Căsătorie aranjată

26. Alungarea

Aud zgomote puternice şi mă dau jos din pat. Ies din cameră şi când ajung în salon dau peste câțiva polițiști.

- Ce se întâmplă?

Mă duc lângă Christian care se uită pe nişte foi. Închide dosarul şi îşi mută privirea spre mine.

- Cel care l-a omorât pe tatăl Luciei a fost găsit.
- Cine era?
- Fratele său.
- Tu vorbeşti serios?
- Da. A recunoscut că a omorât încă un om din preajma fermei. Sunt pe punctul de a merge să-l caute.
- Săracul om. Cine era?
- Nu ştim siguri. Vom afla când îl vor găsi.
- Şi unchiul Luciei?
- Acum este în drum spre secție.
- Sper să plătească pentru ce a făcut.
- O va face. Eu mă voi ocupa de acest lucru.
- Bine.
- Mai bine te duci în cameră. E prea multă agitație.
- Chiar asta voi face. Când termini să mă anunți.
- Desigur că da.

Plec înapoi în cameră şi mă pun în pat. Cad pe gânduri şi îmi imaginez tot felul de lucruri. Subconștientul meu lucrează şi îmi imaginez lucruri oribile. Trebuie să-i spun lui Christian adevărul cât mai curând, altfel nu voi putea dormi deloc.

Simt cum două buze cunoscute îmi sărută fruntea. Deschid ochii şi văd chipul lui Christian.

- Au plecat?
- Da. Aştept să mă sune în caz de găsesc cadavrul.
- Nu înțeleg cum poate cineva să ucidă un om.
- Da... nici eu.
- Ce a vrut mai exact să facă?
- Să-i ia locul fratelui său.
- Era invidios.
- Cam da. În fine, trebuie să mergem la control.
- Ştiu. Când vrei să mergem?
- Am făcut programare pentru mâine la prânz.
- E perfect. Putem trece şi pe la tata?
- Desigur.
- Mulțumesc.
- Orice pentru tine.
- Vino aici.

Mă dau mai pe mijlocul patului şi îl trag de mână. Se pune jos şi mă sprijin de pieptul său. Mă cuprinde cu brațele şi închid ochii.

- Niciodată nu am crezut că pot fi atât de fericită.
- Eu nu aş fi crezut că tu te vei îndrăgosti de mine.
- De ce spui asta?
- Mă tratai ca pe un gunoi. Nici nu voiai să mă vezi.
- Asta a fost atunci. Acum vreau să te văd în fiecare zi.

Mă sărută pe frunte şi mă strânge în brațe. Mă afund în pieptul său şi adorm.

După câteva zile...

- Ce este cu scandalul ăsta?

Încep să ridic tonul când îl văd pe Christian plin de nervi şi roșu la față. Era față în față cu Lucia care şi ea era într-o situație asemănătoare.

- Nu mă crezi. Intreab-o pe ea. Să vedem dacă are curajul să nege.
- Nu poate fi adevărat. Ea nu mi-ar face asta. Lasă-mă singur cu Aimee.
- Distracție plăcută.

Îmi spune ea mie şi înghit în sec. Ceva rău urma să se întâmple şi tare îmi era frică să nu fie vorba despre ce îmi imaginez eu.

- Christian...
- Eu vorbesc acum. Spune-mi că nu este adevărat.
- Nu înteleg despre ce vorbeşti.
- La naiba Aimee. În tot acest timp ți-ai bătut joc de mine. M-ai luat de prost şi am căzut în plasă ta.
- Îmi spui şi mie de ce țipi?
- Cum ai putut să mă înșeli în propria casă cu nenorocitul ăla? L-am primit în casa mea, am stat la aceiași masă cu el, am crezut că putem fi prieteni şi el tot ce vroia să facă era să te ia de lângă mine.
- Am vrut să-ți spun...
- Ce să-mi spui? Că amantul tău, că Luis Martinez şi Gabriel Brown erau aceiaşi persoană?
- Te rog să nu mai țipi şi să mă asculți.
- În tot acest timp te-am crezut. Cum am putut să mă gândesc că noi doi aveam un viitor împreună. Îți iei lucrurile şi pleci. Voi pune pe cineva să te ducă acasă.
- Nu plec înainte să mă asculți. Recunosc că te-am mințit, dar tot ce am vrut a fost să evit o nenorocire. Ştiam cât de mult îl urăşti şi nu puteam permite să vă întâlniți. Nu vroiam ca nimeni să iasă rănit. Am vrut să plec cu el de multe ori, dar nu am putut. Ceva m-a ținut aici pentru că ştia că viața mea este unită de a ta, ştia că urma să mă îndrăgostesc de tine. Te iubesc şi ăsta este singurul adevăr.
- Să nu-mi vorbeşti de iubire. Nu eşti demnă de acest cuvânt. Dacă mă iubeai toate astea nu se întâmplau.
- Pedepsește-mă. O merit. Dar ce vină are acest copil de greșelile mele?
- Doar nu este copilul meu ca să-ți răspund la această întrebare.
- Bineînțeles că este copilul tău. Niciodată nu te-am înșelat.
- Tu chiar vrei să te cred? Tot ce spui sunt doar minciuni. Niciodată nu voi mai avea încredere în tine.

- Santa.
- Da, domnule.
- Ajutați-o pe domnișoara de aici să-şi facă bagajele. Astăzi se întoarce acasă.
- Ce? Dar, domnule...
- Ascultă-mi ordinele.
- Da, domnule.

Săraca de ea pleacă şi îmi întorc privirea spre Christian. Mă uit la el şi nu îl recunosc. Este complet orbit.

- Nu îmi poți face asta.
- Tu singură ți-ai făcut-o cu minciunile tale. Nu vreau să te mai văd niciodată.
- Asta vrei? Nu spuneai că mă iubești?
- Şi oricât de mult aş face-o, voi face tot posibilul să te uit. Trădarea ta este de neiertat.
- Bine. Plec, dar cu o durere imensă în suflet. Multe din cele spuse de tine sunt o calomnie.
- Sunt? Eu nu cred.
- Eşti orbit. Nici nu îmi dai ocazia să îți explic cum s-au întâmplat lucrurile.
- Pentru că nu am nevoie.

Realizez că nu pot să îl conving în niciun fel şi mă dau bătută. Îmi şterg lacrimile şi îi spun:

- De ceva sunt sigură. Eu şi copilul meu nu avem nevoie de unul ca tine în viața noastră. Adio, Christian.

Plec de lângă el şi intru în cameră. Din nou încep să plâng şi încerc să mă calmez. Nu vreau să îi fac rău celui mic.

- Doamnă...
- Nu spune nimic.
- Îmi va fi dor de dumneavoastră.
- Şi mie de tine, de voi toți.