Linnea //2017

Cap 21. Ești imposibilă ca fată, știai asta ?

         ,, Ești imposibilă ca fată, știai asta ? "

Azi nu am fost la școală. Nu am de gând să merg o vreme. Prefer să stau în camera mea, să urmăresc serialul meu preferat și să nu îmi mai pese de oamenii falși din viața mea ,, mirobolantă " .

Ieri Andreas nu a venit la mine acasă. Spre norocul lui. Nu am chef să îl văd pe el sau pe oricine altcineva.

E ciudat să vrei să omori oameni ? Este nebunesc ? Dacă da, am înnebunit. Aș vrea să fugăresc cu o drujbă pe toată lumea și să le tau capetele. Privind cum se scurge sângele și viața din ei. De ce ei să aibă viața perfectă, iar eu să nu am nici pe jumătate din fericirea lor ?

Ușa camerei mele se deschide, dar nu mă interesează. Nici nu mă uit să văd cine este. Tableta mea îmi acaparează toată atenția.

— De ce nu ai mers la școală, copile ? Mă întreabă mama.

— Nu am avut chef. Îi răspun fără să o privesc.

— Și ce mă interesează dacă ai avut tu chef sau nu ? Vrei să te omoară tac'tu cu bătaia ?

— Da. Îi răspund scurt.

— Ai înnebunit de tot !

— De parcă v-ar interesa... Mormăi eu.

— Poftim ?

— Nimic. Spuneam să mă lași în pace și să pleci.

— Nu îmi spui tu mie ce să fac ! Eu sunt adultul aici ! Și fii atentă că în câteva minute trebuie să vină Andreas și să învățați la matematică. Dacă dă naibă să nu te comporți cum se cade cu el, nu mai mânânci azi ! Spune ea iritată.

    — O hai nu zău ? Oricum mânânc pizza în fiecare zi fiindcă tu nu gătești !

     — Și cine îți dă bani pentru pizza mă rog ? Întreabă punându-și mâinile în sân și dând dintr-un picior iritată.

     — Îmi dați zece lei pe zi, ce să zic ? Mormăi punându-mi o cască în ureche.

     — Îți ajunge ! Dacă nu îți convine, poți să te angajezi, fată dragă.

      — Ști ce ? Poate chiar o s-o fac. O să mă angajez și poate fac destui de mulți bani pentru a-mi lua o garsonieră departe de voi doi ! Îi spun eu tăios în timp ce mă ridic din pat și o împing afară din camera mea.

      Îi trântesc ușa în nas după care mă apropri de geaca mea de piele ce este agățată pe cuier. Îmi iau pachetul de țigări și bricheta, nervoasă fiind după care aprind una. Inhalez fumul ce mă descarcă de toată tensiunea, iar după câteva secunde îl suflu făcând două cerculețe perfecte.

      Ce m-am săturat de morala acestor oameni. Ei se cred părinții perfecți, dar nu sunt deloc !

       După ce am terminat țigara, am aruncat-o pe podea ne mai stingând-o și îmi iau alta din pachet. O aprind și pe aceasta continuând să mă bucur de gustul și senzația care mi-o provoacă.

      După câteva minute, se aud trei bătăi în ușa mea. Nu răspund fiindcă știu deja cine este și chiar nu am chef să îl văd, să îl aud sau să îi simt prezența. De ce nu pot avea parte de dulcea singurătate până la sfărșitul acestei vieți nenorocite ? Dacă aș fi fost singură, lumea nu ar fi putut să mă rănească și să mă transforme din mielul inofensiv de acum o dinioară, în demonul cu mai mulți demoni în el. Demoni ce odată ieșiți afară, sunt în stare să dărâme și să omoară tot ce apare în calea lor fără nicio ezitare.

     Ușa se deschide. Cine naiba i-a dat voie să intre ?

      Acesta intră în cameră neinvitat și primul lucru pe care îl observ este că și-a scos piercing-urile.

    — Ți-am spus eu să intri ? Îl întreb printre dinți.

     — A deci poți vorbi. Am crezut că ți-a căzut limba și ai rămas mută. Spune și își aruncă ghiozdanul la mine pe pat. Nici eu nu sunt prea fericit că sunt aici, dar mama mă obligă să vin aici fiindcă mama ta este prietena ei, iar cum tu ești fiică-sa... cică să nu te las acum când îți e mai greu. Continuă fără nicio expresie pe față.

     — Vai da ce drăguț ! Spun eu sarcastică. Dar din păcate, eu nu sunt câinele nimănui să învâț trucuri la matematică dacă eu nu vreau. Ai venit degeaba. Continui inhalând o gură din țigară. Acum fă pași, poate te rețin !

    — Doame ce căpoasă mi-ai pus pe cap ?! Spune el punându-și mâinile pe față. Linnea, nu am chef de de-astea. Sunt obosit și vreau să termin mai repede  deci dacă ai putea coopera...

    — Aîa. Poți pleca, nu am nevoie de tine și plus de asta, Alexandra te așteaptă. Nu o fă să aștepte.

     — Ce treabă are Alexandra cu asta ? Nu o mai fă pe căpoasa și scoateți cărțile.

    — Nu ! În câte limbi vrei să îți spun ca să înțelegi ?

     — În câte știi ?

     — Ai fii surprins. Mormăit eu fără să îl privesc.

      — Ești imposibilă ca fată, știai ?

       — Mi se spune des. Spun aruncând țigara aproape terminată pe podea.

       — Nu ai de gând să îți scoți cârțile, nu ?

    — Nu am de gând să învăț.

     — Bine. Atunci nu îmi mai consum timpul pe o căpoasă ca tine. Spune și își ia geanta de pe pat.

       — Paa !

     Acesta iese iritat din camera mea trântind ușa. Expir ușurată după care intru în baie ca să mă spăl pe dinți. Dar nu înainte de a stinge țigările pe care tocmai le-am aruncat.
Nu vreau să put a țigară și după să îmi facă ăștea un scandal ca de fiecare dată.