Linnea //2017

Cap 5. Nu sunt grasă, tu ești gras !

         ,, Nu sunt grasă, tu ești gras ! "

           Tocmai ce am terminat cu piercing-urile. A durut puțin, mai ales cel din buric, dar a meritat. Arată super tare !

          Chiar dacă nu o să mai pot săruta pe nimeni ceva vreme, să consum țigări sau alcool... merită.
Înainte să îmi fac piercing-ul în limbă, am fost pusă la un interogatoriu mult prea exagerat după părerea mea. Mi-au fost verificate venele de la limbă și cel ce mi le-a făcut mi-a impus câteva lucruri.

         Trebuie să nu îl mai sărut pe Marc timp de o lună de zile ! Cam exagerat, dar asta este. Nu vreau să îmi imaginez ce fel de scandal o să facă ai mei când vor afla de ele, dar nu mă interesează. Nu au decât să mă snopească în bătaie, sunt imună la asta.

        Ajunsă în fața casei, deschid ușa și vreau să intru în camera mea, dar vocea tatei mă oprește. Ca de obicei.

        — Unde ai fost ? Mă întreabă el punându-și mâinile în sân.

     
      Prefer să nu îi acord atenție și să intru în camera mea. Chiar dacă mă strigă și îmi spune să mă întorc, nu îl pun în seamă și intru în singurul loc unde pot fii doar eu și gândurile mele. Îmi las ghiozdanul jos după care mă trântesc în pat.

         Îmi iau telefonul din buzunar și dau să îl sun pe Marc. După câteva tonuri, acesta răspunde.

           — Ce faci, iubire ? Îl întreb.

          — La facultate, tu ce faci ?

            — Acum am ajuns acasă. Am fost să îmi fac piercing-uri !

           — Iarăși ? Credeam că ai deja câteva în urechi !

          — Da, dar mi-am făcut în limbă și buric ca să fie complet.

          — De unde ai avut bani ?

           — Economii.

           — Aha. Vi diseară pe la mine sau vin eu după tine ?

           — Nu pot, Marc. Nu mă lasă părinții. Și așa au făcut ieri un scandal de toată frumusețea.

           — Pfff... iar părinții ? Linnea, noi când o să mai avem timp pentru... ei bine, noi ! Părinții tăi se pun mereu în relația noastră iar tu le permiți !

            — Și ce să fac ? Sunt părinții mei până la urmă !

            — Mda... bine, eu trebuie să mă plec la ore. Vorbim altă dată. Spune el fără chef.

            — Ok. Te iubesc !

            — Și eu. Rostește el nepăsător după care închide.

       
          ,, Și eu " ? Ce a fost asta ? De obicei spune ,, și eu te iubesc " ! Probabil că s-a supărat, din nou ! Și asta numai din cauza părinților mei. De ce nu pot fii și ei de acord cu relația noastră ? Chiar atât de greu este ? Chiar dacă el are douăzeci și doi de ani, ce contează ? Îl iubesc, mă iubește, ei nu ar trebui să se implice.