Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 14

Un câine-lup aleargă pe plajă cu un baston în gură. Își adună picioarele la un loc apoi brusc le zvârle, aproape atingând nisipul, ridicând stropi. Îl ajunge pe Step. Îl lasă să-i ia bastonul din gură. Apoi se ghemuiește cu capul plecat între labele din față, unite, întinse alături pe jos. Step se preface că aruncă bastonul în dreapta. Câinele se repede, dar degeaba. Step se preface din nou.

Până la urmă aruncă bastonul departe, în apă. Câinele se pornește. Se aruncă în mare fără-ntârziere. Cu capul ridicat înaintează printre undele de apă și curentul ușor. O bucată de lemn plutește mai într-o parte. Step se așază să privească. Ziua este frumoasă. Deocamdată nu-i nimeni. Dintr-odată un zgomot puternic. O lumină. Câinele dispare. La fel și apa, marea, munții îndepărtați, colinele din dreapta, nisipul.

‒ Ce naiba se întâmplă?

Step se zvârcolește în pat, acoperindu-și fața cu perna.

‒ Ce-i cu invazia asta?

Pollo, după ce-a tras jaluzelele, deschide fereastra.

‒ Doamne ferește, ce mai pute! Trebuie de aerisit aici. Ține, ți-am adus sendvișuri.

Pollo îi aruncă punga verde de la Euclide pe pat. Step se ridică și se dezmorțește un pic.

‒ Cine ți-a deschis, Maria?

‒ Da, îți pregătește cafeaua.

‒ Cât e ora?

‒ Zece.

Step se ridică din pat.

‒ Mama dracului, nu puteai să mă mai lași să dorm?

Step se duce la baie. În cealaltă cameră Pollo deschide Corriere dello Sport și ridică puțin vocea.

‒ Trebuie să mergem să-mi iau motocicleta de la Sergio. M-a sunat și mi-a spus c-a reparat-o. Ai văzut că Lazio a semnat cu Stam, apărătorul de la Manchester? Foarte tare Jaap.

Pollo începe să citească un articol, apoi auzind că Step încă se ușurează, îi zice:

‒ Oho, păi, ai băut un poloboc.

Step se întoarce în dormitor și ia pachetul de la Euclide.

‒ Te iert, pentru că ai venit cu astea.

Apoi se duce la bucătărie urmat de Pollo. Cafetiera încă aburindă stă pe un suport de lemn. Alături este o cană cu lapte încălzit și un pachet de lapte proaspăt în obișnuitul ambalaj albastru.

Maria, menajera, e o doamnă mărunțică de vreo cincizeci de ani. Iese din cămeruța de-alături unde tocmai a terminat de călcat.

‒ Maria, îl vezi pe ăsta?

Step arată spre Pollo.

‒ Orice-ar spune sau ar face să nu-i permiți să intre mai devreme de ora unsprezece.

Maria îl privește îngrijorată.

‒ I-am spus că vreți să dormiți. Dar știți ce mi-a răspuns? Că dacă nu deschid eu, el sparge ușa.

Step se uită la Pollo.

‒ I-ai spus asta Mariei?

‒ Păi, da...

Pollo zâmbește. Step se preface enervat.

‒ Ai vorbit așa cu ea? Ai speriat-o pe Maria?

Step cuprinde din mers gâtul gros al lui Pollo cu brațul și-i imobilizează capul.