Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 49

Când Claudio ajunge, Step e deja acolo, așezat pe marginea parapetului, fumează o țigară.

‒ Salut.

‒ Bună seara.

Își dau mâna. Claudio își aprinde și el o țigară pentru a se simți mai în largul său. Din păcate, nu obține rezultatul scontat. Băiatul e ciudat. Stă acolo și zâmbește în tăcere, în geaca ceea întunecată. Nu seamănă cu fratele său. E mult mai zdravăn. Deodată, în timp ce stă așezat alături de el pe parapet, își amintește brusc de ceva. Băiatul l-a bătut pe amicul său Accado și i-a spart nasul. Acum se vede cu fiica lui. Băiatul acela e un tip periculos. Ar fi preferat de o mie de ori să vorbească cu fratele lui.

Claudio rămâne în picioare. Step îl privește curios.

‒ Despre ce discutăm?

‒ Păi, uite, Stefano. La mine acasă în ultimul timp au fost multe probleme.

‒ Aș vrea să știu câte din cauza mea...

‒ Da, știu, totuși vezi, noi până nu demult eram o familie liniștită. Babi și Daniela sunt două fete minunate.

‒ E adevărat. Babi e o fată la locul ei. Ascultă, Claudio, pot să te tutuiesc? Mie nu-mi place să vorbim prea la general. Și încă dacă trebuie să mă gândesc la toți acei de „dumneavoastră", mi se pare total imposibil.

Claudio zâmbește.

‒ Desigur.

În fond, băiatul nu-i deloc antipatic. În orice caz, deocamdată nu l-a luat la pumni. Step coboară de pe parapet.

‒ Poate mergem să stăm de vorbă în altă parte. Cel puțin vorbim mai comod, poate bem ceva.

‒ Bine. Unde mergem?

‒ Aici, nu departe, este un local deschis de niște prieteni de-ai mei. Ne vom simți ca acasă, nu ne va deranja nimeni.

Step urcă pe motocicletă.

‒ Urmează-mă.

Claudio urcă în mașină. E mulțumit. Misiunea lui pare a fi mai ușoară decât și-a închipuit. Nu-i atât de rău. Îl urmează pe Step în jos până la Farnesina. La Ponte Milva cotesc la dreapta. Claudio se uită atent să nu piardă din vedere farul roșu care-l conduce în noapte. Dacă s-ar întâmpla ceva, Raffaella nu l-ar ierta niciodată. Peste puțin timp se opresc pe o stradă mică după piazza Clodio. Step îi arată lui Claudio un loc liber unde ar putea parca mașina în timp ce el lasă motocicleta chiar în față la Four Green Fields. Înăuntru e mare aglomerație. Mulți băieți stau așezați pe scaune de-a lungul tejghelei. Peste tot sunt agățate tablouri cu logotipuri de bere din diferite țări. Un tip cu ochelari subțiri și cu părul încâlcit se agită frenetic după tejghea, pregătind cocktailuri de fructe și simplu gin tonic.

‒ Salut, Antonio.

‒ Oh, salut, Step. Ce să-ți dau?

‒ Nu știu, acuși hotărâm. Tu ce vrei?

În timp ce merg să se așeze, Claudio își amintește că n-a mâncat nimic. Hotărăște să bea ceva ușurel.

‒ Un Martini.

‒ O bere blondă și un Martini.

Se așază la o masă din spate, unde e mai puțin aglomerat. Imediat de ei se apropie o fată cu pielea de culoarea abanosului pe nume Francesca. Le aduce ce-au comandat și se oprește la masă ca să pălăvrăgească cu Step. Step i-l prezintă pe Claudio care educat se ridică în picioare când îi dă mâna. Francesca rămâne surprinsă.