Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 3

Rapid și sprinten, întunecat ca noaptea. Raze și reflecții ba apar, ba dispar în oglinzile motocicletei. Ajunge în piață, încetinește un pic, destul cât să vadă că din dreapta nu vine nimeni și o apucă spre Vigna Stelluti cu toată viteza.

‒ Vreau mult să-l văd, sunt două zile de când nu ne-am vorbit.

O fată frumoasă, brunetă cu ochi verzi și cu un posterior atrăgător îi zâmbește prietenei, o blondă înaltă ca și ea dar mai plinuță.

‒ Madda, știi cum e, chiar dacă și a fost ceva asta nu înseamnă că aveți o relație.

Așezate pe motocicletele lor fumează țigări prea tari, încercând să pară mai mature.

‒ Și ce dacă, prietenii săi mi-au zis că el de-obicei nu sună niciodată.

‒ Dar pe tine te-a sunat!

‒ Da!

‒ Păi, poate a greșit numărul.

‒ De două ori?

Zâmbește fericită că și-a redus amica la tăcere, dar nici cealaltă nu se dă bătută.

‒ Totuși în prieteni nu prea poți avea încredere. Le-ai văzut fețele?

Nu departe de ele, pe motociclete puternice ca și mușchii lor stau Pollo, Lucone, Hook, Sicilianul, Bunny, Schello și alți câțiva. Cu nume neclare și istorii dificile. Nu au un serviciu stabil. Unii cu puțini bani în portmoneu, dar se distrează și sunt prieteni. E destul. Și încă le place să se certe și de multe ori nu se mulțumesc doar cu atât. Opriți acolo, în piazza Jacini, așezați pe motocicletele lor Harley sau pe modele vechi clasice. Visate, dorite și, în sfârșit, obținute de unii după multe rugăminți de la părinții lor. Alții le-au căpătat cu sacrificiul propriilor buzunare, dar cei mai mulți au profitat de neatenția fraierilor care și-au lăsat portmoneele fie în portbagajul motocicletei, fie, mai rău, în buzunarul de la geacă și pe care lor nu le-a fost deloc greu să le șterpelească.

Nemișcați și surâzători, gata oricând să dea replica, cu zgârieturi și semne pe mâini, amintiri ale unor încăierări recente. John Milius ar fi fost înnebunit după ei.

Fetele, mai liniștite, aproape toate fugite de acasă cu pretextul că merg să doarmă la o prietenă, care șede de fapt și ea acolo. Zâmbesc împreună unite de o minciună comună.

Gloria, o fată în colanți albaștri și cu tricou de aceeași culoare, cu inimioare azurii, afișează un zâmbet splendid.

‒ Ieri m-am distrat de minune cu Darius. Am sărbătorit șase luni de relație.

Șase luni, se gândește Maddalena. Mie mi-ar ajunge și o lună...

Madda suspină și continuă să viseze, ascultându-și prietena.

‒ Ne-am oprit să mâncăm o pizza la Baffetto.

‒ Nu mai spune, am fost și eu pe-acolo.

‒ La ce oră?

‒ Păi... pe la unsprezece.

Urăște prietena care întrerupe povestirea. Întotdeauna se găsește ceva sau cineva care să-ți întrerupă visul.

‒ A, noi deja plecasem.

‒ Voi vreți să ascultați mai departe sau nu?

Un unic „Da" iese din gurițele celea cu arome stranii de luciu de buze fructat sau de rujuri furate de la vânzătoare distrate, sau din trusele mamelor pline de parfumuri scumpe.

‒ Într-un anumit moment vine chelnerul cu un enorm buchet de trandafiri roșii. Dario zâmbește, în timp ce toate fetele de-acolo din pizzerie mă privesc invidioase.