Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 44

‒ Alessandri?

‒ Prezentă.

‒ Bandini?

‒ Prezentă.

Doamna Boi face apelul. Babi, așezată în banca sa, verifică îngrijorată absența sa motivată. Acum semnătura nu i se mai pare atât de perfectă. Doamna Boi sare peste un nume. Eleva care este prezentă și care ține mult la identitatea sa, se ridică din bancă pentru a se face observată. Doamna Boi își cere scuze și continuă apelul de unde a greșit. Babi se mai liniștește. Cu o profesoară ca asta poate că absența ei va fi trecută cu vederea. Când vine momentul, duce agenda la catedră împreună cu alte două fete care au lipsit ieri. Rămâne acolo, în picioare. Inima îi bate cu putere. Dar totul decurge după plan.

Babi se întoarce în bancă și urmărește restul lecției relaxată. Primește un bilețel sub bancă. Pallina îi zâmbește de la locul său. Ea i l-a trimis. E un desen. O fată stă întinsă la pământ, iar alta stă lângă ea în poziție de box. Deasupra un titlu mare „Babi III". E o parodie a lui Rocky. O săgeată indică spre fata care stă jos. Deasupra scrie „Maddalena", iar între paranteze „proasta". Lângă cealaltă fată o frază întreagă: „Babi, pumnii ei sunt de granit, mușchii de oțel. Când vine ea, toată piazza Euclide tremură, iar proastele fug". Babi nu poate să nu râdă.

Tocmai în acel moment sună clopoțelul. Doamna Boi după ce-și strânge obosită lucrurile iese din clasă. Fetele nu reușesc să iasă din bănci că intră Giacci. Toate se întorc în liniște la locurile lor. Profesoara se duce la catedră. Babi are impresia că Giacci, intrând, se uită în jur de parcă ar căuta ceva. Apoi, când o vede pe ea, simte un fel de ușurare și zâmbește. În timp ce ia loc, Babi se gândește că e doar o impresie. Trebuie să înceteze, e prea obsedată. De fapt, Giacci nu are nimic împotriva ei.

‒ Gervasi!

Babi se ridică. Giacci o privește zâmbitoare.

‒ Vino, vino, Gervasi.

Babi iese din bancă. N-a fost doar o impresie. La istorie a răspuns deja. Giacci are totuși ceva cu ea.

‒ Ia-ți și agenda.

Fraza aceasta o lovește drept în inimă. Simte cum amețește. Clasa se învârte în jurul ei. Se uită la Pallina. Și ea e palidă la față. Babi cu agenda în mână, groaznic de grea, imposibil de dus, se apropie de catedră. Pentru ce-i trebuie agenda? Conștiința ei murdară nu-i sugerează nimic. Apoi întrezărește o lumină. Poate vrea să verifice observația semnată. Se agață de acel pai, de acea iluzie improbabilă. Pune agenda pe catedră.

Giacci o deschide.

‒ Ieri n-ai fost la școală, da?

‒ Da.

‒ De ce?

‒ Nu m-am simțit bine.

Acum se simte foarte rău. Giacci se apropie periculos de pagina absențelor motivate. O găsește pe ultima, cea incriminată.

‒ Aceasta e semnătura mamei dumitale, da?

Profesoara îi bagă agenda sub ochi. Babi se uită la tentativa ceea de imitare. Dintr-odată i se pare oribil de falsă, tremurândă și vizibil prefăcută. Un „da" jalnic îi iese de pe buzele pe care nici nu le simte.

‒ Ciudat. Am vorbit la telefon cu mama dumitale și ea nu știe nimic despre această absență. Și zice că nici n-a semnat nicăieri. Vine încoace. Nu mi s-a părut deloc fericită. Dumneata, Gervasi, ai terminat-o cu școala asta. Vei fi pedepsită. O semnătură falsă, denunțată la cine trebuie cum o voi face eu, este egală cu suspendarea definitivă. Păcat, Gervasi, ai fi putut lua o notă bună la examen. Vei susține la anul viitor. Ține.