Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 39

Paolo, așezat la masă, răsfoiește distrat ziarul. Se uită în jur. Ciudat. I-am zis Mariei să-mi facă o tartă cu mere. O fi uitat. Ce naiv! Își amintește de niște covrigi pe care i-a cumpărat pentru vreun caz de urgență. Acesta e unul dintre ele. Deschide câteva dulapuri. În sfârșit îi găsește. I-a ascuns bine să nu-i găsească foamea lui Step și a prietenilor săi.

În timp ce mușcă din unul, intră Step.

‒ Salut, frățioare.

‒ E tocmai ora potrivită să te întorci acasă... Iar ai să stai toată ziua în pat, iar seara ai să te duci la sală cu Pollo și ceilalți delicvenți. Frumoasă viață mai ai...

‒ Foarte frumoasă.

Step își toarnă cafea, apoi lapte.

‒ Numai că eu nu m-am întors acum. Eu acum plec.

‒ Doamne, dar cât e ora?

Paolo se uită preocupat la ceas. E șapte și jumătate. Respiră ușurat. E totul sub control. Dar ceva oricum nu-i normal. De când Step iese la ora asta?

‒ Unde mergi?

‒ La școală.

‒ Ah.

Paolo se liniștește. Apoi își amintește că Step a absolvit anul trecut.

‒ Ce să faci?

‒ La naiba, ce-i cu toate întrebările astea, cu noaptea-n cap?

‒ Fă ce vrei, doar să nu te bagi în ceva. Maria n-a făcut tartă cu mere?

‒ Tartă de mere? Mi se pare că nu.

‒ Sigur. Nu cumva ați mâncat-o voi cu Pollo și cu porcii ceia veșnic flămânzi?

‒ Paolo, nu-mi ofensa prietenii. Nu-i frumos. Eu nu-i ofensez pe-ai tăi.

Paolo tace. Nu că nu-i ofensează. Cum ar putea? Paolo nu are prieteni. Îl sună din când în când vreun coleg de lucru sau de facultate, dar pe ei Step nu ar fi putut să-i ofenseze. I-a pedepsit viața destul. Triști, cenușii, slabi ca niște poeți.

‒ Ciao, Pa'! Ne vedem diseară.

Paolo se uită la ușa închisă. Fratele său reușește mereu să-l uimească. Cine știe unde se duce așa devreme. Bea un gât de cafea. Vrea să ia covrigul de pe masă. A dispărut: cu Step e mereu așa.

‒ Ciao, tată.

Babi și Daniela coboară din Mercedes. Claudio își privește fiicele care se îndreaptă spre școală. Îi fac din mână și el pleacă. Babi mai pășește câteva trepte. Se întoarce, Mercedesul e deja departe. Coboară repede treptele și în acel moment o întâlnește pe Pallina.

‒ Salut, unde fugi?

‒ Mă duc cu Step.

‒ Jură-te. Dar unde mergeți?

‒ Nu știu. La o plimbare. Pentru început vom lua dejunul. Sunt așa de emoționată că nici n-am putut înghiți nimic dimineață. Gândește-te, e prima oară când chiulesc...

‒ Și eu eram emoționată prima dată. Dar pe urmă... Pot face semnătura mamei mele mai bine decât ea însăși!

Babi râde. Motocicleta lui Step se oprește vuind lângă trotuar.

‒ Mergem?

Babi o sărută grăbit pe Pallina și urcă emoționată la spatele lui. Îi bate inima ca la o vrăbiuță.

‒ Te rog, Pallina... Încearcă să nu iei vreo notă proastă și notează-ți cine trece la răspuns.

‒ Ok, dragă.