Căsătorie aranjată

88. Ieșirea din comă

- Dă-mi mâna.
- Unde mergem?
- A venit momentul să te întorci.
- Să mă întorc?
- Toți sunteți în siguranță.
- Dar nu vreau să plec de aici. Nu vreau să te las din nou. Aici este liniște şi pace.
- Eu am misiunea de a te duce lângă trupul tău. Acolo tu vei lua decizia. Dacă îl atingi vei reuşi să te întorci, dacă mă iei de mână pe mine vei rămâne aici. Să mergem.

O prin pe prietena mea de mână şi mă ridic. Ne îndreptăm spre o uşă uşor crem şi intrăm în ea. Acolo îmi văd trupul întins pe un pat de spital şi conectat la tot felul de aparate.

- De ce sunt conectată la acele aparte?
- Starea ta este gravă. De asta suntem aici. În mai puțin de o oră trebuie să alegi.
- Dar nu ştiu ce să fac.
- Fă ce-ți spune inima.

Aud vocea bărbatul care m-a crescut şi mă întorc. Înghit în sec şi îl privesc atent. El era un înger la fel ca şi noi. Mă apropii uşor de el şi îi spun:

- Tată? Eşti chiar tu?
- Bineînțeles că sunt eu. Mai este cineva atât de chipeș ca şi mine?
- Tată...

Adoram glumele pe care le avea în programul său. Mă duc spre el şi îl îmbrățișez tare de tot.

- Ce faci aici?
- Am venit după tine.
- Dar trebuie să mă întorc.
- Dar poți să şi rămâi. Orice decizie ai lua eu o voi accepta.

Îl privesc pe tata, după pe Abigail şi după mă uit la trupul meu care este cu un picior în groapă. Mă uit la el şi pe uşă intră Christian.

* Christian

Ajung la spital şi fug spre salon lui Aimee. Intru pe uşă şi mă duc lângă ea. O cuprind de mână şi o sărut ușor.

- Trebuie să te întorci. Giuliano este la închisoare şi nimeni nu ne va mai putea face rău. În sfârșit putem fi fericiți şi ne putem bucura de copii. Poate nu m-ai auzit dățile trecute, aşa că ți-o mai spun încă o dată. Te iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni. Indiferent de ce s-ar întâmpla tu vei fi stăpâna inimii mele şi singura femeie pe care o voi iubi.

Simțeam lacrimile sărate pe obrajii mei şi nu le puteam opri. Îi pun mâna lângă obrazul meu drept şi o sărut ușor. Un zgomot ciudat se aude şi nu ştiam ce se întâmplă. Încep să strig după ajutor şi mă duc repede după un doctor.

......................................................

Îl vedeam pe Christian cum plânge şi mi se rupea inima. Nu puteam să renunț la viața mea. Încă sunt tânără şi am multe de trăit, dar nici nu pot să-l părăsesc din nou pe tata şi nici să o pierd pe Abigail din nou. Lacrimile lui curgeau pe mâna mea şi deodată toate acele aparate începeau să facă un zgomot ciudat.

- Ce se întâmplă?
- A venit momentul.
- Poftim?
- Trebuie să alegi acum.
- Dar nu ştiu ce să fac.
- Ce îți spune inima. Trebuie să decizi acum. Aimee...
- Mă întorc.
- Atunci aşa va fi. Du-te şi recuperează-ți viața.
- Când ne vom revedea?
- Atunci cand inima ta va înceta să bată.
- Vă iubesc.
- Și noi te iubim.

Privesc spre cei doi care se îndepărtează de mine până îi pierd din priviri. Mă uit spre trupul meu şi mă apropii de el. Îl ating uşor şi totul se face negru.

Cu greu deschid ochii şi observ cum un doctor şi nişte asistente vin spre mine. Îmi scot tubul respirator şi îmi pun masca de oxigen.

- Bine ai revenit. Nu te agita. Totul este bine acum. Nu te obosi să vorbeşti. Vei avea timp. Acum închide ochii şi odihnește-te.

* Christian

Privesc cum salonul lui Aimee este invadat de asistente şi de doctori şi mă așez jos pe un scaun. Nu putea fi ăsta sfârșitul. Ea nu poate să moară. După câteva minute văd cum din salon iese doctorul şi vine spre mine. Pe fața lui observ că ceva s-a întâmplat.

- Nu-mi spuneți că...
- Domnule...
- A murit?
- Mă lăsați să vorbesc? Aimee s-a trezit din comă.
- Poftim? Dumneavoastră glumiți? Spuneți-mi că nu este o glumă.
- Nu îmi explic cum de s-a întâmplat. Aimee s-a trezit. Acum am sedat-o. Va dormi pentru încă câteva ore. După veți putea intra să o vedeți.
- Mulțumesc lui Dumnezeu.
- Acum vă rog să mă scuzați. Vă voi ține la curent.
- Mulțumesc mult.

Doctorul pleacă şi fug repede la capela bisericii. Mă așez jos şi mă uit spre altar.

- Îți mulțumesc că nu ai luat-o cu tine. Ştii cât de mult o iubesc şi cât de greu mi-ar fi fost fără ea. Acum nimic nu ne va mai sta în cale.

Simt o mână prezentă pe umărul meu şi mă ridic. Mă întorc spre acea persoană şi o iau în brațe.

- Ce cauți aici? Am crezut că ai plecat.
- Să spunem că am decis să rămân.
- Mă bucur să aud asta.
- Cum se simte Aimee?
- Mult mai bine. S-a trezit. A ieșit din comă.
- Este minunat.
- Sunt atât de fericit.
- Am aflat de Giuliano.
- Nenorocitul ăla va plăti pentru tot răul făcut. Îmi pare rău de Toby, dar asta este.
- De ce-ți pare rău?
- Giuliano şi Toby erau frați.
- Poftim?
- Poveste lungă. Mă duc la Aimee. Poți să-i anunți tu pe toți că s-a trezit?
- Desigur. Nu-ți fă griji.

Ajung în salonul lui Aimee şi mă așez pe pat lângă ea. Îi iau mâna şi o strâng tare. O privesc şi este atât de frumoasă.

- Giuliano este închis. Nimeni nu ne va mai putea face rău.

Simt o mică strângere şi o privesc mai atent. Îşi deschide ochii încet şi câteva lacrimi se adună în ochii mei.

- Christian...
- Sunt aici. Nu te forța. Încă eşti slăbită.
- Unde sunt?
- La spital. Ai stat inconștientă ceva timp. Acum eşti bine.
- Mă simt fără puteri.
- Îți vei reveni.
- Cei mici...
- Sunt bine. Sunt nerăbdători să-şi revadă mama.
- Am nevoie de odihnă.
- Tu dormi. Eu voi sta aici şi-ți voi veghea somnul.

......................................................