Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 2

Luna se înalță palidă printre vârfurile unui copac singuratic. Zgomote îndepărtate. De la o fereastră se aude o muzică lentă și plăcută. Puțin mai jos, liniile albe ale unui teren de tenis răspândesc raze sub paloarea lunii, iar piscina goală așteaptă să vină vara. La primul etaj al casei o fată blondă, nu prea înaltă, cu ochi albaștri și piele catifelată, se privește nehotărâtă în oglindă.

‒ Ai nevoie de tricoul negru de la Onyx?

‒ Nu știu.

‒ Dar de pantalonii albaștri? strigă Daniela din odaia sa.

‒ Nu știu.

‒ Colanții îi vei îmbrăca?

Daniela stă în ușă și se uită la Babi, la sertarele deschise și la lucrurile aruncate peste tot.

‒ Atunci am să iau asta...

Daniela se apropie călcând peste niște Superga de toate culorile aruncate pe podea, toate mărimea treizeci și șapte.

‒ Nu, pe acela nu-l lua! Îmi place mie.

‒ Oricum mi-l iau.

Babi se ridică în grabă cu mâinile în șolduri:

‒ Scuze, dar eu nu l-am îmbrăcat niciodată...

‒ Dar puteai să-l îmbraci pân-acuma.

‒ Și încă mi-l lărgești cu totul.

Daniela se întoarce lent spre Babi și o privește ironic.

‒ Ce-i asta? O glumă? Păi, chiar tu mi-ai luat fusta albastră și mi-ai lărgit-o, iar eu acum plutesc în ea ca o barcă pe mare.

‒ Ei și ce? Pe aceea ți-a lărgit-o Chicco Brandelli.

‒ Cum? Te-a pipăit Chicco și tu nici nu mi-ai spus? Cred că avem ceva de vorbit!

‒ Nu cred, judecând după fustă.

‒ Sunt doar aparențe. Ce zici, cum ar sta geaca albastră peste bluzița roșie?

‒ Nu schimba subiectul. Spune-mi cum a fost?

‒ Păi, știi cum se întâmplă lucrurile astea?

‒ Nu.

Babi se uită la sora mai mică. E adevărat, nu știe. Încă nu poate să știe. Este prea rotunjoară și nu într-atât de atrăgătoare încât să convingă pe cineva s-o pipăie.

‒ Nimic deosebit. Îți amintești cum alaltăieri i-am spus mamei că mă duc la Pallina să învățăm împreună?

‒ Da. Și?

‒ Păi atunci m-am dus la cinema cu Chicco Brandelli.

‒ Și?

‒ Filmul nu era cine știe ce și nici el, să-ți spun drept.

‒ Bine, dar hai să ajungem la cel mai interesant moment. Cum s-a întâmplat că te-a pipăit?

‒ Păi, ne uitam la film de vreo zece minute și el a început să se agite. M-am gândit: „Da, scaunele în această sală nu sunt prea comode, dar mai degrabă cred că Chicco vrea să mă pipăie." Și, de fapt, peste puțin timp, iată-l că se lasă ușor pe-o parte și își trece brațul drept pe după speteaza mea. Auzi, ce zici, să-mi pun compleul acela verde cu nasturi în față?

‒ Continuă.

‒ Pe urmă de pe spetează mâna lui a ajuns încet pe umărul meu.

‒ Și tu?