Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 6

O fată care locuiește în vecinătate deschide un radio portabil, clasicul Bambino.

‒ O sută nouă!

Schello, aproape beat, saltă pe acoperiș și dansând în ghetele Clark de piele, transpirate și fără șireturi, face o tentativă de break. Nu-i iese.

‒ Iu-huuu!

Bate din palme cu forță.

‒ O sută zece.

‒ Atenție, facem clasamentul celor mai transpirați. Pe locul întâi se situează Sicilianul. Este ud tare la subsuori și pe spate, seamănă cu un havuz.

‒ O sută unsprezece.

Step, Hook și Sicilianul fac niște eforturi de necrezut. Se ridică toți trei gâfâind, roșii și epuizați.

‒ În clasamentul nostru pe poziția a doua se plasează Hook, splendida lui maletă Ralph Lauren și-a schimbat culoarea. Aș spune acum că e verde decolorat sau mai degrabă verde sluțit.

Schello, dansând ușor cu pumnii lângă piept, mișcă din cap în ritmul piesei anunțate de un DJ la radio: Sere nere. Face o piruetă și continuă:

  ‒ O sută doisprezece! Și după cum era de așteptat pe ultimul loc e Step... Aproape perfect, cu părul puțin ciufulit, dar nu-i nevoie că oricum e foarte scurt.

Schello se înclină ca să-l vadă mai bine, apoi se ridică în sus imediat, legănând din mâini.

‒ Incredibil, am văzut o picătură de sudoare, dar vă asigur, era unica! O sută treisprezece!

Step se lasă în jos, simte cum îl frig ochii. Câteva picături de sudoare alunecă de-a lungul tâmplelor și se opresc în sprâncene. Închide ochii, simte durere în umeri, în brațele umflate, în venele care pulsează, dar împinge și lent se saltă din nou.

‒ Daaa!

Step se uită în lături. Și Sicilianul face la fel. Destinde complet brațele până-l ajunge. Lipsește doar Hook.

Step și Sicilianul își privesc prietenul adversar cum se ridică tremurând și gâfâind, centimetru după centimetru, secundă după secundă, în timp ce urletele de jos răsună tot mai tare.

‒ Hook, Hook, Hook...!

Hook ca și paralizat, se oprește brusc, apoi tremurând, clatină din cap.

‒ Nu, nu mai pot.

Rămâne o clipă nemișcat și aceea e hotărârea lui definitivă. Se izbește cu toată greutatea de marmura rece, reușind de-abia să-și ridice la timp capul.

‒ O sută paisprezece!

Step și Sicilianul se lasă repede în jos încetinind doar la sfârșitul flexiunii, apoi se întorc rapizi, ca și cum au regăsit forțe noi, energii noi. Sau primul, sau nimic.

‒ O sută cincisprezece!

Coboară iar.

Ritmul se întețește. De parcă a înțeles, Schello se astâmpără.

‒ O sută șaisprezece!

Unul după altul pronunță numai numerele. Repede. Așteptând să se ridice ca să-l rostească pe următorul.

‒ O sută șaptesprezece!

Și iarăși în jos.

‒ O sută optsprezece!

Step accelerează un pic, gâfâind.

‒ O sută nouăsprezece!

Se lasă în jos și din nou e sus, imediat. Sicilianul îl urmează, sforțându-se, gemând, devenind mai roșu la față.

‒ O sută douăzeci, o sută douăzeci și unu. Incredibil, băieți!

Nimeni nu vorbește. Domnește liniștea marilor momente.

‒ O sută douăzeci și doi!

Numai muzica de fundal.

‒ O sută douăzeci și trei...

Apoi Sicilianul se oprește la jumătate, începe a urla, ca și cum ceva înăuntrul lui s-a frânt.

Step, de la înălțimea flexiunii sale, îl privește. Sicilianul e ca și cum blocat. Tremură și respiră cu greu urlând, dar brațele lui nu mai vor să-l asculte, nu-l ascultă deloc. Face un ultim efort, zbiară ca o fiară rănită. Și inexorabil, încet-încet începe să coboare. A pierdut. De jos se aude un strigăt. Cineva deschide o bere:

‒ Da, iată, noul învingător este Step.

Schello se apropie festiv, dar Step clatină din cap.

Ca la un ordin, în piață se face liniște. De jos, la radio, ca un semn al destinului: o piesă de Sprinsteen, I'm going down. Step zâmbește în sinea lui, își duce mâna stângă după gât și se lasă în jos pe o singură mână, țipând.

Atinge ușor marmura, o privește cu ochii larg deschiși, apoi din nou se ridică, tremurând și sprijinindu-se doar pe dreapta, cu toată puterea, cu toată furia. Un strigăt eliberator îi iese din gât:

‒ Daaaa!

Unde nu-i ajunge forță, îi ajunge voință. Rămâne nemișcat așa, întors pe spate, cu fruntea spre cer, ca o statuie urlând în întunericul nopții, sub frumusețea stelelor.

‒ Iu-huuu! urlă Schello ca un nebun.

În piață toți explodează după acel strigăt, pornesc motocicletele, claxonează, zbiară. Pollo începe a da cu picioarele într-un oblon.

Lucone sparge o sticlă de bere de o vitrină. Geamurile unor case se deschid. O alarmă îndepărtată începe să sune. Bătrânele, în cămăși de noapte, ies la balcoane strigând îngrijorate:

‒ Ce se-ntâmplă?

Cineva strigă ca să facă liniște. O doamnă amenință că va chema poliția. Ca printr-o minune toate motocicletele se mișcă din loc. Pollo, Lucone și ceilalți o iau la goană, săltând, în timp ce din țevile de eșapament iese un fum gros alb. Fetele se duc toate acasă. Maddalena e și mai îndrăgostită.

Hook i se alătură lui Step.

‒ La naiba, bună întrecere, așa-i?

‒ Nu rea.

Și celelalte motociclete se alătură. Ocupă toată strada încurcându-le mașinilor care trec pe alături, claxonând, Schello se ridică în picioare pe Vespa lui uzată.

‒ Am aflat că se dă petrecere la Cassia, la 1130. E un bloc rezidențial.

‒ Dar cum vom intra?

Schello îl asigură:

‒ O știu pe una care stă acolo.

‒ Cine-i?

‒ Francesca.

‒ Ai ceva cu ea?

‒ Da.

‒ Atunci vom intra liber.

Râzând, merg mai departe. Urlet de motoare. Scrâșnet de roți, cotesc toți la stânga. Înaintează, se opresc la semafor, apoi cu toată viteza o iau spre Cassia.