Căsătorie aranjată

23. Aceiaşi persoană

- Nu începe.
- Am auzit că i-ai cerut Santei să mute hainele lui Christian în camera ta. Este adevărat?

Analize ce spune şi acum ştiu ce avea în cap Santa. Nu a fost rea ideea. Oricum aveam să-i cer asta. Nu mai vreau să stau despărțită de Christian.

- Să mergem în birou. Aici ne poate auzi cineva.

După ce închid uşa fără să fac zgomot mă duc la masa biroului. Îl privesc pe Luis şi observ că este trist.

- Nu ai idee cat mă doare să ştiu că Christian a câștigat. Ți-a câștigat iubirea. Este un tip norocos. Eşti o femeie minunată şi norocos va fi acel copil ce te va avea ca mama.

Christian intră şi mă fac că caut ceva pe masă.

- Ce căutați voi doi aici?
- Venisem să caut o carte. Domnul Gabriel a venit şi mi-a spus că a lăsat nişte hârtii şi le căutam.
- Trebuie să stai în repaus. Du-te să te odihneşti. Le caut eu.
- Bine.

...

Aştept ca Christian să intre la duş şi ies din casă. Mă duc la Luis şi bat la uşă.

- Aimee...
- Nu fi surprins. Am venit să terminăm discuția.
- Intră.

Închide uşa şi mă întorc spre el.

- Ştiu ce ai să mă întrebi. Înainte vreau să mă asculți. Te iubesc Aimee, dar a venit momentul să te las liberă. Am pierdut şi ultima speranță pe care o aveam. Am pierdut. Christian a câștigat şi trebuie să accept asta. Sunteți nişte persoane extraordinare şi acel copil va fi mândru că vă va avea ca părinți. Mă doare enorm să ştiu ca nu mai contez pentru tine şi că ai reușit să mă uiți. Nu este ușor. Eşti prima şi ultima femeie pe care am iubit-o şi o voi iubi din toată ființa mea. Vreau să fii fericită şi tot ce îmi doresc este să nu uiți de mine. Vreau să nu uiți de bărbatul ăsta care te-a iubit cândva şi o va face în continuare.
- Luis...
- Mâine plec. Nu i-am spus lui Christian, dar îi voi lăsa o scrisoare.
- Nu este nici pentru mine uşor Luis. E cel mai bine pentru amândoi.
- Da, este.
- Nu am crezut că voi ajunge la acest moment.
- Nici eu.
- Îți doresc tot binele şi sper să găsești o persoană care să te iubească. Eşti un bărbat minunat.
- Ai grijă. Tot ce îmi doresc este ca tu să fii fericită nimic mai mult.
- Voi fi. Poți fi sigur de asta.
- În caz de ceva se întâmplă între voi, eu te voi aştepta mereu.
- Bine.
- Presupun că acum ne spunem adio.
- Cred că da.

Vine lângă mine şi îşi desface brațele. Mă duc şi îl strâng tare de tot.

- Nimeni, dar nimeni nu te va iubi cum te iubesc eu.

Spune şi simt o durere în piept. Câteva lacrimi cad pe obrajii mei şi mă desprind din îmbrățișare. Mă prinde de mână şi îl privesc în ochi. Ies pe uşă fără să mă uit în urmă. Tot ce aud este un mare adio.

Intru în cameră şi îl găsesc pe Christian în pat. Mă duc lângă el şi mă învelesc.

- Eşti bine?
- Da.
- Unde ai fost?
- Aveam nevoie de puțin aer.
- Eşti obosită?
- Puțin.

Se întoarce cu fața spre spatele meu şi mă ia în brațe. Îi simțeam inima cum bate şi asta mă liniștea. Ştiu că am făcut alegerea corectă.

- Noapte bună.
- Noapte bună draga mea.

Închid ochii şi un somn mă cuprinde imediat. Mă trezesc dimineață şi îl caut pe Christian. Nu îl găsesc şi mă întreb unde a plecat aşa devreme. Intru de fac un duş rapid şi după ce îmi iau rochia pe mine mă uit în oglindă. Încetul cu încetul burta mea creştea şi mă simțeam cea mai fericită femeie de pe pământ. Ies din cameră şi mă duc la bucătărie.

- Bună dimineața.
- Bună dimineața, doamnă Aimee.
- Unde este Christian?
- Nu l-am văzut de aseară. Credeam că doarme.
- Dacă îl vezi spune-i că îl caut.
- Desigur.

Îmi pun un pahar de suc de portocale şi ies din bucătărie. Ajung în salon şi scap paharul din mână. O panică mă cuprinde şi inima începe să bată cu mai multă putere. Închid ochii şi îi deschid iar. Acum eram singură în încăpere şi rasuflu ușurată când realizez că a fost doar imaginația mea. O mâna mă atinge pe umăr şi tresar. Fac doi paşi în față şi mă întorc.

- De ce eşti aşa de agitată? Parcă ai fi văzut o fantomă.
- Unde ai fost?
- Trebuia să primesc nişte animale. M-am trezit devreme. Nu ştiam la ce oră ajung. Ce ai pățit?
- Nimic.
- Aimee...
- Am crezut că am văzut pe cineva, dar doar mi-am imaginat.
- Acum înțeleg de ce eşti aşa. Ai mâncat?
- Nu.
- Hai la masă. O să rog pe cineva să strângă cioburile.

Termin de mâncat şi mă uit la Christian. Era foarte distras şi ştiu că ceva s-a întâmplat.

- Nu-mi spui ce se întâmplă?
- Gabriel a plecat.
- Ce?
- Nu înteleg motivul. A plecat şi mi-a lăsat o scrisoare. A spus că nu poate să trăiască în minciuna asta în continuare. La ce s-a referit?
- Nu ştiu.
- Willy vine azi. Va rămâne în weekend.

Înghit în sec şi mă gândesc la poza pe care i-a cerut-o cu Luis.

- Cu ce ocazie?
- Trebuie să-mi aducă nişte documente.
- Am înțeles.
- Mă duc să rezolv ceva. Poftă bună în continuare.
- Mulțumesc.

Îi spun şi mă sărută pe frunte. Pleacă din sufragerie şi rămân singură. După câteva minute bune de stat pe scaun şi gândindu-mă la ce se poate întâmpla, îmi vine ideea de a-l întâmpina pe Willy. Mă ridic de la masă şi ajung în salon. Mă aşez pe canapea şi aştept ca Willy să ajungă.

Uşa se aude şi Willy intră. Rămâne blocat când mă vede şi mă duc lângă el.

- Bună Aimee.
- Bună Willy.
- Trebuie să vorbim. Ştiu că Luis Martinez şi Gabriel sunt aceiași persoană.