Căsătorie aranjată

10. Invitatul surpriză

Ajung într-un final la cabană şi aştept în ea. Lucia a spus că cineva va veni după mine şi mă va duce acasă. Abia aştept să plec de aici. Să scap definitiv de Christian şi să nu-l mai văd niciodată. Voi ajunge la Luis şi vom pleca departe de toți şi de toate.

Aştept minute bune şi mă uit la ceas. Trebuia să ajungă până acum. Uşa cabanei se deschide şi întâlnesc doi ochi întunecați cu o putere de ucidere enormă.

- Ce cauți aici?
- Ce caut? Pe cine caut mai bine zis. Cum ai ajuns aici?
- Călărind.
- Cine a pus şaua calului?
- Eu am făcut-o.
- Nu ai cum.
- Eu am făcut-o.
- Pe cine aşteptai?
- Tu pe cine crezi? Pe Luis...
- Asta nu este adevărat.
- De ce aş minți?
- Pentru că Luis Martinez este mort şi niciodată nu îl vei mai vedea.

Îmi spune ultimele cuvinte tipând şi câteva lacrimi se formează în ochii mei.

- Ce ai spus?
- Mama ta mi-a dat vestea. Nu am vrut să-ți spun.
- Tu mă minți.
- Nu am motive să te mint. Acel bărbat este mort şi ai face bine să te obișnuiești cu idee că niciodată nu vei putea să pleci de lângă mine. Acum hai acasă.

Urc în maşină şi parcă eram pe altă lume. Nu putea fi adevărat. Luis nu putea fi mort. Încep să plâng şi continui să fac asta până intru în camera mea.

- Poți să nu mai plângi?
- Bărbatul pe care îl iubesc este mort. Nu crezi că este un motiv să fac asta?
- Sincer nu pot să te înțeleg.

Pleacă şi închide uşa cu putere în urma sa. Tresar şi încep să plâng din nou. Durerea pe care o simt este de nedescris şi nu pot să mă obișnuiesc cu ideea că el este mort.

...

- Tot aici eşti?
- Lasă-mă în pace.
- În foarte puțin timp este gata cina. Va veni şi şeful angajaților. Eşti sigură că nu vrei să vii?
- Dacă este şi Lucia acolo nu voi veni.
- Foarte bine. Îi voi cere Marthei să-ți aducă ceva aici.

Părăsește camera şi rămân din nou singură. Nu credeam că totul va ajunge până în acest stadiu. Privesc pe fereastră câmpul şi aud nişte bătăi în uşă.

- Intră.
- Doamnă Aimee...
- Santa...
- De ce nu vreți să mâncați cu domnul Christian?
- Pentru că are cine să-i țină companie.
- Vă referiți la Lucia?
- Da...
- Oricât de mult ar încerca, niciodată nu va putea să vă ia locul. Domnul Christian pe dumneavoastră vă iubește şi mi-a demonstrat asta. Oricât de mult se aude că nu îl iubiți, eu ştiu că în adâncul sufletului o faceți. De aceea vă spun că cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să mergeți în sufragerie şi să vă ocupați locul cuvenit. Nu o lăsați pe Lucia să câștige ceva ce doar dumneavoastră puteți câștiga. Arătați-i cine este adevărata stăpână.
- Ştii că ai dreptate. Mulțumesc mult. Voi ieşi imediat.
- Mă scuzați.

Santa iese pe uşă şi realizez că are dreptate. Nu o voi lăsa pe Lucia să creadă că a învins. Până la urma eu sunt soția lui Christian, nu ea.

Mă duc la dulap şi îmi aleg rochia pe care am primit-o cadou de la Christian pe vremea când încă eram iubiți. În seara asta voi străluci şi îi voi reaminti ziua în care mi-a făcut acest cadou. Ies pe uşă şi în salon dau de el. Mă privește şi rămâne fără cuvinte când mă vede.

- Când va fi servită cina?
- Văd că te-ai răzgândit.
- Te deranjează?
- Bineînțeles că nu. E prima dată când porți rochia de la mine.
- M-am gândit că este un moment bun să o fac.
- Îți stă minunat.
- Mulțumesc.
- Sincer nu te înțeleg. Mai devreme nu vroiai să ieşi.
- Nu ar fi frumos să stai singur la masă. Ce impresie ar avea săracul om.
- Niciuna. Pe angajați nu îi interesează problemele noastre.
- El este nou.
- Şi va avea acelaşi regulament ca ceilalți.

- Bună seara.

Acea voce, nu poate fi el. Mi-a spus că a murit. Cu greu mă întorc spre persoana care tocmai ne-a salutat şi simt cum îmi cedează picioarele. Sunt prinsă de brațele lui Christian şi pusă pe canapea. Îmi duc mâna la inimă şi încerc să îmi revin din şocul de mai devreme. Îmi măresc încă o dată ochii şi îl văd acolo. Dar cum este posibil să fie aici?

- Iubito? Eşti bine?
- Da...
- Santa, Martha...
- Da, domnule.
- Aduceți niște alcool.
- Imediat.

După ce vine Santa, Christian pune puțin alcool pe o bucățică de vată şi mi-o dă s-o miros. Strâmb puțin din nas de la miros şi privirea încă îmi este ațintită spre el, spre Luis.

- Asta pățești dacă nu te alimentezi cum trebuie. Hai să te conduc în cameră. Santa, adu-i ceva de mâncare acolo.
- Imediat.
- Hai să te ajut.

Christian mă ajută să mă ridic şi mă însoțește în cameră, dar nu înainte de a face cunoștință cu Luis.

- Îmi pare bine să te cunosc Gabriel.
- Gabriel?
- Gabriel Brown, la dispoziția dumneavoastră.
- Mă bucur că ai ajuns. În scurt timp voi fi aici. Trebuie să mă ocup de soția mea.
- Nu vă faceți griji. Vă înțeleg. Însănătoșire grabnică, doamnă Walker.
- Mulțumesc.

Christian mă însoțește până în cameră şi mă pun pe pat. Vine lângă mine şi mă întind.

- Nu vrei să chem un doctor?
- Sunt bine.
- M-ai speriat. Vezi ce pățești dacă nu mănânci cum trebuie?
- Cine era acel om?
- Este noul şef al angajaților.
- El?
- De ce te surprinde?
- Nu ştiu, nu pare a se ocupa cu asta.
- Eşti una dintre cele care ştiu că aparențele înșeală şi încă foarte mult.
- Da, ai dreptate.
- Trebuie să mă întorc. Cum termin vin să văd ce mai faci.
- Bine.

Christian părăsește camera şi ceva renaște în mine. Luis este viu şi a venit după mine. Ştiam eu că nu a murit. Ştiam că nu mă va lăsa singură. Ştiam că mă iubește cu adevărat.