Cap 6. Iubitul ei ?

14.2K 895 126
                                    



,, Iubitul ei ? "

A trecut o săptămănă. Piearcingurile mele nu mi-au creiat nicio problemă, în afară de scandalul părinților mei. Limba mi s-a umflat puțin la început, dar era normal. Am respectat toate condițiile puse de cel ce mi le-a făcut și totul este în regulă. Încă trei săptămâni și pot să fac lucruri normale. Fără să fiu nevoită să îmi dezinfectez zona buricului de două ori pe zi, sau să nu mai fumez și să consum alcool.

Ce mă deranjează cel mai mult este că nu am mai vorbit cu Marc, și încep să îmi fac griji. Înțeleg că poate este ocupat cu facultatea, dar nu mi-a răspuns la mesaje sau apeluri nici când era liber. Eu ce să cred din asta ?

Din cauza asta am hotărât să merg la el acasă. Ajunsă în fața uși lui, cu un zâmbet drăguț și nevinovat pe buze, bat ușor de trei ori. 
În câteva minerițe, ușa se deschide, iar zâmbetul de pe buzele mele dispare, în locul lui apărând o față nedumerită.

O femeie ce pare a avea douăzeci, douăzeci și unu de ani îmi deschide ușa. O analizez repede și observ că este doar într-o cămașa albă de bărbat, cămașa ce o purtam eu acum ceva timp. Părul ei este de un auriu superb, este mai înaltă decât mine, iar corpul ei pare a fii unul de fotomodel. Chipul ei este incredibil, chiar dacă se vede foarte bine că a aplicat tone de machiaj.

Aceasta se uită nedumerită la mine și parcă așteaptă să spun ceva. La fel fac și eu. Sunt mai confuză decât un pește pe uscat. Ce face femeia asta în casa iubitului meu ? Ce face ea îmbrăcată în cămașa iubitului meu ?

— Ai de gând să mă ți toată ziua la ușă ? Mă întreabă arcuind o sprânceană.

— Cine dracu ești tu ? O întreb confuză.

— Întrebarea este, cine ești tu, fetițo ?

— Eu am întrebat prima !

— Nu ți se pare că ești cam prostuță ? Adică, vi la ușa omului și îl întrebi cine este ? O stai, ești un copil cu probleme ? Oh, îmi pare rău pentru tine, dulceață ! Rostește ea de parcă ar vorbi cu un copil mic.

Tocmai m-a făcut proastă și copil cu probleme ?


— Eu sun iubita proprietarului acestei case. Îmi spune ea.

Iubitul ei ?

— Iubitul tău ? Rostesc eu și simt cum sunt cuprinsă de un val de nebunie. Nu mai spune ! Ce coincidență, și eu la fel !

         Aceeasta pufnește în râs.

          — Nu zău ! Marc nu este baby-sitter după câte știu eu ! Spune ea amuzată.

             — Oh, dacă mă înșeală pe mine cu una ca tine, ar trebui să te aștepți la orice din partea lui. Spun eu cu un zâmbet pe buze și fixând-o cu privirea.

— Iubito, cine este ?! Se aude vocea lui Marc, de undeva din bucătărie.

— O puștoaică, ursuleț ! Spune că ești iubitul ei. Spune după care se uită la mine, cu aere de învingătoare.

După câteva secunde, Marc își face aparoția doar în boxeri. Își pune mâna de după gâtul blondei și o strânge la piept, de parcă eu nici nu aș fii aici. Într-un final, acesta își ațintește privirea spre mine și îmi adresează un zâmbet. Face mișto de mine ?

Linnea //2017Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum