Căsătorie aranjată

3. Cererea în căsătorie

- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Cu ce vă pot ajuta?
- Dumneavoastră nu mă cunoașteți, dar eu da.
- Și cu ce vă pot ajuta?
- Cu nimic. Eu am venit să vă ajut.
- Să mă ajutați?
- Nu vreau să suferiți așa cum am făcut-o eu.
- Nu înțeleg.
- Mă refer la Luis. Eu şi el trebuia să ne căsătorim, dar m-a lăsat baltă. Mi-a spus că mă iubește şi m-am dăruit lui. Apoi m-am trezit că nu mai vrea nimic cu mine.
- Nu poate fi adevărat ce-mi spuneți.
- Este. Am venit aici să vă spun în fața ce fel de om este. Nu vreau să treceți prin ce am trecut şi eu.
- Ați vorbit, acum puteți să vă retrageți.

Femeia pleacă şi închid ușa. Încep să plâng şi mă aşez pe podea. Mătușa mea vine şi încearcă să mă consoleze.

- Ce ai pățit? De ce plângi?
- M-a mințit.
- Despre ce vorbești?
- Luis m-a mințit.
- Oh, draga mea.

Mă las cuprinsă de mâinile sale şi o strâng în brațe. Cu greu mă ridic şi urc în camera mea. Mă pun pe pat şi somnul mă cuprinde.

.....

- Vreau să fiu singură.
- Mi-a spus Rosa ce ai pățit. Nu ai vrut să mă asculți. Acum o vei face. Acel golan este închis.
- Ce ai spus?
- Este vinovat de moartea lui Bruno Keys.
- Nu poate fi adevărat. El nu ar fi în stare să ucidă.
- A făcut-o. Sergentul Cotrino a găsit arma în cabina sa.
- Nu...Nu poate fi adevărat.
- Sper ca acum să îți deschizi ochii şi să vezi că nu e bun pentru tine. Aşa poate îi dai o şansă lui Christian. El este un om decent şi care te merită cu adevărat.

Mama mea pleacă şi rămân singură. Alte runde de lacrimi se fac ivite şi simt cum inima mi se rupe în bucăți. I-am dăruit totul şi m-a mințit. Şi-a bătut joc de mine.

...

- Bună, Christian.
- Bună, Aime. Eşti bine?
- Da, sunt bine.
- Nu pari.

Un zgomot ciudat se aude şi mă duc spre acel loc. Intru în birou şi îl văd pe tata căzut pe podea. Mă duc lângă el neștiind cum pot să-l ajut. Christian vine lângă mine şi îl deschide la cămașă.

- Are un preinfarct. Chemați o ambulanță.

Mătușa mea ia telefonul şi sună la ambulanță. În câteva minute ajunge şi pornește spre spital.

...

- Cum se simte?
- Este bine. Am putut să-l restabilim. Are inima slăbită. Are nevoie de un tratament strict.
- Orice spuneți domnule doctor.

Christian pleacă şi eu rămân să vorbesc cu domnul doctor. Peste câteva minute se întoarce şi vine lângă mine.

- Mă duc să plătesc factura.
- Nu este nevoie. Deja am făcut-o.
- Dar nu ai nici o obligație.
- Vreau să ajut. Măcar atât pot să fac.

Asistenta vine şi plec cu ea. Am obținut permisiunea de a-l vedea pe tata măcar pentru câteva minute.

...

După două săptămâni...

- Tatăl tău se va face bine. Ai să vezi.
- Nu suport să-l văd în starea asta.

Încep din nou să plâng şi se apropie de mine. Mă ia în brațe şi neștiind de ce, îl strâng tare.

Mă desprind ușor de el şi atunci când ridic capul realizez că sunt doar la câțiva centimetri de fața lui. Buzele noastre se lipesc într-un sărut, dar nu simțeam nimic. Se desprinde de mine şi mă privește în ochi.

- Scuze. Nu trebuia să fac asta. Doar că îmi placi atât de mult încât nu am mai putut să aştept.

Eram pierdută. Pur şi simplu nu ştiam ce să-i spun.

- Nu zici nimic?
- Păi nu știu ce să zic. M-ai luat prin surprindere. Nu mă așteptam la un sărut.
- Îmi placi mult şi am observat că nu-ți sunt indiferent. Tot ce vreau este să mă cunoşti. Poate aşa vei ajunge să simți şi tu ce simt eu.
- Și ce simți mai exact?
- Că mă îndrăgostesc de tine. Acum, dacă există cineva în viața ta aş vrea să-mi spui. Mama ta mi-a spus că nu ai pe nimeni, dar vreau să aud de la tine.
- Nu am pe nimeni.
- Atunci dă-mi şansa de a te cuceri. Lasă-mă să-ți arăt ce fel de om sunt.
- Bine. Să vedem ce se întâmplă.

Zâmbește şi vine spre mine. Mă ia în brațe şi puteam să-i simt inima cum bate. Nu ştiam dacă am făcut bine sau nu să-l accept în viața mea. Nu pățesc nimic dacă încerc. Poate aşa îl voi uita pe Luis.

...

Zilele treceau, iar Christian venea din ce în ce mai des pe aici. Vorbeam mult, dar practic el vorbea şi eu doar dădeam din cap. Gândul meu era numai la Luis. Oare unde o fi acum? Oare este bine? Oare are nevoie de ceva? Oare m-a iubit? Multe întrebări la care nu pot primi răspuns.

Ne plimbam prin grădină şi dintr-o dată mă oprește.

- Ai pățit ceva?
- Tot încerc să văd cum să-ți spun...
- Spune si gata.
- Ok...

Se dă puțin în spate şi se pune în genunchi. Scoate o cutiuță mică pe care o deschide.

- Vrei să te căsătorești cu mine?
- Am nevoie de timp.

Îi închid cutia şi îl ajut să se ridice. Mă privește ciudat şi practic nu înțelegea de ce nu i-am dat direct răspunsul.

- Mai am nevoie de timp. Te rog.
- Bine. Nu te voi presa. Când ai un răspuns voi fi aici să-l aştept.
- Bine.
- Trebuie să plec. Am de rezolvat nişte hârtii. Ne vedem diseară.
- Bine.

Îmi dă drumul la mână şi pornește spre ieșire. Mă uit în urma lui şi mă simt prost că îi fac iluzii. Nu pot să mă căsătoresc cu el aşa de pe o zi pe alta. Trebuie să fii îndrăgostit să o faci, iar eu nu sunt şi niciodată nu voi fi. Inima mea îi aparține doar lui, doar lui Luis.