Linnea //2017

Cap 92. Sper că nu ești supărat sau ceva de genul

        ,, Sper că nu ești supărat sau ceva de genul "

     După ce am discutat pe mai multe subiecte, iar Andreas a făcut cunoștință cu ea, am aflat că o cheamă Claudia. Nu am mai auzit un nume asemănător sinceră să fiu, dar am mai aflat și că părinții ei erau foarte... Originali.

    Într-un final, luându-mi mâna în a sa, Claudia a observat inelele mele și plus cel de logodnă, iar fața ei parcă se iluminează mai mult, ca de acum câteva minute.

     — Și voi ? Întreabă ea zâmbind.

     — Cum adicâ și noi ? O întreb oarecum amuzată de reacția ei.

     Amyti își trade zgomotos vocea și îmi arată inelul său mândră. Ah, acum m-am prins ! Se pare că nu sunt singura din familie care are planuri mari anul acesta, dar stai puțin... Cu cine ? Și de ce atât de repede ?

    — Cu cine te măriți ? O întreb arcuind o sprânceană.

    — Păi, se pare că Caleb mă suportă mai mult decât credeam ! Îmi răspunde amuzată.

      Mijesc ochii la auzirea afirmației sale. Caleb ?! Doamne, ei încă sunt împreună ? Credeam că el a plecat la facultate, iar ea a plecat din oraș, dar se pare că m-am înșelat ! Îl privesc pe Andreas și se pare că el este la fel de surprins, ca și mine.

      — Băi... Felicitări, ce pot spune altceva ? Rostesc eu uimită.

      — Să fie într-un ceas bun, rostește Andreas zâmbind.

      — Mulțumesc, chicotește ea.

     Inspir adânc și cred că asta a fost picătura ce a umplut paharul. Îmi simt stomacul întorcându-se pe dos și mâncarea ce am mâncat-o dimineață mai că îmi vine în gât.

     — Îmi e cam rău, îmi puteți spune unde este baia ? O întreb pe Claudia.

      — Prima ușă pe stânga, îmi răspunde ea zâmbind.

    Aplec din cap și mâ ridic, îl văd pe Andreas privindu-mă confuz și îngrijorat, dar eu în fac semn că sunt bine. Cu toate că mă simt foarte rău, sunt bine.

     Intru în baie și nu îmi trebuie mult până să vomit. Continui așa încă cinci minute și într-un final, mă simt ceva mai bine când îmi clătesc gura cu apă rece și îmi umezesc ceafa și gâtul. După ce mă șterg, ies afară și mă duc din nou lângă Andreas care pare la fel de îngrijorat.

     — Ești bine ? Mă întreabă el luându-mă la el în poală.

     — Să zicem, îi răspund și îmi pun capul pe umărul său.

     — În cât timp ești ? Mă întreabă Claudia zâmbind.

    Nu mă surprinde faptul că ea și-a dat seama, dar mă surprinde cum de Andreas nu a făcut-o !

     — Trei săptămâni, îi răspund încercând să zâmbesc.

      — Ce să fie ? Întreabă Andreas mai confuz, ca niciodată.