Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 13

Amintiri...

Brusc se face liniște. Clasa înmărmurește ca și suspendată în aer. Babi se uită la fetele din jurul ei, prietenele sale. Simpatice, antipatice, slabe, grase, frumoase, urâte, drăguțe. Pallina. Câte una răsfoiește repede cartea, altele recitesc îngrijorate lecția. Una, deosebit de stresată, își freacă ochii și fruntea. Altele se apleacă, încercând să se ascundă la spatele cuiva. A venit momentul chemării la răspuns. Doamna Giacci trece cu degetul arătător prin registru. E doar teatru, ea știe deja la cine să se oprească.

‒ Gianetti!

O fată se ridică lăsând pe bancă toate speranțele sale și un pic din culoare.

‒ Festa.

Silvia își ia caietul. A reușit să copieze o parte din traducere. Merge printre rânduri, ajunge la catedră și prezintă caietul. Își face loc lângă ușă, alături de Gianetti. Cele două se privesc descurajate, încercând să găsească puteri ca să înfrunte soarta dramatică care le-a unit. Doamna Giacci ridică ochii din registru și se uită în jur. Câteva fete îi suportă privirea ca să-i demonstreze că sunt calme și sigure. Una prea intră în rol și aproape că se oferă să răspundă. Toate inimile apasă pe accelerație.

‒ Lombardi.

Pallina se ridică. Se uită la Babi ca și cum i-ar da un ultim salut. Apoi pornește spre catedră, condamnată deja la o notă negativă.

Pallina se postează între Gianetti și Silvia Festa care îi zâmbesc. Le șoptește: „Ne vom descurca", după care cade în depresie. Prima răspunde Gianetti. Traduce un fragment poticnindu-se și la accente. Încearcă disperată să găsească în italiană cuvintele potrivite. Nu știe de la care infinitiv vine un verb la perfectul simplu. Ghicește ca prin minune o formă de participiu, dar nu-i vine deloc gerunziul. Festa se chinuie cu prima parte a traducerii, cea mai ușoară. Nu ghicește un verb, nici pe-aproape. Recunoaște că a copiat. Inventează apoi o poveste despre mama sa care nu se simte prea bine, ca și ea în acel moment. Nu se știe cum, declină corect un substantiv la declinarea a treia. Pallina rămâne mută. Ei îi revine ultima parte a traducerii, cea mai dificilă. Citește repede, fără să greșească accentele. Dar se oprește. Încearcă să traducă la nimereală prima frază. Dar un acuzativ folosit greșit îi dă o interpretare absolut neverosimilă. Babi își privește neliniștită prietena. Pallina nu știe ce să facă. De la locul său Babi deschide cartea. Citește fragmentul. Compară cu fraza tradusă din caietul unei tocilare. Cu o șoaptă abia auzită îi atrage atenția Pallinei. Doamna Giacci se uită indiferentă pe geam, așteptând răspunsul care nu mai vine. Babi se întinde pe bancă și ascunsă după spatele colegei din față, îi șoptește celei mai bune prietene traducerea corectă a fragmentului. Pallina îi trimite un sărut imaginar și repetă cu voce tare, în aceeași ordine, tot ce i-a șoptit Babi. Doamna Giacci, auzind cuvintele corecte în locurile corecte, se întoarce spre clasă. Este prea perfect totul ca să fie o pură întâmplare. În clasă totul a revenit la normal. Fetele stau toate la locurile lor, nemișcate. Babi, așezată pe scaun, o privește pe profesoară cu ochi inocenți și naivi. Pallina, aproape sfidând soarta, surâde.

‒ Mă scuzați, doamnă profesoară, am fost puțin confuză, m-am încurcat, dar am înțeles bine, nu-i așa?

După traducere, de regulă, încep întrebările asupra verbelor, pe care Pallina nu le prea cunoaște. Cel mai rău știe perfectul. Doamna Giacci zâmbește.

‒ Foarte bine, Lombardi. Mai tradu o bucată până la ad habendam.

