Căsătorie aranjată

7. Îmbrățișarea

- Bună dimineața.
- Bună dimineața.
- Cum ai dormit?
- Tu ce crezi?
- Este gata micul dejun.
- Nu-mi este foame.
- Nu ai mâncat nimic de când ai venit. Trebuie să mănânci ceva.
- Ți-am spus că nu-mi este foame.

Vine lângă mine şi mă apucă de mâini. Îl privesc în ochi şi spun:

- Tu cu forța obții ce-ți dorești?
- Când cineva nu mă ascultă, da.

Îmi deschide uşa şi merg spre ea. Mă pun la masă şi gust câte puțin din fiecare. Beau puțină limonadă şi aştept să termine şi el de mâncat. Nu este frumos să plec înainte.

- Ai mâncat puțin.
- Ți-am spus că nu îmi este foame.
- În scurt timp voi pleca spre o comunitate de oameni săraci pe care îi ajut. Ai vrea să mergi cu mine? Te întreb pentru că ştiu că îți plac copii.
- Să-mi spui ora şi voi fi gata.
- Bine.

Mă ridic de la masă şi din nou intru în camera mea. Privesc spre geam şi o văd pe Lucia lângă Christian, acea femeie care îmi este atât de antipatică. Amândoi pleacă şi practic mă uit spre ei.

- Ce relație avea Lucia cu Christian?
- De mici au fost buni prieteni. Nu țin minte să fi avut ceva. Christian mereu a văzut-o ca pe o prietenă.
- Nu s-ar părea.
- Stăpânul vă iubește pe dumneavoastră. Nu aveți idee cum îi strălucesc ochii când vorbește despre dumneavoastră.
- Presupun că vorbește doar de rele.
- Christian nu este aşa. L-am văzut crescând de mic şi pot spune că v-ați măritat cu cel mai bun bărbat de pe pământ.
- Înseamnă că nu vorbim despre aceiaşi persoană. Cu mine nu este aşa cum spui.
- Poate pentru că îi dați motive.
- Eşti gata?
- Da.
- Să mergem.

Îi mulțumesc Marthei şi plec după Christian. Ajungem la cabana preotului şi intrăm. Dăm peste o femeie care făcea curățenie şi ne anunță că preotul este deja la comunitate. Ieşim şi urcăm din nou în maşină. Ajungem la destinație şi rămân uimită când văd cum toți copii mici vin spre Christian şi îl iau în brațe. Se vedea cât de mult îl iubesc. Cobor şi eu din maşină şi mă duc lângă Christian. Câțiva bărbați vin de iau cutiile aduse şi le duc într-o mică încăpere. Încep să împart jucării copiilor şi încep să mă emoționez când iau un bebeluș în brațe. Era aşa de mic. Ce mult îmi doresc să fiu mamă, dar cu Christian îmi va fi foarte greu să-mi îndeplinesc visul. În niciun caz nu voi avea un copil cu el.
Începe să se joace fotbal cu cei mici şi mingea ajunge la picioarele mele. I-o dau fetiței care vine spre mine şi îi spun să i-o dea lui Christian. Aceasta ia mingea în mână şi se uită spre mine. Îmi zâmbește şi același lucru îl fac şi eu.

...

- Cum ai putut să-i laşi să trăiască în condițiile alea? Trebuie să faci ceva.
- Nu-ti fă griji. Deja mă ocup de asta. Mă gândesc să construiesc un spital, o școală şi câteva case pentru fiecare familie.
- Și de ce nu ai făcut asta până acum?
- Pentru că nu dispuneam de bani. Abia după moartea tatei banii au ajuns în mâinile mele. Dar am planuri mari şi crede-mă că nu aş putea să-i las să locuiască în acele condiții.
- Vreau să fac şi eu ceva pentru ei. Vreau să-i ajut.
- Și o vei face. Îți promit că aşa va fi. Trebuie să mai aştepți puțin până încep construcțiile şi după te voi lăsa pe tine să renovezi casele şi restul.
- Mulțumesc.
- Masa este gata.
- Nu-mi este foame.
- Aimee, nu vreau să te îmbolnăveşti. Nu vreau să mănânci pentru mine, vreau să mănânci pentru tine că este spre binele tău.
- Bine.

Mă pun la masă şi încep să gust puțin din toate. Mâncarea era chiar foarte bună şi chiar nu am mai mâncat aşa de bine de când am plecat de acasă.

- Pot să îți spun ceva?
- Spune.
- Mă simt cam singură aici. Nu am pe nimeni.
- Și ce pot să fac eu?
- Aş vrea să merg să-l vizitez pe tata. Îmi este foarte dor de el.
- Am de rezolvat ceva la firmă şi este posibil să merg la sfârșitul săptămânii. Îți convine?
- Este perfect. Mulțumesc.
- Tot ce vreau este să ne înțelegem bine. Avem de trăit mulți ani împreună.
- Spre ghinionul meu.

...

- Christian...
- Ce se întâmplă?
- Lucas...
- Ce e cu el?
- A fost omorât.
- Poftim?

Christian iese val vârtej din sufragerie şi începe să-mi bată inima cu putere. Un om mort pe aceste meleaguri? Trebuie să plec de aici. Profit că este plecat şi îmi fac o mică valiză. Ajung în salon şi Christian apare. Fug înapoi în cameră şi ascund valiza sub pat. Mă duc la el şi îl găsesc vorbind la telefon.

- Aşa cum v-am spus. A fost omorât.
- ...
- De unde să ştiu cine l-a omorât? Dacă ştiam nu era să vă spun?
- ...
- Ce e greu de înțeles? Am un om mort pe pământurile mele. Trimite-ți o echipă la naiba.
- ...
- Cum să nu fiu agitat? Am un om mort şi este posibil ca criminalul să fie încă aici.
- ...
- Bine, vă astept.

Închide telefonul şi mă duc în spatele lui. Îi pun mâna pe umăr şi tresare.

- Ce m-ai speriat.
- Eşti cam agitat.
- E și normal să fiu. Cine ştie pe unde umblă tipul ăla.
- Cine e Lucas?
- Tatăl Luciei. Este angajat aici de mai bine de zece ani.
- Mi-e frică.

Vine lângă mine şi mă ia în brațe.

- Nu trebuie să-ți fie. Te voi proteja cu viața mea.

Mă desprind de el şi mă duc lângă fereastră. Să fiu aşa lângă el nu-mi place.

- Să nu ieşi din casă. Voi pune doi paznici la uşă.
- Bine.

Christian pleacă şi rămân singură. Ce tocmai s-a întâmplat m-a băgat puțin în sperieți. Nu este normal să se întâmple aşa ceva.