Linnea //2017

Cap 27. Ești cumva cu Linnea ?

,, Ești cumva cu Linnea ? "

Acesta vrea să îmi dea tricoul jos, dar chiar atunci se aud trei bătăi în ușă. Asta ne face pe amândoi să ne oprim din ceea ce făceam și să ne ațintim privirea în spre intrare.

— Andreas, a sunat mama ta ! Spune să mergi acasă deoarece aveți un musafir special ! Se aude vocea mamei.

   — Eu și Linnea aveam... îmm... treabă.  Spunea dacă este obligatoriu ?

— Având în vedere că este un musafir special, mă gândesc și eu că este obligatoriu.

Acesta își dă ochii peste cap.

— Pfff... cobor imediat. Spune el iritat.

Se ridică de pe mine înjurând printre dinți și își ia  tricoul pe el. Reacția sa mă amuză sincer, dar încerc că nu arăt asta. Nu prea îmi iese, dar merita să încerc.
Mă ridic în șezut și îl privesc cum își ia tenișii în picioare. Încă înjurând.
Acesta îmi observă expresia amuzată, dar se vede că lui nu îi prea arde de râs. Cred că este normal. Acum este nevoit să iasă afară cu dita-mai umflătura în pantaloni. Asta mă amuză și mai tare.

— Mie nu mi se pare deloc amuzant ! Spune el răspicat și mă ia de vârful nasului, după care îmi lasă un sărut scurt, apăsat și neașteptat pe buze.

    — Un pic este ! Spun eu amuzată. 

      Acesta își ia geanta de pe jos după care iese pe ușă. O dată ce închide ușa, mă intorc și mă arunc cu fața în pernă. Începând să scot țipete ascuțite.
Dacă nu intervenea mama probabil că chiar mi-aș fi tras-o cu el ! Nu știu dacă asta este bine sau rău deoarece pe o parte îmi doream asta, dar pe alta nu. Pana mea, tipul are iubită ! Și partea cea mai bizară este că lui nu îi pasă de asta. Dacă nu o mai iubește, cum spune el, de ce nu se despart ? Nu știu ce are de gând, dar nu o să-i meragă atât de ușor. Sincer ? Nici cu mine nu știu ce este ! Nu ar fi trebuit să-i răspund la sărut !
Pfff... ar cam trebui să îmi revin !   

[...]

         Ca să uit cele întâmplate acum două ore, am zis să merg la Amyti. Am mai fost de câteva ori așa că știu adresa. În momentul acesta, sunt în fața uși ei sunând la sonerie. După câteva momente, aceasta deschide ușa, fiind doar în pijamalele sale roz.
Când mă vede face o expresie de copil fericit și sare să mă ia în brațe.

— Lin, Lin, LIN !! Țipă ea țopăind.

— Hey și ție ! Rostesc eu amuzată și răspunzându-i la îmbrățișare.

— Chiar voiam să te sun. Am o problemă, IMENSĂ ! Trebuie să mă ajuți.

— Cu ce ? O întreb confuză.

Nu îmi răspunde. În schimb, își ia laptopul și mi-l pune în față.

,, Caleb Ortega ți-a trimis o cerere de prietenie "

Când citesc asta, pufnesc în râs. Asta numește ea o problemă imensă ? Este doar o cerere de prietenie ! Sau... poate pentru ei este ceva mult mai mult ?

— Dă-i accept

— Ce ? Nuu ! Ai înnebunit ? O să creadă că îmi place de el ! Spune ea serioasă.