Căsătorie aranjată

34. Surpriza

Cât timp am aşteptat după acest sărut. Aproape şase lui de când nu am mai simțit buzele sale peste ale mele. Momentul era magic. Nimeni nu ne putea despărți.

Termin de spus şi telefonul sună în buzunarul meu.

- Super. Acum trebuia să suni şi tu?

Ne desprindem din sărut şi îl privesc lung. Eram vrăjită de acei ochi căprui.

- Răspunde.

Nici nu realizasem că telefonul încă suna. Îl scot din buzunar şi recunosc numărul lui Spencer. A rămas să stabilim ultimele detalii.

Cu câteva zile în urmă...

Ziua lui Eduard se apropia şi nu ştiam ce cadou să-i fac. A făcut multe pentru mine şi mi-a salvat viața. O idee strălucită îmi vine în minte şi mă gândesc cum aş putea să o fac reală. Iau telefonul de pe masă şi sun la fermă.

- Alo.
- Santa?
- Doamnă Aimee?
- Da, eu sunt.
- Dar ce placere. Ce mai faceți? Am auzit că s-a născut copilul? Este bine? Dumneavoastră sunteți bine?
- Amândoi suntem în stare perfectă.
- Cât mă bucur să aud asta.
- Vroiam să vorbesc cu Martha. Este acolo?
- Tocmai a plecat la livadă.
- Poate mă poți ajuta tu.
- Spuneți.
- Trebuie să fac rost de numărul unei persoane. Sunt sigură că există undeva acolo.
- Al cui număr?
- A lui Spencer, sora lui Christian.
- De ce vreți numărul ei?
- Eşti bine? Deodată ți s-a schimbat vocea.
- Doar sunt surprinsă că vreți să găsiți numărul ei.
- Mă poți ajuta?
- O să caut. Poate o întreb şi pe Martha. Să sunați puțin mai târziu.
- Voi suna diseară. Mulțumesc Santa.
- La revedere.

Închid telefonul şi aştept să se facă întuneric afară. Odată ce fac rost de număr, mă rog să fie încă bun.

- Alo.
- Spencer Hotton?
- Da, eu sunt. Cine mă caută?
- Numele meu este Aimee Walker. Sunt soția fratelui tău, Christian. Poate eşti surprinsă de telefonul meu, dar aş vrea să vorbesc cu tine.
- Am pierdut de mult legătura cu fratele meu. De unde aveți numărul meu?
- Am făcut rost de el de la fermă.
- Şi cu ce te pot ajuta?
- Foarte curând va fi ziua lui Eduard şi un cadou mai minunat ca venirea ta nu cred că există.
- Nu ştiu ce să zic. Nu pot pleca acum.
- Te rog să te mai gândești. Eduard se simte vinovat că nu ați fost uniți. Vreau să-i fac acest cadou. Doar aşa îi voi putea mulțumi pentru tot ce a făcut pentru mine.
- Sincer nu pot.
- Măcar am încercat. Dacă te hotărăști acesta este numărul meu. Voi aştepta să mă suni.
- La revedere.

Închid telefonul şi oftez.

...

- Vrei să răspunzi?

Mă trezesc din transă şi duc telefonul la ureche. Mă îndepărtez puțin de Christian şi spun:

- Da.
- Aimee?
- Da, sunt eu.
- Sunt Spencer. M-am gândit mai bine. Voi veni de ziua lui Eduard.
- Ştiam că nu mă vei lăsa. Tu nu-ți fă griji. Ce trebuie să faci este să iei avionul. Eu personal te voi aştepta la aeroport.
- Păstrăm legătura.
- Desigur.

Închid telefonul şi un zâmbet îmi apare pe buze. Nu-mi venea să cred că îi voi vedea pe toți uniți ca în acea poză. Mă întorc spre Christian şi mă apropii de el.

- Se pare că ai primit o veste bună.
- Aşa este.
- Poți să-mi explici de ce m-ai sărutat?
- Pentru că nu mai pot rezista nici un minut fără să te am alături. Am încercat să fiu puternică, dar ce simt pentru tine este imens.
- Atunci de ce ai făcut toate alea? De ce ai ținut morțiș să semnez actele?
- Pentru că cel mai frumos lucru pe care mi l-ai dăruit înafară de Valentin este divorțul. Aşa pot eu de bunăvoie să aleg cu cine mă mărit. Aşa pot eu să te aleg fără să fiu împinsă de la spate de cineva.

În secunda următoare buzele mele erau lipite de ale sale. Îi simțeam inima cum bate ca o nebună în pieptul său de parcă ar vrea să iasă de acolo.

- O mică întrebare.
- Spune.
- Cine e tipul de la restaurant?
- E Oscar. E noul proprietar al fermei. A trebuit să o vând. Deci nu trebuie să fii gelos. Între mine şi Oscar nu este absolut nimic.
- Începeam să-mi fac griji.
- Tu?
- Nu arăta rău tipul.
- Christian Walker, eu niciodată nu m-aş uita la un alt bărbat înafară de tine.
- Nici dacă este mai musculos şi mai arătos ca mine?
- Ştii că pe mine nu mă interesează lucrurile astea. Tu mă interesezi. Inima ta mă interesează.
- Vino aici.

Îmi spune şi îl iau în brațe. Ajungem acasă şi intrăm pe uşă. Odată ce mătușa ne vede împreună ne felicită şi ne îmbrățișează pe amândoi. Urcăm în camera mea şi îl găsim pe cel mic dormind.

- Rămân eu cu el, Jessica. Poți să te retragi.
- Mă scuzați.

Bona iese pe uşă şi mă așez pe pat. Christian se pune lângă mine şi îmi prinde mâna între ale sale.

- Peste două zile este ziua lui Eduard.
- Aşa este.
- Vreau să-i fac o petrecere aici.
- E un gest frumos din partea ta.
- Am vorbit şi cu Sofia. Ea se ocupă cu pregătirile. Eu doar găzduiesc petrecerea.
- Vrei să te ajut cu ceva?
- Tot ce am nevoie este să fii prezent.
- Nu voi lipsi pentru nimic în lume.
- Cum vă înțelegeți?
- Timpul ne-a distanțat foarte mult. Nici unul din noi nu mai este la fel. Dar e cât de cât bine.
- De Spencer ştii ceva?
- Mi-a spus că a ținut legătura cu ea acum ceva timp. În rest nu ştiu nimic. Dar de ce întrebi?
- Din curiozitate.
- Cum spui tu.

Christian primește un telefon şi este obligat să plece. Mă sărută ușor şi iese pe uşă. Aş fi vrut ca niciodată să nu plece de lângă mine. Acum că lucrurile sunt clare între noi putem avea o relație normală ca toți ceilalți.

Mă aşez pe scaunul de lângă pătuț şi îl privesc pe cel mic cum doarme. Închid ochii şi adorm acolo pe scaun.