Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 10

‒ Big.

Raffaella așază apăsat cărțile pe pânza verde, privindu-și satisfăcută adversarii.

O doamnă cu ochelari mari ca și încetineala ei.

‒ Arată-ți cărțile, dragă...

Aproape că le scapă din mână. Raffaella și le însușește rapid.

‒ Pe asta – aici, pe asta – așa, și iată și ultima. Le plătești pe toate.

Calculează repede în minte, apoi înscrie rezultatul parțial pe o foaie. Se ridică și se postează la spatele lui Claudio, însușindu-și repede și jocul lui și după câteva cărți norocoase, îl convinge să bată. Până și partenerul lor face gin. Raffaella notează fericită punctele. Dacă n-ar fi fost underul lui Claudio, ei ar fi câștigat și al doilea joc. Ia cărțile și începe să le amestece cu viteză. Doamna cu ochelari ia prima carte. La mesele vecine, eșecurile în lanț sunt puse de cocotele acelea pe seama ghinionului. Câte cineva schimbă locul scrumierei de-abia golită de stăpâna casei, în dreapta sa. Un avocat își toarnă un whisky, exact până unde se termină desenul de pe sticlă. Tocmai măsura potrivită care l-ar ajuta să câștige, rămânând mai mult sau mai puțin treaz. Câteva cupluri, în aparență mai îndrăgostite decât celelalte, fac schimb de saluturi afectuoase înainte de a lua cărțile în mână. În realitate, e mai degrabă un ritual magic decât un gest dezinteresat. Unele perechi pleacă, motivând că trebuie să se trezească devreme a doua zi și că încă nu li s-au întors copiii acasă. De fapt, sau el a băut prea mult, sau ea s-a plictisit de moarte. Printre aceștia erau și Marina cu Filippo. Își iau rămas-bun de la toți, îi mulțumesc stăpânei casei mințind că le-a plăcut seara. Marina o sărută pe Raffaella și, cu un zâmbet cam prelungit, îi amintește de promisiunea în privința fiicelor lor.

Din scara blocului 1130 de pe via Cassia iese un grup de invitați. Comentează întâmplarea. Un băiat se pare că vrea să spună mai multe lucruri decât toți. Desigur are dreptate, judecând după buza lui spartă. După mai multe întrebări stupide și inutile, poliția pleacă din apartamentul Robertei. Singura care putea să știe ceva, o anume Francesca, când a văzut că sărbătoarea se transformă într-un dezastru, a părăsit locul în fugă cu geanta golită și cu numele celor vinovați.

În haosul general, Palombi și Daniela, împreună cu alți invitați, au șters-o de-acolo. Babi, udă toată, și-a pierdut sora. În schimb Roberta i-a dat o pereche de pantaloni care-i veneau perfect și tricoul fratelui său mai mare pe care acela l-a îmbrăcat numai de două ori.

‒ Ar trebui să te îmbraci așa mai des, îți stă excelent.

‒ Chicco, mai ai poftă de glume?

Cei doi ies afară.

‒ Mi-am pierdut sora și am stricat rochia de la Valentino.

Îi arată o pungă elegantă de plastic a unui alt brand decât cel pe care l-a numit, dar oricum prestigios.

‒ Și plus la toate, ce-o să mă ciufulească mama când o să mă vadă în așa hal.

Mânecile hainei îi acoperă mâinile plăpânde. Babi le răsucește, ridicându-le până la cot. Dar face numai un pas și îi cad înapoi în jos.

‒ Uite-l, el e.

De după niște containere de gunoi Schello arată spre Brandelli.

‒ Ești sigur?

‒ O sută de procente. L-am auzit cu urechile mele.

Step recunoaște fata care merge alături de ticălosul cela, chiar dacă-și schimbase hainele. Nu uiți ușor fata care insistă să ajungă în duș cu tine.