Linnea //2017

Cap 47. A place și a iubi nu-i tot una

        ,, A place și a iubi nu-i tot una "

     Ora următoare, Amyti trebuia să meargă la matematică, iar eu chimie, așa că ne-am despărțit. Mergând pe hol, dintr-o dată sunt trasă de o mână mare și puternică în clasa de geografie. La început m-am speriat, dar după ce i-am văzut fața lui Andreas mă calmasem.
Acesta închide ușa agitat după care se întoarce spre mine. Văzându-mi expresia fără chef și mâinile în sân, acesta își ridică o sprânceană după care își dă mâna prin păr și se aproprie încet de mine

    — Îmi spui și mie unde dracu ai fost de nu mi-ai dat niciun semn de viață până la ora asta ? Mă îngrijoram ca proasta... Rostesc eu calmă.

      — Alexandra era tot timpul lângă mine... abia am putut scăpa de sub ochii ei, rostește el punându-și mâinile pe brațele mele.

     — Mda... Murmur eu ferindu-mi privirea.

Acesta se aproprie de mine, vrând să mă sărute, dar îl refuz. El își dă ochii peste cap, iar eu îmi păstrez expresia supărată.
Începe să îmi displacă tot mai mult rolul meu din această relație. Mă face să mă simt dezamăjită și înjosită fața de mine însămi. Însă este vine mea. Vina mea că îl iubesc chiar dacă el este cu altă fată. Nu suport să stau departe de el. Simt cum îmi lipsește ceva, o parte din mine. Mă simt singură chiar și când sunt înconjurată de oameni. Degeaba. Dacă nu este el, mă simt singură cuc și înnebunesc când mă gândesc că atunci când el nu este cu mine, este cu ea. Plus de asta, mă încăpățânez să cred că nu se mai culcă nu ea. Cu toate că o parte mică din mine, știe că asta ar fii imposibil.

— Îmi pare rău, ok ? Ce era să-i spun ?

— Adevărul, Andreas ! Adevărul. Știi ? În viață trebuie să și riști pentru persoana iubită ! Sau poate... sunt eu prea oarbă și nu văd că încerci să te joci cu mine ! Pufnesc eu iritată.

Își dă ochii peste cap. Acum este el cel enervat, dar nu mă impresionează deloc. Am dreptate, iar el știe asta. Crede că pentru mine nu este inconfortabil toată chestia asta ? Sau... normal. Doar el este marele câștigător din asta ! Cum era ? A da : Între două nu te plouă. Pfff... mă întreb cât o să rezist, însă știu că dacă o să continuăm așa, o să cedez nervos și o să spun tuturor că suntem împreună. Dacă pe el o să-l deranjeze, o să ne despărțim fiindcă o să știu că nu mă iubește.

    Dacă mă gândesc mai bine, nu mi-a zis niciodată că mă iubește, doar că mă place. A place și a iubi nu-i tot una.

     — Dacă tu crezi că sunt în stare să mă joc cu sentimentele tale, înseamnă ca ai o părere extrem de proastă despre mine ! Până la urmă, care-i problema ta ?! Stau cu tine ore în șir, îți acord toată atenția mea, care-i problema dacă petrec câteva ore și cu ea ?! Fac asta fiindcă nu vreau să tragă suspiciuni despre noi ! Să nu simtă că îi ascund ceva ! Crezi că eu mă simt bine făcând toate asta, hum ?! Ești idioată sau ce ?! Crezi că mă simt bine când știu că inima mea se împarte între două femei ?! Habar nu ai cât de mult doare !

   Aproape că țipă la mine. Ochii lui sunt mai tulburi ca niciodată, iar în colțuri pot vedea lacrimile ce refuză să i se prelingă pe obraji.

     — Atunci cred că ar fii bine să lăsam baltă toată mizeria asta ! Să nu mai sufere niciunul ! Țip și eu la el.

     — Asta îți dorești ? Mă întreabă el încleștându-și maxilarul.

     — Asta îți dorești ? Repet întrebarea cu acelaș ton ca a său.

     Niciunul dintre noi nu răspund. Poate pentru că niciunul dintre noi nu are curajul să pună punct. Suntem împreună de câteva zile și deja nu mai suportăm presiunea, însă, sincer ? Nu asta este ceea ce vreau. M-am atașat prea mult de el ca să-l las să plece. Plus de asta, să-l știu departe de mine tot timpul, ar durea de cel putin o mie de ori mai tare.

Acesta pufnește pe nări și își ferește privirea, mișcându-și maxilarul și jucându-se cu pearcing-ul din limbă. Nu mai durează mult că se întoarce nervos și iese din clasă trântind ușa în urma sa.

Lacrimile își fac apariția pe obrajii mei, urmate de hohote de plâns. Încerc să nu fac prea mult zgomot ca să nu vină cineva și să mă vadă în halul acesta. Mă așez în bancă, îmi pun brațele pe masă și îmi sprijin capul de ele. Ce am făcut ? Sunt o idioată, altfel nu îmi explic de ce l-am lăsat să plece ! Acum sigur o să meargă la ea, o să-l facă să se simtă mai bine, iar lui nu o să-i mai pese de mine ! S-a dus. Orice speranță că noi doi am putea fii fericiți împreună... s-a dus și este numai vina mea !

Încep să regret tot mai mult ce s-a întâmplat acum câteva minute, iar în stomac simt un gol ce îmi face inima să bată tot mai încet, iar acea durere o simt chiar și în degetele mâinilor.

Ce naiba am făcut ?

Da, da ! Știu ! ,, Yzza ?! Ce-i cu drama asta ? Te-a apucat dracii și nu știu eu ? De ce i-ai despărțit pe Andreas și Linnea ? Nu ai milă de sufletele noastre ? " :>> Bref, ce ? Totul să fie lapte și miere ? Niuu ! :>> Apropo, mă puneam și eu să scriu o nouă carte ce se cumește ,, Fiica universului ", dar nu știu dacă o să vă placă ideea și dacă s-o continui. Așa că, am zis că după ce scriu primul capitol, îl postez și văd ce părere aveți. Păreri sincere. Este în categoria ficțiune fantezie deci nu vor fii lucruri prea adevărate pe acolo :)) cred că se înțelege de la titlu. Bun, deci, când îl termin îl postez și vreau să-mi spune-ți părerea voastră. Dacă să mai continui sau nu. Dacă nu o să vă placă, o să renunț și o să continui cu cartea ,, ochi de zmarald ", o altă viitoare carte. Prima dată se numea ,, demonii nu de îndrăgostesc de îngeri ", dar am zis să-l schimb :))
Vă aștept părerile, barosanilor ! ❤️❤️😍😍🔥🔥😘