Căsătorie aranjată

25. Cadourile

Zilele treceau şi burta mea creştea puțin câte puțin. Timpul mi-l petreceam mai mult în cameră alături de cartea găsită acum câteva zile. Până acum puteam să o termin, dar îmi place să citesc încet şi să intru în lumea descrisă acolo. Am citit cam un sfert din ea şi pot spune că povestea este una fascinantă.

Uşa se deschide şi Christian intră în cameră. Avea un buchet de flori în mână. Odată ce îl am în mâinile mele încep să-l miros.

- Mai multe flori pentru o floare imensă.
- Mulțumesc.
- Cum te simți?
- Bine. Se pare că cel mic începe să-mi cauzeze bătăi de cap.
- Atunci îți va semăna ție.
- Asta a sunat ciudat.
- Mi-ai dat multe bătăi de cap, dar a meritat. Nu vrei să ieșim să ne plimbăm?
- Unde?
- Prin jur. Poate vrei să vezi câmpul, izvorul, livezile.
- La ce căldură este afară prefer să stau aici.
- Eşti sigură?
- Da.
- Cum dorești atunci. Eu sunt cam ocupat. Aş vrea să stau cu tine, dar nu pot.
- Fă-ți treaba liniștit. Nu sunt singură. Am aici cartea care îmi ține de urât.

O ia în mână şi o studiază atent.

- De unde ai luat-o?
- Din biroul tău. Nu mă așteptam să găsesc o carte cu un aşa nume la tine în birou.
- Eu am cumpărat-o. I-am făcut-o cadou surorii mele.
- Surorii tale? Niciodată nu mi-ai spus că ai o soră.
- Nu este doar ea. Mai am un frate.
- Şi de ce aflu abia acum?
- Am pierdut legătura cu ei acum mult timp. Nici nu ştiu unde sunt. De asta nu ți-am spus de ei până acum.
- Sunt frații tăi după mamă sau tată?
- După mamă bineînțeles. Eu sunt cel mai mic dintre ei.
- Când i-ai văzut ultima dată?
- Acum 10 ani cred. Aveam 17 când ei au plecat.
- Şi de ce au plecat?
- Sora mea luase o bursă la o universitate, iar fratele meu a fost transferat în altă parte să lucreze. Dar să nu mai vorbim despre asta. Mă duc să termin treaba. O să vin să-ti țin de companie cât de repede pot.
- O întrebare.
- Orice.
- Cum se numeau frații tăi?
- Spencer şi Eduard Hotton.
- E numele mamei tale?
- Al tatălui vitreg.
- El unde este acum?
- A murit la câteva zile după ce sora mea s-a născut.
- Și ce vârstă au ei?
- Eduard ar trebui să aibe 34 iar Spencer 29. De ce întrebi?
- Din curiozitate.
- Cam curioasă eşti.
- Încă ceva şi te las.
- Spune.
- Dacă i-ai vedea după atâta timp cum ai reacționa?
- Nu ştiu. Aş fi fericit cred. Dar nu s-au întors în 10 ani. Nu cred că o vor mai face. Ne vedem mai târziu.
- Ai grijă.

Îi spun şi iese pe uşă. Ce tocmai aflasem era ceva la care nu mă așteptam. Mă întind înapoi în pat şi îmi iau cartea în mână.

După o lună...

- Eşti tot mai frumoasă draga mea.
- Mulțumesc.
- Îți prinde bine sarcina.
- Asta îi spuneam şi eu Santei.
- Oare putem afla dacă este băiat sau fetiță?
- Da, dar eu una nu vreau să aflu.
- De ce nu?
- Niciodată nu este sigur. Vreau să aflu la naștere.
- Atunci facem cum spui tu.

Martha intră în cameră şi ne anunță că avem musafiri.

Ajungem în salon şi o văd pe Abigail. Îi sar în brațe şi o strâng foarte tare. După ce mă despart de ea mă duc să-l salut şi pe Dylan. Rămân puțin şocată de prezența lui şi ştiam că trebuie să vorbesc cu Abigail între patru ochi.

- Ce surpriză. Bine ai venit Dylan.
- Mulțumesc, Aimee.
- Nu mă așteptam să veniți.
- Am vrut să-ți facem o surpriză şi să-ți aduc câteva cadouri pentru cel mic.
- Câteva? Eu văd că sunt extrem de multe.
- Suntem nașii lui. Ne-a luat mult să decidem. Cum nu se ştie sexul bebelușului am ales culori universale.
- Sunteți minunați. Mulțumim.

Îi văd pe Christian şi Dylan foarte tăcuți. Subiectul nu era chiar interesant pentru ei aşa că îi spun lui Christian:

- Dylan şi-a dorit mereu să vadă o vie de aproape. De ce nu te duci să-i arăți? Presupun că aveți timp. Veți rămâne mai multe zile nu?
- Doar până mâine.
- Tot este o zi. Voi duceți-vă. Noi rămânem aici să vorbim şi să vedem cadourile.
- Bine.

Cei doi pleacă şi rămân cu prietena mea. Mă aşez jos şi se pune lângă mine.

- Ai multe să-mi povestești. Ce se întâmplă cu Dylan?
- Ne-am împăcat.
- Adică?
- Mi-a spus motivul pentru care niciodată nu m-a atins.
- Şi care a fost?
- Îi era teamă să nu mă rănească.
- Tot nu înțeleg.
- El a fost primul bărbat din viața mea.
- Cum? Tu vorbești serios?
- De ce te miri? Aşa este. Niciodată nu i-am spus, dar el ştia.
- Cum?
- Vedea în ochii mei.
- Acum chiar m-ai lăsat fără cuvinte. Prietena mea a fost virgină până acum câteva săptămâni şi eu abia acum aflu?
- Niciodată nu ai întrebat.
- Chiar mă surprinzi, Abigail. Mai ai vreun secret pe care eu nu-l ştiu?
- Dacă îmi aduc aminte am să-ți spun. Tu cum eşti?
- Nu bine. Willy ştie că Gabriel şi Luis sunt una şi aceeaşi persoană.
- Cum a aflat?
- Cu o poză.
- Şi ce vei face?
- Nu-i va spune nimic, dar trebuie să o fac eu cât mai curând.
- Şi o vei face?
- Nu ştiu. Trebuie, dar nu pot. Nu ştiu cum va reacționa.
- Eşti în probleme mari.
- Ştiu.

După ce mă uit peste toate lucrurile aduse de prietena mea o fericire imensă mă cuprinde. În câteva luni îmi voi ține micuțul în brațe. În acea zi voi fi cea mai fericită femeie de pe pământ. Voi fi cea mai fericită deoarece voi avea un copil cu bărbatul pe care îl iubesc.