Linnea //2017

Cap 41. Linnea, fugim împreună ?

,, Linnea, fugim împreună ? "

    Acesta intră în cameră și rămâne blocat când îmi vede expresia ușor tristă de pe față.
Pe la gura are un jur mult prea roșu, tipic Alexandrei. Acesta închide ușa și se aproprie de mine cu o expresie de copil vinovat pe față.

   — Vrei să vorbim despre asta ? Mă întreabă mușcându-și buza de jos.

Clatin din cap. Ce să vorbim ? Să mă mai mintă puțin ? Nu prea cred. Urăsc să fiu mințită, dar nimănui nu-i pasă de asta.

    — Cred că... ar trebui să merg și eu acasă. Îmi împrumuți telefonul tău ? Nu de alta, dar eu nu am baterie și vreau să-mi sun un taxi. Rostesc eu ștergându-mi repede lacrimile.

— Linnea, te rog înțelege. Nu am cum să mă despart de ea. Îmi spune el apropriindu-se de mine și punându-și mâinile pe umerii mei.

— Înțeleg. Chiar înțeleg. Îi spun eu cu vocea tremurată. Ai stat cu ea atâția ani, ai fost primul în viața ei, este frumoasă, deșteaptă... eu sunt singura greșeală din această ecuație și cred că ar fii mai bine dacă aș pleca acum.

— Nu este asta... Linnea, tot ce trebuie să știi este că eu chiar țin la tine și înnebunesc să te văd plângând.

— Poate este adevărat, poate ți la mine, dar ca la o prietenă. Asta suntem noi, nu ? Prieteni.

— Linnea, prietenii nu se sărută, nu se mângâie și nu stau aproape dezbrăcați unul în fața celuilalt. Își dă el ochii peste cap.

— Atunci ar cam trebui să încetăm, nu crezi ? Ok, a fost amuzant până acum să ne jucăm dea sentimentele, dar cred că ar trebui să punem punct aici până nu este prea târziu, iar unul dintre noi este rănit. Rostesc eu, iar la sfârșit îmi scapă un suspin.

— Prea târziu, Linnea. Doar spunând vorbele acestea, mă rănești pe mine, rostește el trist.

— Atunci jocul ne-a afectat pe amândoi. Îi spun la fel de tristă.

Acesta își lasă privirea în jos și îmi ia mâinile în ale sale. Îi urmăresc fiecare mișcare, și mă surprinde când  își ridică privirea dintr-o dată.

— Linnea, fugim împreună ? Îmtreabă el serios.

— Poftim ? Îl întreb încă confuză.

— Fugi cu mine ? Da sau nu ? Repetă el hotărât.

Chiar nu glumea când spunea că îl înnebunește să mă vadă plângând. Acum chiar este nebun.

— Cum adica să fugim împreună ? Unde ? Ridic eu o sprânceană.

— Nu știu. În lume ! Undeva unde putem fii doar noi doi și nimeni altcineva. Să plecăm departe de toate problemele astea și să ne întoarcem când crezi tu că este mai bine ! Am destui bani să călătorim luni bune. Mama mi-a lăsat câțiva și mai am câteva economii. Putem avea câteva clipe minunate împreună !

— Andreas, tu te auzi ce spui ? Îl întreb serioasă. Cum să fugim împreună ? Vrei să-ți lași mama și iubita singure ? Vrei să renunți la studi doar pentru câteva clipe minunate ? Nu este chiar atât de ușor...

— Linnea, da sau nu ?! Mă întreabă el iritat.

În ochii lui pot vedea că este foarte serios și hotărăt pe ceea ce spune. Doar nu a luat-o razna, nu ? Nu suntem în filme aici. Dacă ne luăm de pe acum viața în mâini, cei de afară o să ne mânânce de vii ! Plus de asta, ce l-a apucat ? Acum câteva minute tocmai ce s-a sărutat cu ... iubita lui, iar acum îmi propune mie să fug în lume cu el ? Nu mai înțeleg nimic, jur că nu mai înțeleg ! Până la urmă, ce sunt eu pentru el ? Mă iubește sau nu ? Dacă da, atunci de ce nu se desparte de Alexandra ? De ce continuă să îmi facă mie rău.

— Nu... Decid într-un final să-i răspund.

În ochii mei apar din nou lacrimi din cauza expresiei chipului său. Pare... dezamăgit. Foarte dezamăgit. Dar ce puteam să fac ? Nu pot să-i accept propunerea. Am abia optisprezece ani peste câteva zile ! El este deja major, dar asta nu schimbă cu nimic. După perspectiva mea, suntem încă copi când vine vorba despre asta. Suntem destui de maturi pentru unele lucruri, dar încă copi pentru decizi mari ce îți pot schimba viitorul. Nu știi dacă din alegerile tale o să se rezulte ceva de bine sau de rău, iar dacă ești deștept, nu vrei să riști ca să afli.

Acesta își ia ușor mâinile din ale mele, iar fața lui recapătă o expresie tristă. Face câțiva pași în spate după care se întoarce și se așează pe pat. Eu rămân câteva momente în picioare uitându-mă în gol, iar lacrimile nu se mai pot opri din a-mi evada obrajii.
Mă întorc și eu după care mă pun în genunchi în fața lui, pentru a avea privirile fixate. Îmi las privirea jos și îmi șterg nasul cu încheietura mâini după care mi-o ridic și mă uit adânc în ochii săi. Tristețea din achii acestuia nu se poate descrie în cuvinte. Asta îl face și pe el să verse câteva lacrimi.

— Nu pot... chiar nu pot... Rostesc eu încercând să nu pufnesc mai tare în plâns.

Andreas nu spune nimic, doar își pune o mână de după ceafa mea și mă trage la pieptul său. Cu cealalaltă mână mă mângâie pe cap, iar eu îmi înfășor ambele brațe în jurul taliei sale și îl strâng cu putere.

— Nu-i nimic... presupun că te-am luat prea din prima, încearcă el să mă liniștească.

— Și nu este pentru că nu vreau, dar încă nu sunt sigură de sentimentele pe care le ai pentru mine și nu știu dacă ar trebui să risc totul și după aceea părinții mei să mă creadă o curvă și mai mare decât mă cred deja și mai este și Amyti pe care nu o pot părăsi fiindcă este singura mea prietenă și îmi este al naibi de frică că o să intervină ceva și o să pățești ceva și totul o să se ducă derâpă ! Rup îmbrățișarea și turui dintr-o suflare, agitată și mimând din mâini.

Acesta își pune din nou mâna de după ceafa mea și mă trage la pieptul său. Spunând un ,, șhhh... " lung ca să mă liniștească.

— Liniștește-te, dragostea mea. Este în regulă. Îmi sărută el creștetul capului.

Cu toate că postura în care m-am pus mă face să mă doară îngrozitor piciorul, nu îmi mai pasă. Este atât de ciudat cum mă face să trec de la o stare la alta... acum câteva minute spuneam că nu o să fim niciodată împreună, iar acum tot ce vreau este să nu îmi mai dea drumul.

Într-o zi ai să-mi faci să-mi pierd cu totul mințile, Andreas Evans.

Nu doar că este singurul care poate să-mi controleze sentimentele, dar este și unicul care m-a văzut vreodată plângând. Nimeni nu a mai făcut-o până acum din cauza că mă feream de fiecare dată și eram puternică, dar în preajma lui, mă simt complet vulnerabilă.

:>