Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 9

Roberta e în culmea fericirii: are optsprezece ani împliniți și dă o petrecere extraordinară. Se grăbește să răspundă la interfon.

‒ Ridic eu.

Roberta aleargă, întrecându-l pe un tip cu o farfurie de prăjituri în mână.

‒ Salut. Francesca e aici?

‒ Care Francesca?

‒ Giacomini, cu părul blond.

‒ Ah, da, ce să-i transmit?

‒ Nimic dacă deschizi. Sunt fratele ei, trebuie să-i las cheile.

Roberta apasă butonul interfonului și ca să se convingă că a deschis, mai apasă o dată. Intră în bucătărie, ia două sticle mari de Cola din frigider și le duce în salon. Se întâlnește cu o blondă care vorbește cu un băiat cu mult gel pe păr.

‒ Francesca, fratele tău vine încoace.

‒ Ah..., e tot ce-i reușește Francescăi să zică. Mulțumesc.

Și după ce spune asta rămâne cu gura deschisă. Băiatul pomădat își pierde un pic echilibrul și murmură:

‒ Ceva nu-i în ordine, France?

‒ Nu, nu-i nimic, doar că eu nu am niciun frate.

‒ Uite, e aici.

Sicilianul și Hook citesc tăblița de sub soneria apartamentului.

‒ Ce prostălani!

Schello sună la ușă. Ușa se deschide aproape imediat. Roberta rămâne în ușă, se uită la grupul de băieți mușchioși și ciufuliți. Sunt îmbrăcați un pic cam casual, ca să zicem așa.

‒ V-ajut cu ceva?

Schello își face drum înainte:

‒ O caut pe Francesca, sunt fratele ei.

Ca la un ordin, Francesca apare în ușă însoțită de tipul pomădat.

‒ Ah, uite, e fratele tău.

Roberta se îndepărtează. Francesca privește grupul îngrijorată.

‒ Și cine din voi e fratele meu?

‒ Eu!

Ridică mâna Lucone.

Și Pollo ridică mâna.

‒ Eu tot, suntem gemeni, ca în filmul cu Schwarzenegger. În rolul tâmpitului este el.

Toți râd.

‒ Și noi suntem frați.

Unul după altul, toți ridică mâinile.

‒ Și ținem mult unul la altul.

Tipul pomădat nu prea înțelege și face o grimasă potrivită exact cu frezura pe care o are.

Francesco îl ia pe Schello într-o parte.

‒ Cum de ți-a trecut prin cap să vii cu toți ăștia?

Pollo zâmbește, aranjându-și geaca, fără prea mult succes.

‒ Petrecerea asta seamănă cu o înmormântare. Hai, France, s-o înviorăm un pic, nu fi rea.

‒ Cine-i rea? Mai bine, plecați.

‒ Hei, Sche, eu m-am plictisit, dă-mi voie.

Și Sicilianul intră, fără să aștepte ca Francesca să-i permită.