se pregătească și să meargă la locația exactă în care se afla parcul. Plimbarea a durat ceva, în primă parte având un ghid, care după ce le-a explicat despre statui, i-a lăsat să se plimbe singuri și să facă poze. La final s-au oprit la suveniruri și au cumpărat câteva, apoi s-au îndreptat spre un local unde aveau să mănânce din preparatele specifice și faimoase ale insulei, majoritatea bazându-se pe pește și fructe de mare.

      — Tsk, mâncarea asta e prea bună! spune Ye Eun după ce mestecă și înghite ce avea în gură.

      — Exact! o aprobă James și își îndeasă mâncare din nou în gură, provocând râsete.

      Hyun Jin zâmbește privind-o pe Ye Eun și ia un șervețel pentru a o șterge de mâncarea de lângă buze, amuzat. Șatena i-a zâmbit și a continuat să mestece fericită, în timp ce Jung Kook îi privea cu atenție. Nu înțelegea cum putea să fie așa grijuliu, însă în urmă cu o seară nici nu își dăduse seama că îi e rău. Oare greșise el și Hyun Jin chiar avea grijă de ea, așa cum zicea? Oare Ye Eun se prefăcuse cu adevărat atât de bine încât iubitul ei să nu observe? Habar nu avea ce să creadă. A luat absent o gură din mâncarea lui, dar a tresărit când a auzit-o pe Kim, care stătea în dreapta lui.

      — Ah, frige! spune și îndepărtează rapid mâncarea de gura ei.

      — Tsk, ai grijă, spune Jung Kook amuzat și ia furculița din mâna ei.

Break her walls; jjk | highschool auWhere stories live. Discover now