Linnea //2017

Cap 42. Mi se pare mie sau domnul Evans a dat-o puțin în romantism ?

,, Mi se pare mie sau domnul Evans a dat-o puțin în romantism ? "

     Eu și Andreas stăm întinși în pat de mai bine de o jumătate de oră. Eu fiind în brațele lui și liptă bine de pieptul său dezgolit. Lacrimile de pe obrajii mei s-au uscat, iar asta îmi dă o senzație al naibi de neconfortabilă. Însă nu mă simt în stare să îi dau încă drumul lui Andreas și să mă duc să mă spăl pe față.

     — Te-ai mai calmat ? Mă întreabă el calm.

    Nu îi spun nimic doar dau afirmativ din cap. Acesta își plimbă mâna pe brațul meu de ceva timp așa că decid să i-o iau și să îmi pun degetele între ale sale. Bineînțeles că mâna lui este cu mult mai mare decât a mea, iar asta îmi face mâna să dispară în a sa.

     — Dacă vrei, poți dormi la mine noaptea asta, iar eu mă duc la tine acasă și îți aduc câteva haine pentru mâine. Îmi șoptește el.

    — E în regulă, rostesc eu  ușor răgușită după care îmi trag vocea. O să mă duc mai târziu acasă.

    — Ești sigură ? Eu nu am nicio problemă dacă ai mai rămâne.

     Nu îi spun nimic doar dau afirmativ din cap. Aș vrea să rămân la el peste noapte și să dormim în postura aceasta, dar cred că puțin timp singură o să mă ajute în a-mi pune gândurile în ordine.

    — Mă duc să-ți aduc un pahar cu apă, spune el vrând să se dea jos din pat.

    Fără să stau prea mult pe gânduri, îl strâng tare de braț și scot un scâncet. Ceea ce îi arată că nu vreau să plece. Acesta scoate câteva chicote și nu se mai împotrivește. Se pune din nou la locul său strângându-mă grijuliu în brațe.

     — Bine, nu plec nicăieri dacă asta vrei. Rostește el mângâindu-mă pe creștetul capului.

    Sunt obosită. Foarte obosită, iar asta mă face să-mi simt pleoapele tot mai grele. Tot ce vreau în clipa asta este să dorm în brațele sale, ceea ce și fac până la urmă.

****

Mă trezesc dimineața din cauza razelor puternice ale soarelui ce îmi bat pe față. Raze ale soarelui ? Cum de... ? Sunt acasă, în patul meu și îmbrăcată într-o rochie de noapte roșie de catifea. Una dintre cele mai sexi pe care le am. Mă uit nedumerită prin jur cu teama că se poate să fi visat toate astea, dar răsuflu ușurată când îmi văd piciorul bandajat.

Mă uit din nou prin cameră și observ că draperiile sunt trase. Ceea ce este foarte ciudat având în vedere că eu nu le trag niciodată.
Pe dulăpiorul de lângă pat îmi zăresc laptopul. Îl iau cu speranța că o să găsesc ceva și când ecranul acesta se iluminează, primul lucru care îmi apare este un fel de mesaj :

,, Neața, rază de soare ! În caz că te întrebi, eu te-am adus acasă. Ai adormit la mine și cum nu vroiai să rămâi peste noapte, am zis că este mai bine să te duc în patul tău. I-am spus părinților tăi că ți-ai sclântit piciorul și erai nevoită să stai la mine peste noapte așa că nu ai de ce să-ți faci griji în privința lor. Am mers la bar și i-am spus partenerului tău aceeași poveste ( aproape. Fără partea că ai rămas la mine ) și a spus că este ok. Să nu te prind că vi la școală că nu știu ce-ți fac ! Trebuie să te odihnești și să te faci bine fiindcă nu cred că ți-ai dori să fii în cârje de ziua ta ;) o să-ți anunț și profesorii, iar eu sunt la tine pe la ora cinci ( sau poate cu câteva minute mai târziu. Știi bine că punctualitatea nu este punctul meu forte ) poate aduc și ceva bun ^_^ apropo, țin să-ți spun că rochia roșie de pe tine este... ilegal de ispititoare ! Fă-mi o favoare și nu te schimba până vin, Ok ? Merci !
Cam asta e tot. Să ai o zi frumoasă, dragostea mea.

~ Andreas ~ "

Drăguț... mi se pare mie, sau domnul Evans a dat-o puțin pe romantism ? Nu pot spune că nu-mi place având în vedere că apelativul lui îmi face inima s-o ia razna, dar mă și întristează puțin.
Mă întreb dacă iei îi spune așa... adică, de ce nu i-ar spune ? Este iubita lui până la urmă. Ești patetică, Linnea ! O iei razna doar de la câteva vorbe dulci și apelative drăguțe.

Însă, mă scutește de școală și de muncă ? Mie îmi convine ! Apreciez efortul depus pentru a mă putea scăpa de probleme și de a mă lăsa să mă odihnesc. Mi-a făcut o mare favoare.
Mă uit la ceas și observ că este abia ora doisprezece. Oftez lung când îmi dau seama că mai trebuie să aștept încă cinci ore. O să mă plictisesc de moarte !

Știu că este scurt, dar nu mai aveam idei la capitolul acesta !