Linnea //2017

Cap 20. Viață idioată

,, Viață idioată."

— De ce ? Te-ai culcat cu el, iar acum îl ai la degetul mic ?

— Da mă ! Exact asta am făcut. Problemă ? Îl provoc eu.

— Ești o... Spune el nervos și lăsând fraza în vânt.

— O ce mă ? O curvă ? Asta voiai să spui ? Hai, zi-o ! Oricum știu că asta gândești despre mine. Eu sunt curvă, iar iubițica ta este Sfânta Maria, nu ? Să te ia dracu de dobitoc ! Îi spun printre dinți.

— Știi ceva ? Chiar ești ! Ești o curvă ce se culcă doar cu bărbați mai în vârstă decât ea !

— Mă doare undeva de părerea ta ! Spun și reușesc să îl lovesc peste picior.

Îmi eliberez mâinile după care îl împing de pe mine. Mă apropri de el și îi dau un genunchi zdravăn în burtă. Asta presupun că îl lasă fără suflare. Șansa mea să mă îndepărtez în videză de el.

Afurisit, idiot, tâmpit, handicapat, porc mizerabil, câcat cu ochi, râmă umană ce e ! Cum dracu să creadă că m-aș putea culca cu directorul ? Este idiot la cap ? Doar pentru că m-am culcat cu Marc, nu înseamă că sunt o curvă. Marc era iubitul meu, chiar dacă era mai în vârstă decât mine. Ahhhh... îmi vine să îl omor în momentul ăsta !

Nu mai am chef nici de ore. Cine ar mai avea ? Nu îmi pasă de niciun ghiozdan, de nicio carte... telefonul și căștile mele sunt la mine. Nu mai îmi pasă de nimic.

Ies din curtea școlii mai nervoasă ca niciodată și mă îndrept spre... sincer ? Nici eu nu știu unde, dar oriunde nu este el sau oricine altcineva. Poate la locul unde merg când chiulesc. Sub pod.

— Hey, așteaptă ! Se aude o voce feminină din spate.

Mă întorc și o văd pe fata de azi-dimineață, alergând. Ce o mai vrea și asta ?

— Ce vrei ? O întreb nervoasă.

— Mai încet, caw-boy ! Sunt pe pace. Spune ridicând mâinile, semn că se predă.

— Nu am chef.

— Nu pe dracu. Nu știam că știi să dai cu pumnii atât de bine. La prima vedere pari o prințesică ce vrea să pară tare.

— Mda. Spun nepăsătoare și continui să mă deplasez.

— Poți fii mai rece de atât ?

— Logic !

— Atunci nu vrei să mergem la o cafea, ceai, ceva ? Poate îți mai încălzești inima.

— Cafea ? Ceai ? Nu mulțumesc.

— Sigur. Wischi ?

— Poate altă dată, acum vreau să stau singură. Îi spun avansând.

        Aceasta nu mai vine după mine și rămâne în spatele meu.
Îmi pun mâinile în sân și îmi continui drumul.
În maxim zece minute, ajung sub padul imens și mă așez pe betonul rece. Îmi sprijin spatele de zid și îmi ridic privirea spre cer. Inspir aer după care iau o piatră și o arunc în apa cristalină din fața mea. 
Continui să arunc cu pietre în apă până speri și bietele lebede.

        M-am săturat. M-am săturat ca toți să mă creadă curvă fără niciun motiv. Nu mă prostituez, nu mă culc cu toți idioții, nu mă culc nu nimini ! M-am culcat doar cu iubitul meu. Nu umblu aproape dezbrăcată pe stradă... de ce aș fi curvă ? Ei nu înțeleg cât de tare doare. Sunt și eu om, am sentimente. Am o afurisită de inimă ce mă doare când oameni mi-o mângăie cu talpa piciorului.

       Toată viața mea a fost așa. Oameni mă critică și judecă fără motiv. Nu știu nimic despre mine, dar totuși, o fac.
O fac fără să se gândească la faptul că inima mea poate să cedeze de la atâta suferință. Nu știu de ce, dar vorbele lui mă dor mai mult ca alor celorlalți. Îmi sună mereu în cap și fără să îmi dau seama, am lacrimi în ochi. Lacrimi ce îmi curg încet pe obraji.

         Îmi vreau singurătatea. Nu vreau ca cineva să mai intre în viața mea. Vreau să stau departe de oameni. Să stau în universul meu perfect unde oamenii sunt chiar oameni, nu demoni cu măști de îngeri. 

 
         ****

    Este deja noapte, iar eu am decis să mă îndrept în spre casă. Știu că o să fiu din nou martora unui scandal, dar am avut parte de atâtea încât am învățat să nu le mai pun în seamă.
Intru încet pe ușă și încep să mă descalț.

           — Vezi ce se întâmplă dacă încerci să faci o faptă bună ?! Ajungem de râsul lumii ! Se aude țipătul lui tata.

             — Mi-am dat și eu seama, dar ce voiai să fac ?! Era mai cuminte când era mică ! Nu e vina mea că s-a prostit ! Se aude și țipătul mamei.

         — Trebuia să o ducem la creșă. Nu am vrut niciodată o fată !

          — Crezi că eu am vrut ?! Nici mie nu îmi convine, dar nu aveam ce face ! Era mică și abia născută ! Ce voiai să fac ?!

        — Trebuia să o ducem la creșă din primă clipă !

   
         Ce mai iubire părintească... mai bine m-aș lipsi. În ochii lor nu am fost niciodată copilul lor, am fost doar un eșec uman.

      Viața nu încetează să îmi dea palme de fiecare dată când are ocazia. Aflu că toată lumea mă crede curvă, părinți mei nu mă iubesc câțuși de puțin, toată lumea mă crede un eșec uman... ce mai urmează ?

Mă îndrept în liniște în spre camera mea și trântesc ușa cu putere. Îmi iau căștile și telefonul după care îmi pun o muzică ritmată.

Muzica este ca un drog pentru mine. Reușește să mă scoată din cele mai dureroase momente. Uneori, mă regăsesc în versuri. Faptul că sunt alți oamenii cu probleme ca ale mele, mă face să nu mă simt a fii cel mai ghinionist om de pe pământ.

Viață idioată.