Linnea //2017

Cap 44. Doar, ai încredere în mine, ok ?

       ,, Doar, ai încredere în mine, Ok ? "

— Andreas ?

— Da ? Rostește el punându-și degetele între ale mele.

— Îmm... ce suntem noi ? Îl întreb ridicându-mi privirea.

În colțul guri acestuia în apare un zâmbet. Dacă eu nu știu, poate știe el. Ier mi-a spus că nu putem fii prieteni din cauza că ne sărutăm, mângâiam și am stat aproape dezbrăcați unul în fața celuilalt. Și are dreptate, dar atunci, ce suntem ? Poate că în înăuntrul meu știu răspunsul, dar vreau să-l aud pe al său.

— Cum adică ce suntem ? Eu sunt iubitul tău... iar tu iubita mea. Îmi răspunde el zâmbind și sărutându-mi fruntea.

— Crezi că este corect ceea ce facem ? Îl întreb luându-mi privirea din a lui.

— Ce anume ?

— Andreas, eu nu sunt iubita ta. Alexandra este, iar eu sunt... un fel de amantă. Rostesc eu ușor tristă.

Știți acel proverb " ce de îți este frică nu scapi " ? Ei bine, la mine exact asta este. Nu am vrut să devin ceea ce sunt acum pentru el, nu am vrut să am sentimente pentru cineva deja ocupat, dar inimii nu îi poți ordona, știi ? Se îndrăgostește exact de cel ce conștiința ta îi interzice. De fapt, cred că cel mai vinovat de aici este Andreas. De ce ? Fiindcă îmi poate controla sentimentele cum vrea, îmi întoarce lumea pente cap, pentru că este tot ce mi-aș putea dori, dar nu se poate despărți de ea. Adică, de ce îmi mai spune că mă place dacă nu se poate despărți de Alexandra ? Poate... pe mine doar mă place, dar pe ea o iubește, cu toate că el zice contrariul. Încă am dubi în privința sentimentelor sale pentru mine.

— Ți-am zis că pe ea nu o iubesc. Oftează el. Și nu. Nu ești amanta mea, ci iubita mea !

    — Hum... două iubite ? Îl întreb eu încercând să par amuzată. Știi ce nu înțeleg eu ? De ce nu te desparți de ea dacă tot nu o iubești ?

    — Dacă m-aș despărți de ea, aș dezamăgi multe persoane, rostește el ușor trist. Gândește-te doar, suntem de patru ani împreună. Cum crezi că o să reacționeze familia mea și a ei când vor afla că o părăsesc pentru tine ? Ei nu ar înțelege și... nu vreau să fiu o dezamăgire în ochii lor. Înțelegi ?

     Dezamăgire ? Andreas ? Pe ce planetă ? Adică, tipul este deștept, frumos, respectos cu familia sa cât și cu alți adulți și dacă stau să enumărt toate calitățile sale, mă tem că o să termin mâine. Dar... într-un fel îl înțeleg. Nu am înțeles și nu o să înțeleg niciodată de ce unii părinți se pun în relația copiilor lor. Mi se pare penibil să-ți crezi copilul o dezamăgire doar pentru că se desparte de iubita lui. La ce se așteptau ? Să trăiască cu ea tot restul vieții chiar dacă nu o iubește ? Tâmpenie. În ce secol suntem ? Optisprezece ? Dacă o fată se culcă cu un băiat, iar după ceva timp se despart, asta nu înseamnă că ei nu-și pot reface viața alături de altă persoană. Sau dacă unul dintre ei nu mai simte aceleași sentimente pentru celelalt, asta nu înseamnă că nu are dreptul să se despartă și să-și refacă viața alături de altă persoană. Însă, aici depinde și de modul lor de a gândi.

   Știu cum este să știi că părinții tăi te cred o dezamăgire și chiar nu vreau ca Andreas să cunoască acest sentiment. Chiar dacă asta ar însemna să accept ca el să rămână într-o relație cu Alexandra.

    — O să mă despart de ea. Jur că o s-o fac ! Dar mai întâi trebuie s-o pregătesc subtil și psihic pe mama. Mă asigură el.