Linnea //2017

Cap 1. Linnea, corect ?

   
,, Linnea, corect ? "

       Tocmai ce vin de la școală. Iar am luat un trei la matematică, ca de fiecare dată.

        Mama și tata nu vor fii prea fericiți. Ajunsă acasă, îmi trântesc ghiozdanul la ușă și îmi dau paltonul jos.

   Din bucătărie se aud țipete, semn ca părinții mei se ceartă.

     — Eu ți-am spus să nu avem încă un copil, dar tu țineai neapărat să fii mamă ! Uite. Acum ne face de râs în toată școală ! Țipă tata.

       — Nu exagera ! Doar pentru că nu este bună la matematică nu trebuie să vorbești în așa hal despre ea ! Țipă și mama. Știu ce trebuie să fac.

  
    Cred că au aflat de ,,mirobolanta" mea notă. În această săptămână, am luat trei, doi și unu la fiecare test. Am fost trimisă la director din cauza asta.
Ce problemă am eu dacă nu îmi place matematică ? Când vorbește profesoara, parcă vorbește într-o limbă moartă și reînviată de ea.

Până la urmă, la ce îmi folosește matematica ?

              Prefer să nu îi anunț că am ajuns și să intru în camera mea.
Îmi caut haine mai lejere după care întru în baie și fac un duș.
După ce termin, îmi iau pulovărul lung pe mine și perechea de pantaloni scurți. Mă trântesc pe pat și îmi pun căștile în urechi. Dau muzica la maxim pentru a nu mai auzi țipetele celor doi și fără să îmi dau seama, adorm în câteva minute.

                        ***

      Sunt trezită de câteva bătăi în ușă. Asta din cauza că muzică mea s-a terminat. Fir-ar ! Mă ridic  somnoroasă din pat și deschid ușa. Mama stă acum în fața mea, cu mâinile în sân și dând iritată dintr-un picior.

      — Ce vrei ? O întreb indispusă.

     — Coboară. Avem musafiri.

     — Puțin îmi pasă, lasă-mă să dorm.  Spun vrând să îi închid ușa în nas, dar aceasta mă oprește imediat.

    — Linnea, coboară jos. Acum ! Îmi ordonă ea având privirea întunecată.

       Îmi dau ochii peste cap și fac cum spune ea. Cu toate că ținuta pe care o am nu este una de întâmpinat musafiri, soarta.
Cobor scările fără pic de bucurie în mine. În sufragerie o văd pe prietena cea mai bună a mamei, Isabella, iar lângă ea stă un băiat necunoscut mie.

      — Ea este. Se adresează mama, băiatului.

       — Linnea, corect ? Mă întreabă el.

       — Nu. Regina Elizabheta, cap sec ! Tocmai ce ți-a spus că eu sunt. Îi răspund eu tăios. Zice-ți o dată ce vreți că nu am chef de figurile voastre.

      — Ai grijă cum vorbești ! Îmi atrage tata atența.

     — După ce că în această săptămână ai luat unu, doi și trei la matematică, mai ai și tupeul să spui băiatului ,,cap sec" ! Îmi spune mama nervoasă.