Linnea //2017

Cap 9. Domnul Popo

               ,, Domnul Popo"

        Cum mă așteptam, părinții mi-au făcut un scandal monstru când au ajuns acasă. Din cauza că media mea a fost scăzută, că m-am bătut cu o colegă, l-am lovit pe director și că am spart câte ceva prin casă... sunt pedepsită. Nu ies pe afafă o săptămână.
A meritat să o bat pe idioată. Chiar a meritat din plin.

      În momentul ăsta mă îndrept în spre casă, venind de la școală.
Sunt aproape lângă un mall, mall din care observ că iese Marc și tipa a cărui nume l-am uitat. Marc este umplut cu șacoșe, foarte multe șacoșe, abia că mai poate umbla, iar ,,prințesica" lui este în față cu aerele sale de divă în călduri, cu micul ei ciuaua în poșetă, iar ochelarii de soare îi are pe cap, pășește de parcă ar fii pe podium.

Rânjesc în sinea mea când mi-l imaginez pe nenorocit torturat de fițele tipei. Știu că nu îi place la mall, mai ales să fie încărcat cu tot felul de sacoșe.

Și uite că universul este și de partea mea, răzbunându-se în locul meu cum știe el mai bine.

Ar fii păcat dacă o mașină i-ar călca acum, nu ? Nu. Nu am eu norocul ăla.

Îmi continui drumul prefăcându-mă că nu îi văd și îmi pun căștile în urechi, ca de obicei. Ajung acasă într-un final și îmi trântesc ghiozdanul pe canapea.

Cred că mama este acasă, având în vedere că se aude apa de la chiuvetă cum curge. Mă duc în bucătărie și o văd spălănd câteva vase. Mă apropri de ea în liniște și mă pun în stânga ei.

— Te ajut ? O întreb.

— Mă descurc. Îmi răspunde zâmbind.

Tipic mamei. O întreb dacă vrea să o ajut, mă refuză după care spune că ea face toată treaba în casă. Pfff...

— Ce avem de mâncare ? Îmi e foame.

— Vezi în frigider dacă mai a rămas supă de aseară.

— Mâncare caldă nu avem ? O întreb ușor iritată.

— O încălzești și aia e ! Spune ea la fel de iritată ca mine. Doar nu crezi că o să arunc mâncarea.

— Pfff... nu mai vreau nimic. Spun și plec din bucătărie.

Urc scările indiferentă și intru în camera mea.
Mă dezbrac de haine și caut altceva. O pereche de pantaloni de trening cu tur - pe care le las puțin în jos - de culoare gri închid, un tricou mulat negru, iar părul mi-l leg într-un coc dezordonat.

   Mă duc la baie, mă demachiez de puținul machiaj ce îl aveam pe față după care îmi aplic balsamul de buze.

    Ies din baie și îmi iau telefonul. Sunt la pizzerie și îmi comand o pizza mare, fără ciuperci, ca de obicei.

    Se presupunea că mama trebuia să facă mâncare caldă în fiecare zi, nu doar seara și din aceia să mănânci și a doua zi. Halăl familie.

În maxim douăzeci de minute, se aude soneria de jos. Cobor repede pentru a deschide ușa, iar în fața ochilor apare Albert. Tipul cu pizza.

— Hey ! Îl salut zâmbind.

— Bună, frumoaso. Spune el cu același zâmbet drăguț ca al meu. Costa cinsprezece dolari.

Îmi iau banii din spatele pantalonilor și i le înmânez. Acesta le ia și îmi intinde pizza care miroase delicios.

— Mulțumesc, Albert.

— Cu plăcere. Poftă bună. Îmi urează cu același zâmbet fermecător și se îndepărtează către motorul său.