Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 26

Un sunet insistent. Deșteptătorul.

Pallina îl oprește. Se scoală din pat fără zgomot și se îmbracă. Se uită la Babi. De-abia s-a clintit și continuă să doarmă liniștită cu burta în sus. Pallina se apropie de polița de pe perete. U2, All Saints, Robbie Williams, Elisa, Tiziano Ferro, Cremonini, Madonna. Ar vrea ceva mai special. Iată. Verifică volumul și-l dă încet. Atinge butonul PLAY. Șapte mii de cești de cafea. Britti începe să cânte tandru. Volumul e potrivit. Babi deschide ochii. Se întoarce cu burta în jos. Pallina îi zâmbește.

‒ Salut.

Babi se întoarce pe cealaltă parte. Vocea ei se-aude un pic răgușită.

‒ Cât e ora?

‒ Șapte fără cinci.

Pallina se apropie și o sărută pe obraz.

‒ Facem pace?

‒ Din partea ta cel puțin un croissant cu ciocolată de la Lazzareschi.

‒ N-am timp, degrabă ajunge mama mea aici și trebuie să merg la analize.

‒ Înseamnă că nu facem pace.

‒ În noaptea asta ai fost cea mai tare.

‒ Ți-am zis să nu mai vorbim despre asta.

Pallina își desface brațele.

‒ Ok, cum vrei. Hei, ce să-i zic mamei tale dac-o văd când ies?

‒ Bună dimineața.

Babi îi zâmbește și se acoperă cu plapuma. Pallina ia geanta cu cărți și-o aruncă în spate. E fericită, s-au împăcat. Babi e foarte tare și mai ales acum când a devenit romaniță. Pallina trage încet ușa după sine și traversează coridorul în vârful degetelor. Ușa apartamentului e încă încuiată. Învârte cheia și când tocmai vrea să iasă aude o voce de la spate.

‒ Pallina!

E Raffaella, într-un halat roșu, nemachiată, ușor palidă, dar mai ales surprinsă. Pallina hotărăște să urmeze sfatul lui Babi și cu un „Bună dimineața, doamnă" o zbughește pe scări. Iese pe ușă și ajunge la poartă. Mama ei încă n-a venit. Se așază pe prag să aștepte. Soarele cald îi atinge fruntea, un muncitor deschide benzinăria, câțiva domni se îndepărtează grăbit de la chioșcul de ziare, ducând sub braț noutăți mai mult sau mai puțin senzaționale.

La lumina zilei nu mai are îndoieli. Nu și-ar dori o mamă ca Raffaella, chiar dacă e cu mult mai punctuală decât a ei.

Babi intră în baie. Își vede fața în oglindă. Nu arată prea bine. S-o faci pe romanița nu-i de mare folos, cel puțin pentru ea. Deschide robinetul cu apă rece, lasă să curgă puțin și-și clătește fața.

Daniela apare la spatele ei.

‒ Povestește-mi totul! Cum a fost? Cum e florăria? E așa de vesel cum se spune? Ai văzut vreo prietenă de-a mea?

Babi deschide tubul de pastă de dinți, începe să-l strângă de la capăt ca să facă să dispară urma degetului Danielei care l-a apăsat exact pe mijloc.

‒ E o mare prostie. Un grup de tipi care își riscă în zadar viața și din când în când vreunul reușește să și-o piardă.

‒ Da, dar vine multă lume? Ce fac acolo? Unde se duc după aceea? Le-ai văzut pe romanițe? Ce tari sunt! Eu n-aș avea curajul s-o fac pe romanița!

‒ Eu am avut...

‒ Serios? Ai fost romaniță? Uau! Sora mea e romaniță.

‒ Vai, nu-i prea mare lucru, te asigur, dar acum trebuie să mă pregătesc.