33

661 46 14
                                    

      Două ore mai târziu, blonda se afla în avion deja, împreună cu Yong Jin. Ar fi fost și ceilalți cu ei, însă nu le permitea timpul și aveau propriile probleme de rezolvat. Mai mult dura zborul și nu știau cât de lungă avea să le fie șederea și cum se simțea Jung Kook sau cât ar fi avut nevoie de ei acolo. Fratele ei a rezolvat destul de rapid cu biletele și au reușit să prindă primul zbor spre Los Angeles. Ye Eun a plâns în hohote, iar prietenii ei și Yong Jin abia au reușit s-o calmeze. A aruncat primele haine pe care le-a văzut în valiză și câteva lucruri necesare și tot ce a vrut să facă a fost să ajungă mai repede în aeroport. Între timp îi anunțase și pe părinții lui Jung Kook, care au spus că vor lua următorul zbor. Tatăl lui se afla în alt oraș, iar mama ei încheia o afacere foarte importantă. Desigur că țineau la fiul lor, de aceea domnul Jeon a plecat imediat spre Seoul, pentru a o lua pe mama băiatului și a pleca împreună. În plus, se bazau pe Ye Eun că îi va ține la curent până vor ajunge.

      Dar momentan fata era un dezastru. Nu mai gândea logic, tot ce avea în cap era chipul lui Jung Kook, plin de sânge, haosul, sirenele de poliție și ale ambulanței ce se auzeau înainte să se închidă apelul. Totul fusese brusc și șocant, încât se simțea de parcă totul era un coșmar. Dar era cât se putea de real. Yong Jin încerca să o sfătuiască să doarmă pe durata zborului, nu avea să ajute cu nimic dacă ajungea acolo răvășită și obosită. Într-un final a adormit fără să vrea, cu căștile în urechi și privirea pe geam și a rămas așa câteva ore. S-a trezit apoi înainte cu două ore să aterizeze, timp în care Yong Jin dăduse telefoane și se interesase de Jung Kook, ajutat de părinții acestuia, desigur. A reușit să afle spitalul, etajul, sala și să obțină permisiunea să îl vadă, lucru ce a fost destul de greu, deoarece nu îi erau rude.

      Când au ieșit din aeroport au pornit direct spre spital. Nu mai putea aștepta nicio secundă după zborul teribil de lung, din care în mare parte a dormit oricum. Habar nu avea în ce stare era Jung Kook, deoarece nu au avut voie să spună nimic la telefon și voia să afle cât mai repede. Nu putea să se oprească din a se învinovăți. Știa că nu fusese atent la drum din cauza ei și a lui Hyun Jin. Dacă nenoricitul de Hyun Jin nu ar fi făcut acele gesturi, nu s-ar fi ajuns acolo și el ar fi fost bine. Au luat rapid un taxi spre spitalul pe care l-a aflat Yong Jin, iar în jur de douăzeci de minute au ajuns. Ye Eun a dat buzna în clădire și încerca disperată să găsească liftul, însă aproape că se pierdea în spitalul uriaș. Era greu să-ți părăsești orașul și țara. Totul era atât de diferit și de complicat, încât nu era în stare să găsească liftul. Fratele ei a văzut că blonda era prea agitată și nu reușea să ducă la capăt nimic, așa că a întrebat la recepție de șaten și a fost chemată o asistentă care se ocupa de el.

      — Pe aici, vă rog, spune asistenta în engleză, zâmbind drăguț.

      Au ajuns la etajul de care aflase Yong Jin când se interesase și se îndreptau spre salonul în care fusese dus șatenul. Pe măsură ce se apropiau de acesta, observau doi băieți în fața lui, așteptând pe scaune, pe care i-a recunoscut ca fiind prieteni de-ai băiatului, din poze. Când erau destul de aproape au observat un bărbat de vârstă mijlocie, care ieșea din salon, așa că blonda s-a grăbit să ajungă la el, dându-și seama că era doctorul care se ocupa de Jung Kook. L-a apucat de mânecă și l-a întrebat pocit în engleză despre șaten, iar bărbatul a zâmbit și i-a îndepărtat ușor mâna de pe mâneca sa.

      — Presupun că sunteți Park Ye Eun, trimisă din partea părinților domnului Jeon. Puteți intra să îl vedeți, dar doar o persoană momentan, deoarece iubita lui se află deja înăuntru. Mă voi întoarce în câteva minute cu fișa medicală completată cu rezultatele analizelor și vă voi explica în detaliu despre starea acestuia, spune bărbatul amabil și îi întoarce spatele, pornind spre locul în care trebuia să fie.

Break her walls; jjk | highschool auUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum