Linnea //2017

Cap 46. Oh, Doamne ! Ce am făcut ?

         ,, Oh, Doamne ! Ce am făcut ? "

 
     Suntem în pauza de masă, în sfârșit ! Azi nu l-am văzut deloc pe Andreas și nici nu mi-a trimis vriun mesaj. Am încercat să îl sun, dar telefonul său este stins. Încep să-mi fac griji...

    Eu și Amyti suntem la vestiarele noastre. Eu îmi iau cartea de engleză, iar ea de spaniolă. Nu suntem în aceeași clasă așa că nu avem aceleași cursuri.

    — Amyti, tu l-ai văzut azi pe Andreas ? O întreb fără să o privesc.

     — Îmm... ultima dată l-am văzut cu Alexandra și cu încă câțiva tipi. Îmi răspunde ea.

   Poate nu ar trebui să-mi fac atâtea griji având în vedere că Amyti l-a văzut cu Alexandra. Poate nu a putut scăpa de ea.

    — De ce întrebi ? Mă întreabă ea fără nicio expresie pe față.

     — Fiindcă... am un test azi la matematică și vreau să-mi explice o chestie, o mint eu.

      Nu îmi place să o mint fiindcă la rândul meu, nici mie nu îmi place să fiu mințită. Însă ce i-aș putea spune ? ,, Păi, știi ? De ceva vreme sunt amanta lui și mă gândeam că s-a descotorosit de iubita lui pentru o clipă și să-și petrece timpul și cu mine. Nu doar cu ea. " Pfff... ,, amantă ". Ce urât sună când mă gândesc că asta am ajuns. Să împart un bărbat cu o altă femeie. Am ajuns să mă înjosește atât de mult și să îmi calc orgoliul în picioare doar pentru că... inima mea este idioată. Mă îndrăgostesc pe zi ce trece mai mult de el și încă nu știu dacă este de bine sau de rău.

  Răsuflu lung după care îmi ațintesc toată atenția spre ea, însă nu pot să nu zâmbesc când îl văd pe Caleb că se aproprie de noi cu mișcări tiptile de parcă ar vrea să se furișeze. Pe buze are un zâmbet larg, iar când este la câțiva centimetri de prietena mea, acesta se sprijină de vestiare și o lovește încet pe unăr pentru a-i atrage atenția. Aceasta se întoarce confuză și când îl vede pe șaten, tresare speriată după care răsuflă lung.

     — Tu ce mai vrei, Caleb ? Dacă vrei să-mi scoți ochii din cauza că mi-ai pus din nou în detenție, află că nu mă impresionează apsolut deloc, rostește ea părând obosită.

    — De fapt... voiam să-ți transmit ceva din partea profesoarei de biologie. Nu mai este nevoie să mai mergi la detenție... i-am spus că eu sunt cel ce a lovit-o peste fund. Rostește el frecându-și ceafa.

    Amyti nu mai spune nimic doar mijește ochii la el. Se uită la mine ca să vadă ce reacție am la asta, dar eu îi adresez un zâmbet drăguț. Se uită din nou la Caleb, dar de fata asta schițează o expresie nedumerită pe chip.

    — De ce ai făcut asta ?

    — Fiindcă mi-am dat seama că era o faptă idioată ca toate celelalte dăți. Nu mi s-a părut corect să-ți pierzi timpul acolo fără nicio vină așa că... îmi pare rău.

    Aceasta devine și mai confuză ca acum câteva secunde. Sincer ? Caleb m-a surprins plăcut chiar și pe mine.

     — Nu înțeleg... tu ? Îți ceri scuze de la mine ? Îl întreabă ridicând o sprânceană.

      — În tocmai. Vreau să îmgropăn săcurea războiului amândoi și să facem pace. Ce spui ?

     — Ăăă... serios acum, asta-i o farsă cu camera ascunsă ? Întreabă ea uitându-se la mine în continuare confuză.