Căsătorie aranjată

59. Ispita

Îmi măresc ochii şi sunt surprinsă de ce îmi spune. Să mă mut cu el ar fi să mă bag singură în gura lupului. Nu e ca şi cum tot ce simțeam pentru el a dispărut.

- Pământul către Aimee.
- Nu este o variantă.
- Şi de ce nu? Nu te pun să dormi cu mine în același pat. Îți ofer un acoperiş. Aşa pot fi şi eu aproape de cei mici.
- Tu nu înțelegi. E ca şi cum m-aş băga în gura lupului. Nu pot face asta.
- Dacă eu sunt lupul să ştii că nu te mănânc.
- Nu pot face asta. Trebuie să plec.

Mă ridic de pe scaun şi sunt oprită de o mână. Tresar şi inima mea începe să bată cu putere. De ce-mi face asta nu ştiu.

- Nu încerca să fugi de ce simți. Încă mă iubești.
- Şi cât aş vrea să nu o mai fac. Aşa nu mă vei mai putea tortura în halul ăsta.
- Să te torturez?
- Da şi asta faci acum. Numai cu o atingere ai făcut ca inima mea să bată ca nebuna.
- Atunci de ce nu vrei să o luăm de la capăt?
- Pentru că nu sunt pregătită.
- Oferta mea încă rămâne valabilă. Când vei vrea să pleci de acolo poți veni aici.

Ies din birou şi fac contact cu aerul rece de pe hol. Simțeam că rămâneam fără aer. Încă îl iubesc dar ceva nu mă lasă să mă întorc la el.

* Christian

Sincer nu înțeleg atitudinea lui Aimee. Mă iubește, dar nu vrea să fie cu mine. Asta este o prostie. Pe de o parte o înteleg, dar pe cealaltă fuge de ce simte şi nu este bine. Nu ştiu dacă merită să mai lupt în continuare pentru cineva care nici măcar nu vrea să încerce. Aud nişte bătăi şi spun:

- Intră.
- Bună ziua.

Îmi ridic ochii spre femeia care tocmai a intrat pe uşă şi rămân uimit.

- Tu?
- Eu.
- Tu ai apelat la acest post?
- Am nevoie de el.
- Mă bucur să te văd. Ce face copilul?
- Creşte.
- Mă bucur să aud asta.
- Vorbim despre ce am venit?
- Desigur. Ia un loc.
- Mulțumesc.
- Ce te aduce pe aici?
- Am venit la fratele meu. Este medic.
- Interesant.

O privesc şi îmi aduc aminte de momentul când ne-am cunoscut. Eram la aeroport şi ne-am ciocnit din întâmplare. Atunci privirile noastre s-au întâlnit şi am rămas puțin fascinat de persoana ei.

- De ce mă privești aşa?
- Te deranjează?
- Mă incomodează puțin.
- Nu ar trebui.
- Am şanse să obțin postul sau nu?
- Depinde de tine.
- Adică?
- Accepți să ieşi în oraș cu mine în seara asta şi postul este al tău.
- Bine. Accept.

......................................................

Ajung la spital şi mă îndrept spre cabinetul lui Martin. M-a sunat şi mi-a spus că vrea să vorbească cu mine.

- Ce bine că ai ajuns. Intră.
- Ce se întâmplă?
- Este vorba de Dylan.
- Ce s-a întâmplat?
- Operația a fost un succes. Are şanse mari să trăiască.
- Mulțumesc lui Dumnezeu. Măcar o veste bună în toate astea. S-a trezit?
- Da. Părinții săi sunt cu el.
- O să trec şi eu mai târziu pe la el.
- Cum dorești.
- Tu ce mai faci?
- Bine. Sora mea este aici.
- Sam?
- Da. A ajuns aseară. Ba chiar şi-a găsit şi loc de muncă cu câteva minute în urmă.
- Mă bucur pentru ea. Abia aştept să o văd.
- Sunt sigur că şi ea. Sunt tare curios unde şi-a găsit.
- Pe ce post?
- Asistentă personală.
- Sună bine. Poate întâlnește pe cineva.
- Deja a făcut-o. Spune că şeful ei este super sexy.
- Mă duc să-l văd pe Dylan.
- Bine.

Ies din birou şi merg spre salonul lui Dylan. Intru şi îl găsesc treaz.

- Hei.
- Aimee...
- Cum te simți?
- Bine. Sunt slăbit.
- Puteai să mori.
- Dar nu am făcut-o.
- Mă bucur că nu ai renunțat.
- Am văzut-o pe Abigail.
- Ce?
- Eram pe punctul de a pleca şi ea m-a oprit. A spus că trebuie să rămân şi să fiu fericit. Doar aşa se va odihni în pace.
- Aş vrea să o pot vedea şi eu din nou.
- O simțeam reală. Acum că m-am întâlnit cu ea sunt dispus să merg mai departe. Voi pleca şi voi începe o nouă viață.
- Mă bucur să aud asta.
- Aş vrea să mă odihnesc. Mi-a dat nişte sedative asistenta.
- Desigur. Să te faci bine repede.
- Aşa voi face.

Îmi iau rămas bun de la Dylan şi ies pe uşă. Mă bucur că este bine şi motivat. Acum că va începe o nouă viață îi va fi mult mai bine. Pornesc spre casă şi când ajung cer ajutorul bonei pentru a împacheta ce este al meu şi al copiilor. Vreau să plec cât mai repede din această casă.

După câteva ore...

Urcăm tot în mașină şi pornim spre casa mamei. Cei mici au fost luați de Christian şi pot să despachetez tot până diseară. Ajungem şi dau peste mama.

- Ce este cu minunea asta? Nu ai venit pe aici de mult.
- S-au întâmplat multe.
- Am auzit şi eu. Christian trăiește. Cum de nu te-ai întors la el?
- Nu cred că ar trebui să te intereseze. Am terminat-o cu Giuliano. Ne mutăm aici.
- Nu cred că se va putea pentru mult timp.

Mătușa mea vine şi o salut. Mă desprind din îmbrățișare şi mă uit ciudat la ea.

- Ce vrei să spui?
- Suntem pe punctul de a fi evacuați din casă.
- Cum aşa? Ți-am dat bani în fiecare lună pentru casă. Ce ai făcut cu ei mamă?
- Nu am de ce să îți dau explicații.
- Ar cam trebui. Eu vă întrețin pe toți, chiar şi pe fratele meu care tot acelaşi nătâng a rămas.

După expresia feței sale îmi imaginez că el este vinovat. Cred că tot la el a ajuns banii.

- Acum să văd cum rezolv asta. Sunt sigură că dobânzile sunt foarte mari.
- Poți să-i ceri bani lui Christian.
- El este ultima mea opțiune.