Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 53

24 decembrie

E treaz. De fapt, nici n-a dormit. Radioul este în priză. Ram Power. Cineva îl trăiește, cineva și-l amintește. Ce să-și amintească? Îl doare capul și ochii. Se zvârcolește în pat.

Din bucătărie se aude gălăgie. Fratele lui pregătește dejunul. Se uită la ceas. E ora nouă. Cine știe unde pleacă Paolo în ajunul Crăciunului. Sunt oameni care își găsesc mereu ocupație chiar și în zile de sărbătoare. Aude cum se trântește ușa. A ieșit. Simte o ușurare. Are nevoie să stea singur. E singur. La gândul acesta se simte și mai rău. Nu i-i foame, nu i-i somn, nu simte nimic. Rămâne așa, cu fața în sus. Nu știe pentru cât timp. Puțin câte puțin revede acea odaie în zile mai fericite. De câte ori dimineața trezindu-se a găsit cerceii lui Babi pe noptieră sau ceasul ei, de câte ori au stat împreună în acel pat îmbrățișați, îndrăgostiți, dorindu-se unul pe altul. Zâmbește. Își amintește picioarele ei reci, degetele înghețate pe care ea, râzând, le atingea de picioarele lui, mai calde. După ce făceau dragoste rămâneau acolo să pălăvrăgească, priveau luna prin geam, ploaia sau stelele, la fel de fericiți fie că era cald sau ploua. Îi mângâia părul, indiferent de ce se petrecea afară, în pofida oricăror războaie sau probleme globale. O revede cum mergea prin baie, admiră din nou îndrăgostit sânii mai deschiși pe pielea lui, umbra unei haine de-abia dezbrăcate, a unui sutien descheiat. O aude cum râdea după ușa închisă, o aude cum pășea într-un fel caraghios, cu părul pe spate, alerga rușinoasă spre pat și se scufunda în el încă rece din cauza apei cu care s-a spălat, fricoasă, parfumată de dragoste și pasiune. Step iar se zvârcolește în pat, se uită în tavan. De câte ori simțea o împunsătură în inimă când venea timpul să se îmbrace și s-o însoțească acasă. Tăcuți, așezați pe pat, începeau să se-mbrace încet-încet și-și transmiteau câte ceva ce aparținea celuilalt. Făceau schimb de zâmbete, de săruturi, ea își îmbrăca fusta, pălăvrăgeau aplecați, își încălțau ghetele, lăsau radioul să cânte până la întoarcere. Pe unde-o fi acum? Și de ce. I se strânge inima.

Înainte de sărbători când facem ordine în casă, ne simțim fie mai veseli, fie mai triști. Nu știm unde să punem unele gânduri.

‒ Dani, o vrei pe asta? Dacă nu, o arunc.

Daniela se uită la Babi. Ea stă cu geaca albastră în mână.

‒ Nu, las-o. Am s-o port eu.

‒ Dar e descusută.

‒ Am s-o repar.

‒ Cum vrei.

Babi o lasă pe pat. Daniela o privește cum iese din cameră. De câte ori ea și Babi s-au certat pentru geaca aceea. Nu s-a gândit c-o să vrea s-o arunce vreodată. Sora ei s-a schimbat mult. Dar lasă baltă toate gândurile și începe să împacheteze ultimele cadouri. Babi termină de golit dulapul când intră mama ei.

‒ Bravo. Ai adunat o grămadă de lucruri.

‒ Da, ține, acestea sunt toate bune de-aruncat. Nici Dani nu le vrea.

Raffaella ia câteva haine puse pe masă.

‒ Am să le dau săracilor. Trebuie să vină azi să le ia cineva. Mai târziu ieșim împreună?

‒ Nu știu, mamă.

Babi roșește ușor.

‒ Cum vrei, nu-ți face griji.

Raffaella zâmbește și iese din odaie. Babi deschide câteva sertare. E fericită. E o perioadă când se împacă cu maică-sa. Ciudat. Dar cu șase luni în urmă se certau în fiecare zi. Își amintește de sfârșitul procesului, când a ieșit de la tribunal, iar mama ei a ajuns-o din urmă alergând.