Pallina cade în cea mai mare depresie. Răul cel mare e încă înainte. Spre norocul ei, Giacci iar se întoarce spre geam. Babi citește traducerea următoarei fraze și așteaptă câteva secunde. Totul e în ordine. Se întinde pe bancă pentru a-i șopti prietenei. Pallina o verifică cu privirea pe Giacci. Apoi se uită la Babi pregătită să reia jocul. Dar tocmai în acel moment profesoara se întoarce lent. Se înclină înainte peste catedră și o prinde pe Babi în flagrant. Cu mâna dusă la gură, Babi aproape amenințată de senzația de a fi descoperită, se dă înapoi. O vede. Privirile lor se întâlnesc. Doamna Giacci zâmbește satisfăcută.

‒ Vai, excelent. Avem în clasă o elevă într-adevăr pregătită de lecție, dacă știi așa de bine, vino să traduci restul fragmentului.

Pallina, simțindu-se vinovată, o întrerupe.

‒ Doamnă profesoară, mă iertați, e vina mea, eu am rugat-o să mă ajute.

‒ Foarte bine, Lombardi, apreciez. Nobil din partea ta. Dar nimeni n-a spus că ea n-a învățat lecția. Chiar aș vrea s-o aud pe Gervasi. Vino, vino, te rog.

Babi se ridică, dar rămâne la locul său.

‒ Nu sunt pregătită, doamnă profesoară.

‒ Bine, dar oricum, vino.

‒ Nu văd de ce să vin pân-acolo ca să vă repet același lucru. Nu sunt pregătită. Mă iertați, n-am putut învăța. Chiar aș vrea să încasez un doi.

‒ Cu cea mai mare plăcere, ești fericită?

‒ La fel ca și Catinelli când nu dă de copiat.

În clasă numai râsete. Giacci bate cu palma pe registru.

‒ Liniște! Gervasi, adu-mi agenda: vreau să văd dacă vei fi fericită când va trebui să aduci semnătura. Și mai ales, să-mi spui dacă va fi fericită mama ta.

Babi îi duce agenda profesoarei. Aceasta scrie ceva repede și înfuriată. Apoi închide agenda și i-o restituie.

‒ Mâine să-mi aduci semnătura.

Babi se gândește că se întâmplă lucruri mai rele în viață, dar poate e mai bine să nu se prea complacă în această idee. Se întoarce în tăcere la banca sa. Silvia Festa a luat un cinci. Prea mult pentru răspunsul ei. Dar poate i-au fost premiate scuzele. Dar și pe-acelea ar mai trebui să le îmbunătățească. Cu toate acele maladii, mama ei, mai devreme sau mai târziu, ar putea și să moară.

Pallina se duce la loc cu un patru, dar și ăsta nemeritat. Gianetti reușește să obțină o notă pozitivă. Giacci îi dedică până și un proverb latin. Gianetti face o grimasă ciudată scuzându-se pentru că nu știe ce să spună. De fapt n-a înțeles nicio iotă. Mai târziu, colega ei de bancă, Catinelli, i-l traduce și pe acela. E o poveste macabră a unui chior fericit că trăiește într-o țară de orbi. Babi deschide agenda. Răsfoiește până la ultima pagină. Acolo, în lista alfabetică a clasei, bifează în dreptul colegelor trecute la răspuns. La ora de latină le notează pe Giannetti, Lombardi și Festa. Cu Silvia lista se încheie. Apoi Babi face o bifă în dreptul numelui său. Următoarea a trecut ea la răspuns. Nu-i chiar rău c-a încasat un doi. Din fericire, celelalte note sunt mari. În medie ar putea avea un șase. Închide agenda. O colegă din rândul de-alături îi aruncă un bilet sub bancă. Babi îl ascunde imediat. Giacci alege următorul fragment pentru săptămâna viitoare. Babi citește biletul.

Bravo! Sunt mândră că am așa o prietenă. Ești foarte tare! P.

Babi zâmbește, înțelege dintr-odată cine e P. Se întoarce la Pallina și o privește. E foarte simpatică. Pune biletul în agendă. Își amintește brusc de observația profesoarei. O citește iute.

Stimată doamnă Gervasi, fiica dumneavoastră a venit la lecția de latină absolut nepregătită. Mai mult decât atât, când a fost întrebată, a răspuns grosolan. Vă rog să atrageți atenție comportamentului său.

Cu respect, prof. A. Giacci

Babi închide agenda. Se uită la profesoară. E o toantă. Apoi se gândește la mama ei. Ma rog, o notă rea! O va pedepsi probabil. Se va transforma într-un scandal. Sau cine știe. De una este sigură. Mama nu-i va zice niciodată: „Bravo, Babi, ești foarte tare".