Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 8

Departe de acolo. În același oraș.

Într-o uniformă perfect albă, cu puține fire de păr pe cap, asudat, un chelner grăsuț își face drum printre invitați cu un talger de argint. Din când în când câte-o mână se ițește din mijlocul unui grup de persoane și își însusește vreun cocktail lejer cu bucăți de fructe aromate. O alta, mai rapidă pune pe talger un pahar golit. Pe margini, cu urme de ruj. Se poate vedea clar pe unde doamna respectivă a băut și ce fel de buze are. Chelnerul se gândește că ar putea fi nostim să poată recunoaște doamnele după paharul din care au băut. Ca după niște amprente erotice. Cu acest gând incitant intră în bucătărie, unde eforturile sale à la Sherlock Holmes dispar fără urmă. Bucătăreasa îl ceartă că nu vine să ia mai repede talgerele cu legume prăjite.

‒ Dragă, arăți superb.

În salon, o doamnă cu părul prea colorat se întoarce spre o prietenă și-i zâmbește, continuând jocul.

‒ Cum reușești?

‒ Mi-am găsit un amant.

‒ Ah, da? Și ce face?

‒ E chirurg plastic.

Râd amândouă. Apoi, luând o anghinare prăjită de pe talgerul care tocmai trece pe lângă ea, începe să-și mărturisească secretul.

‒ M-am înscris la sala Barbarei Bouchet.

‒ Da, și? Cum e?

‒ Fantastic! Trebuie să vii și tu.

‒ Am să vin sigur.

Și vrând să întrebe cât costă abonamentul, se gândește că astfel va descoperi ce cheltuieli are, în sensul bun al cuvântului. Apoi își ia niște mozzarella și o înghite liniștită.

Claudio scoate din buzunar pachetul de Marlboro și aprinde o țigară. Fumează satisfăcut, savurând fumul până la capăt.

‒ Vai, ce cravată frumoasă ai.

‒ Mersi.

‒ Îți stă bine, serios.

Claudio își demonstrează orgolios cravata bordo și instinctiv ascunde țigara căutând-o cu ochii pe Raffaella. Privește în jur, zărește niște chipuri care de-abia au venit, îi salută pe aceștia și pentru că nu-și observă soția, fumează calm mai departe.

‒ Foarte frumoasă, într-adevăr? E un cadou de la Raffaella.

O măsuță joasă de fildeș, cu măsline și fisticuri în farfurioare de argint. O mână subțire cu unghii îngrijite lasă să cadă bucățele simetrice din coaja unui fistic.

‒ Mă îngrijorează fiica mea.

‒ De ce?

Raffaella reușește să se prefacă destul de interesată pentru ca Maria să continue confesiunea.

‒ Se întâlnește de ceva timp cu un pierde-vară, unul care umblă fără noimă.

‒ Și de când se cunosc?

‒ Ieri au sărbătorit șase luni. Am aflat de la fiul meu. Știi ce-a făcut tipul?

Raffaella renunță la un fistic prea tare. Acum chiar este interesată.

‒ Nu, spune-mi.

‒ A dus-o la pizzerie. Îți dai seama? La o pizzerie de pe Vittorio!

‒ Păi, băieții ăștia nu prea câștigă, poate părinții...

‒ Cine știe cine-s ei. I-a dat doisprezece trandafiri mărunței, urâți, din acei cărora le cad petalele când îi aduci în casă. Precis că i-a cumpărat cât aștepta la semafor. Azi-dimineață în bucătărie o întreb: „Gloria, ce-i cu grozăvia asta?". „Mamă, să nu-ndrăznești să-i arunci!" Imaginează-ți! Dar când s-a întors de la școală nu i-a mai găsit. I-am spus că i-a aruncat Ziua, menajera noastră, ea a început să țipe și a ieșit trântind ușa.

‒ Poate în chestii de astea n-ar trebui să fii prea băgăcioasă, să nu fie mai rău. Las-o să facă ce vrea, până la urmă va înțelege și singură... Și apoi s-a întors?

‒ Nu, m-a sunat să-mi spună că se duce să doarmă la Piristi, fata ceea blondă, un pic plinuță, fiica Giovannei. El e administrator la Serfim, ea s-a operat toată. Sigur, își pot permite.

‒ Serios? Dar nu se observă deloc...

‒ Acum folosesc această nouă tehnologie, te trag de după urechi. E absolut invizibil. Poate ar fi bine ca Gloria să iasă cu Babi? Mi-ar face plăcere.

‒ Desigur, glumești? Am să-i zic s-o sune.

În sfârșit Raffaella a decojit fisticul. A fost mai ușor de curățat.

‒ Filippo, Raffaella a zis c-o va convinge pe Babi s-o atragă pe Gloria în grupul ei.

‒ Ah, foarte bine, mulțumesc.

Filippo, un bărbat tânăr, cu fața relaxată, pare a fi și el mai interesat de fisticuri decât de fiica sa. Se apleacă să-și însușească ceva pe ce pusese ochiul și Raffaella. Ea îl privi bănuitoare după urechi să vadă acolo semnele nebănuitei lui tinereți.

‒ Salut, Claudio.

‒ Arăți minunat.

Un zâmbet perfect spune „Mulțumesc" și atingându-l nițel, se îndepărtează legănându-și părul vopsit cu henna de cel puțin cincizeci de euro. A făcut-o intenționat? În gând vede cum rochia ei lungă alunecă lent de pe ea, își imaginează ce lenjerie poartă, dar apoi îi vine o îndoială, oare poate nici n-o are deloc? Tocmai în acel moment o vede venind pe Raffaella. Claudio trage ultima dată din țigară și o stinge rapid în scrumieră.

‒ Acuși începem să jucăm. Te rog frumos să nu faci ca de-obicei. Când nu ți se potrivește cartea sau nu poți aduna un gin, să-mi dai de știre.

‒ Și dacă trebuie să fac under?

‒ Să-mi faci semn când ai puține puncte.

Claudio zâmbește reținut.

‒ Da, dragă, cum vrei tu.

Țigara a trecut neobservată.

‒ Apropo, ți-am spus să nu mai fumezi.

Greșit.

‒ Numai una, cât rău îmi poate face?

‒ Una sau zece... Mirosul mă enervează.

Raffaella se duce spre masa verde și ceilalți invitați își ocupă locurile. Nu-i scapă nimic. Așezându-se, Raffaella face echipă cu doamna cu părul vopsit. Pentru o clipă Claudio se teme că ea îi ghicește până și gândurile.