Căsătorie aranjată

48. O nouă viață

- Nu aş fi crezut că te voi mai vedea îmbrăcată în alb vreodată. Eşti superbă.
- Mulțumesc.
- Apropo am uitat să îți spun.
- Ce este?
- Ieri te-au sunat Spencer şi Willy.
- Ce ciudat.
- Eu zic să îi suni înainte. Încă ai timp.
- Îi sun după. Nu vreau să mă cert acum cu Spencer.

Mătușa mea pleacă şi rămân să fac ultimele retușuri. Astăzi este o zi importantă pentru mine şi nu voi lăsa pe nimeni şi nimic să mi-o strice. Mătușa mea se întoarce şi îmi aduce telefonul.

- Să nu stai mult. Mașina deja a ajuns.
- Willy...
- Ascultă-mă Aimee.
- Nu pot vorbi acum. Trebuie să plec. Sunt așteptată.
- Să nu închizi.
- Vorbim după.

Închid telefonul şi cobor jos.

După câteva ore...

- Cât am așteptat clipa asta. Acum eşti soția mea şi în curând vei fi femeia mea.
- Asta poate aştepta până diseară.
- Da, ai dreptate. Iartă-mă. Am așteptat atât clipa asta încât simt că câteva ore este un secol.

Mătușa mea vine în cameră şi îmi aduce o cutie.

- Asta este pentru tine.
- Ce este?
- Am reușit să fac rost de ea acum ceva timp, dar am vrut să ți-o dau astăzi.

Deschid cutia şi găsesc în ea o poză cu mine şi tata când eram mică. Câteva lacrimi se adună în ochii mei şi se preling pe obraji.

- Mulțumesc.
- Sunt sigură că fratele meu ar fi foarte fericit pentru tine.
- Ştiu asta.
- Nu trebuie să plecați?
- Ba da, ar cam trebui. Unde sunt copii?
- Se joacă în grădină.
- Nu ştiu ce voi face fără ei o lună.
- Vor fi bine. Veți vorbi pe internet.
- Niciodată nu i-am lăsat atâta timp singuri.
- Mereu există o primă dată şi nu va fi ultima.
- Mă duc să-mi iau rămas bun de la ei şi mergem, bine?
- Te aştept la maşină.

Îl las pe Giuliano cu valizele şi mă duc la cei mici. Îmi este greu să îi las singuri. Este prima dată când mă despart de ei şi ca pentru orice femeie nu este ușor.

- Mami trebuie să plece.
- Deja?
- Da.
- Şi când te întorci?
- Foarte curând. Timpul trece foarte repede şi nici nu vă veți da seama că lipsesc.
- Trebuie să îți spun ceva.
- Ce este draga mea?
- L-am visat pe tata.
- Pe Giuliano?
- Nu, pe tata Christian.
- Şi ce ai visat mai exact?
- Era într-un pat şi dormea. Apoi s-a trezit şi m-am trezit şi eu. Ce vrea să însemne asta? Tata dormea şi acum s-a trezit?
- Nu ştiu ce a fost cu visul tău, dar asta nu se poate întâmpla. Tatăl vostru niciodată nu se va mai trezi.
- Trebuie să mergem.
- Vin imediat.

Îi spun lui Giuliano şi mă întorc cu privirea spre copii mei.

- Vreau să fiți cuminți şi ascultători. Dacă sunteți, mami o să vă aducă multe jucării.
- Promiți?
- Promit. Acum haideți să vă iau în brațe.
- Te iubim mami.
- Şi eu vă iubesc. Sunteți lumina ochilor mei.
- Pa mami.
- O să ne vedem pe internet. O să vorbim în fiecare seară, bine?
- Bine.

Mă îndepărtez de cei doi şi pornesc spre maşină. Le fac cu mână şi pornim spre aeroport. Ajungem şi așteptăm încă o oră până să urcăm. Odată ce avionul decolează mă așez mai bine în scaun şi aştept să ajungem.

- Eşti bine?
- Da.
- Sigur?
- Doar mă gândeam la cei mici.
- Totul o să fie bine. Nu puteam să îi luăm cu noi, ştii asta.
- Da, ştiu.
- Încearcă să dormi. Te voi trezi când ajungem.
- Bine.

După câteva ore ajungem în sfârșit la destinație. Drumul a fost mai lung decat mă așteptam şi cât mă bucur că am ajuns. Aproape înțepenisem în acel scaun. Ajungem la hotel unde am făcut rezervare şi suntem însoțiți de către bagajist în camera noastră. Giuliano îi dă un bacşis destul de frumușel şi închide uşa cu cheia după ce acesta iese. Vine spre mine şi îşi aruncă sacoul pe un scaun. Mă împinge şi cad pe pat. Se pune peste mine şi începe să mă sărute.

...

A doua zi...

- Este aşa frumoasă marea.
- Nu la fel de frumoasă ca tine.
- Termină.
- Cum te simți?
- Fericită.
- Promit că îmi voi dedica toată viața pentru a vedea acel zâmbet pe buzele tale.
- Ce drăguț eşti.
- Fac şi eu ce pot.
- Serios?
- Glumesc. Nu trebuie să faci fața asta.
- Am uitat să îți spun. Am uitat să iau telefonul ieri. Nu ştiu cum de am putut uita de el.
- Nu-ți fă griji. Îl avem pe al meu.
- Aş vrea să văd ce fac cei mici. Îmi este dor de ei.
- Mă gândesc dacă vei rezista atâta timp fără ei.
- Şi eu am ajuns să mă întreb asta.
- Dacă te face fericită ne întoarcem mai devreme.
- Vorbeşti serios?
- Da. Nu aş vrea să ştiu că din vina mea nu poți fi liniştită şi nu te poți bucura de vacanța asta. Deci ne întoarcem cu o săptămână mai devreme.
- Mulțumesc.
- Eu trebuie să îți mulțumesc. Mă faci cel mai fericit bărbat de pe planetă.
- Mă duc să sun acasă.
- Bine.

Iau telefonul lui Giuliano de pe pat şi sun acasă.

- Mătușă?
- Aimee, ce mă bucur să te aud. Cum eşti fata mea? Ați ajuns bine? Ți-ai uitat telefonul acasă.
- Bună şi ție mătușă. Ştiu că am uitat telefonul. Sunt bine. Sunt fericită.
- Asta este tot ce vreau să aud.
- Ce fac copii?
- Păi sunt la şcoală. Sunt bine şi ei. Apropo, din nou te-au căutat Spencer şi Willy. Le-am spus că ți-ai uitat telefonul acasă.
- Voi încerca să iau legătura cu ei.
- Chiar ar trebui. Părea a fi ceva urgent.
- O să văd ce pot face.
- Şi Eduard te-a căutat.
- Eduard? Nu am mai vorbit cu el de mult timp. De când i-am spus că mă mărit ne-am îndepărtat unul de celălat.
- Ar trebui să îl suni şi pe el.
- Cred că aşa voi face. Trebuie să închid. Voi suna mai târziu să vorbesc cu cei mici.
- Bine.
- Să ai grijă de ei.
- Aşa voi face.