Linnea //2017

Cap 4. De ce ești atât de încăpățânată ?

         ,, De ce ești atât de încăpățânată ? "

— Ce ai făcut la băiatul acela ? Mă întreabă mama uimită.

— Chiar trebuie să spun ce am făcut ? Ne-am jucat Fifa mama, asta am făcut. Spun punându-mi mâinile în sân.

— Nu pot să cred... Spune tata punându-și mâinile la ceafă și întorcându-se. Am crescut o curvă.

Ce a spus ăsta mă ?

— Parcă te despărțeai de el. Spune mama.

— Îi iubesc ! Nu mă pot despărți de el doar pentru că voi nu îl aveți la suflet ! Le spun serioasă.

— Ești încă un copil, fetițo ! Îmi spune tata nervos și punându-se în fața mea. Ce iubire îți trebuie ție la vârsta asta ?! Cum naiba crezi că o să devii doctor dacă în loc să înveți, te culci cu un idiot mai învârstă decât tine ?! Are douăzeci și doi de ani ! Tu nici majoră nu ești ! Fii atentă la mine, dacă o dată te mai întâlnești cu băiatul ăla, pe el îl dau pe mâna poliției iar pe tine pe leg de pat și te bat cu cureaua !

— Nu îmi spui tu ce să fac ! Marc...

Nu apuc să mai spun ceva fiindcă palma acestuia face contact cu obrazul meu. Capul mi se întoarce cu optzeci de grade din cauza pălmi usturătoare pe care tocmai am încasat-o. Simt un nod mare în gât și simt nevoia de a pufni în plâns, dar nu o fac. Din simplu motiv că nu vreau să le dau satisfacția de a mă vedea plângând.

— Marc măcar mă iubește și îi pasă de mine, nu ca voi ! Spun trecând nervoasă pe lângă ei și urc repede scările.

— Să nu crezi că am uitat de trei-ul acela ! De acum încolo o să petreci trei ore cu Andreias învățând non-stop ! Îmi spune el înainte să ajung în fața camerei mele.

— Într-o zi o să dispar de printre voi, să nu mai fiu o așa mare dezamăgire ! Tip și trântesc cu putere ușa.

Îmi arunc ghiozdanul jos după care mă trântesc cu fața în pernă, dând frâu liber lacrimilor.

     Abia aștept să fac optsprezece ani, să plec departe de ei și să uit de existența lor. Dacă lor nu le lasă de mine, mie de ce să îmi pese de ei ?

       Îmi ridic capul din pernă și îmi iau telefonul și căștile. Intru pe YouTube și îmi pun o muzică rap. Genul de muzică ce îmi place să ascult atunci când sunt într-o situație ca aceasta.
Îmi pun din nou fața în pernă și o strâng tare. Chiar dacă simt că nu mai am aer, nu îmi pasă.

       Peste câteva minute, simt cum cineva se așează lângă mine și îmi pune o mână pe spate.

     Îmi iau căștile din urechi, și mă întorc nervoasă. Credeam că este unul din așa ziși mei părinți, dar nu. Este Andreas. Pe chipul lui se vede tristețea, sau mai bine spus, mila.

       — Ce vrei ? Îl întreb rece.

       — Normal, m-a trimis tatăl tău să învățăm la mate, dar nu sunt prost să fac asta, nu când te simți așa.

        — Cum mă simt ? Nu știu eu, și știi tu ? Îl întreb nervoasă. Pleacă, nu am nevoie de mila ta. Nu am nevoie de nimeni. Continui și îmi pun fața în pernă.

            — Pffff... de ce ești atât de încăpățânată ? Vreau doar să te ajut !

              — Nu am nevoie. Poți pleca. Mormăi prin pernă.

               — De ce oare am încercat ? Întreabă el oftând. În fine, dacă nu vrei, nu vrei. Dar mâine tot trebuie să stăm trei ore împreună. Continuă ridicându-se.

— Pleacă, Andreas !

După câteva momente, aud ușa cum se închide, semn că a plecat.
Mă ridic din pat și intru în baie.
Umplu cada cu apă, mă dezbrac și intru în ea. Apa caldă și parfumată îmi mai relaxează mușchii din corp. De sentimentul acesta aveam nevoie, de relacțare.

      Îmi las capul pe spate iar mâinile mi le pun de o parte și alta a cadei, după care închid ochii.
După minute bune, am terminat de bătut baie și încep să mă usuc complet după care îmi iau pijamaua și mă îndrept spre pat unde mă pun sub pătura pufoasă și închid ochii.

                     ****

    După ce m-am trezit, am luat o pereche de pantaloni scurți pe mine, albastru decolorat. O pereche de ștrampi negri (de aceia întregi, dar nu sunt sigură că așa se numesc în română.) teniși mei albi, un body tot alb și geaca mea de piele. Îmi leg părul brunet într-o coadă de cal după care îmi fac un machiaj. Puțin fond de ten și balsam de buze. Nu am nevoie de tone de machiaj ca să fiu frumoasă, prefer să fiu cât mai naturală.

     După ce am terminat, mi-am luat geanta și am coborât jos. Destul de liniște, momentan.

Mă îndrept direct spre ușă, fără să verific dacă ai mei mai sunt acasă.

— Linnea, hai la masă ! Se aude vocea mamei.

— Amuzant. Îi răspund și ies din casă.

Am destui bani pentru a mânca în oraș. Nu am nevoie să stau la aceeași masă cu ei. Nu după circul de ieri.

Nu am de gând să merg la școală. Voiam doar să le dau impresia cum că aș merge. În realitate mă duc să îmi fac câteva pearc-uri.
Unu în limbă - chiar dacă are și mentorul meu la mate, nu mă mai interesează- și unul în buric.
De doi ani îmi doresc asta doar că nu aveam curajul să mi le fac, îmi era teamă de reacția părinților, dar acum mi se rupe de ce o să zică !

Pe viitor, o să-mi fac și tatuaje. Ai mei nu au de cât să își bage unghia în gât. Știu că o să vină cu replica : ne faci familia de râs. Dar dacă lor nu le pasă de ceea ce spun și cred, mie de ce să îmi pese de părerea lor ? Până la urma, sunt aproape majoră și fac ce vreau. Știu să le copiez foarte bine semnătura deci nu este o problemă, îmi pot face câte pearc-uri dacă vreau.

****

         Neața, bună seara, ziua bună, Hristos a înviat... în fine. La cat de obosită sunt și la ce durere de cap am, mă mir cum mai știu pe ce planetă sunt ! Nu am mai dormit de la 3 dimineața iar azi mi-au picat ochii de somn la școala ! 😒 plus de asta, mi-am mai luat și hate de la o anumită persoană ce se ocupă cu criticarea cărțulie, și culmea ! Chiar la prima carte :))) (nu este în comentarii, dar în fine ) deci, această ,,mirobolantă" zi poate fii mai perfectă de atât ?! Pfff... nici nu am apucat să corectez capitolul, însă presupun că nu sunt atâtea greșeli.

Eu m-am dus ! Theao ! App : vă iub ! 💋💋💋❤️❤️❤️😍😍😘😘