Căsătorie aranjată

15. Îngrijorarea

- Bună dimineața, doamnă Aimee.
- Bună dimineața, Santa.
- V-am adus sucul.
- Intră şi lasă-l pe măsuță.
- Sunteți bine?
- Da. Unde este Christian?
- La livada. A plecat foarte devreme.
- Mulțumesc, Rosa.

Stăteam şi mă uitam pe pereți. Santa închide uşa şi rămân singură. Ce s-a întâmplat aseară niciodată nu trebuie să se repete. Aud pe cineva bătând în uşă şi spun:

- Intră.
- Ce bine că te-ai trezit. Am fost foarte îngrijorate pentru tine.
- Aşa este Aimee.
- Nu vă faceți griji. Sunt bine.
- Ce s-a întâmplat aseară?
- Prefer să nu vorbesc despre asta. Christian a dormit aici.
- Eu nu te mai înțeleg, Aimee.
- Eu o înțeleg perfect. Aimee se îndrăgostește de Christian.
- Ce? Nu. Cum să spui asta? Bineînțeles că nu.
- Nici tu nu eşti sigură pe tine când spui asta.
- Eu nu mă pot îndrăgosti de Christian.
- Şi de ce nu?
- Pentru că îl iubesc pe Luis. Acum vreau să mă duc să fac un duş. Vorbim după.

Mă ridic din pat şi direct la baie mă duc. Fac un duş lung şi încerc să înțeleg cum de i-am corespuns lui Christian. Îmi dau două palme peste cap şi ies afară din cameră. Îl găsesc pe Luis pe hol şi încerc să mă fac nevăzută, dar nu reușesc.

- Unde te duci?
- Nu vezi? Mă duc la Christian.
- De ce încerci să mă superi?
- Nu am motive? Unde ai fost aseară? Mai bine zis, cu cine ai fost?
- M-ai urmărit?
- Eu nu fac asta. Am vrut să fiu singură şi am ajuns la cabană. Erai cu o femeie. Te sărutai cu ea.

Spun pe un ton supărăcios şi gelos. Începe să râdă şi chiar nu cred că are motiv.

- A fost un simplu sărut, Aimee.
- Păi mie nu mi-a plăcut.
- Şi tu crezi că mie îmi place să te văd mereu în preajma lui Christian? Nu e ușor pentru mine. Tu te culci cu el şi eu nu am voie să mă sărut cu o altă femeie?
- Ce se întâmplă aici?

Christian apare şi încep să mă agit. Oare a auzit ceva?

- Vreți să-mi răspundeți?
- Domnul Gabriel a vrut să-mi pună nişte întrebări, dar tocmai i-am spus să te întrebe pe tine.
- Poate să aștepte. Vreau să vorbesc cu tine. Să mergem în cameră. Vorbim după Gabriel.
- Bine. Mă scuzați.

Intrăm în cameră şi închide uşa în urma sa. Vine spre mine şi mă privește. Văd în ochii săi o sclipire aparte şi practic mă pierd în ochii săi.

- Trebuie să vorbim.
- Şi eu trebuie să-ți spun ceva.
- Începi tu sau eu?
- Începe tu.
- Am vrut să-mi cer scuze pentru aseară. Eram prea nervos şi nu a trebuit să profit de asta. Dar când am văzut acea manta pe jos m-am gândit la ce este mai rău şi am luat-o razna. Acum ştiu că nu tu ai fost acolo. Cei care au fost erau Gabriel şi iubita sa.
- Cu cine umblă?
- Nu ştiu şi nu mă interesează. Vreau doar să mă ierți. Nu a fost intenția mea. Eu nu sunt aşa Aimee. Te rog să mă ierți.
- Nu am pentru ce să te iert. Deşi ar fi bine să le ceri scuze lui Abigal şi mătușii mele.
- Oricum o făceam. Acum că am terminat ce vroiai să-mi spui?
- Nimic. Ai lămurit tu totul.
- Bine. Mă gândeam să mergem să călărim. M-am gândit că ai vrea să înveți.
- Poate altă dată.
- Cum dorești. Te las. Ne vedem la cină.
- Unde te duci?
- Până la ferma vecină.
- Bine.

...

Mă uit la ceas şi văd că Christian nu mai ajunge. Era aproape miezul nopții şi el trebuia să fie deja aici.

- Domnul va veni curând. Duceți-vă la culcare, doamnă Aimee.
- Nu pot Santa. Dacă a pățit ceva? Ştii ce s-a întâmplat data trecută. A fost împușcat în plină zi. Acum este noapte.
- Vă gândiți prea departe. Liniştiți-vă.
- Nu pot. Am avut un vis când am adormit la prânz.
- Aveți nevoie de ceva?
- Nu, mulțumesc. Poți să te retragi. Noapte bună.
- Noapte bună.

Mă aşez pe canapea şi aştept ca Christian să ajungă. Somnul mă cuprinde şi mă fac mai comodă pe canapea.

...

O lumină îmi bate în ochi şi îi deschid. Privesc în jur şi observ că sunt în camera mea.

- Cum naiba am ajuns aici?

Îmi aduc foarte bine aminte că eram pe canapea. Uşa se deschide şi pe ea intră Christian.

- Bună dimineața.
- Neața.
- Ți-am adus ceva să mănânci.
- Mulțumesc, dar nu trebuia să te deranjezi.
- Te-am găsit pe canapea aseară. De ce nu erai în camera ta?
- Unde ai fost?
- Curioasă?
- Te-am aşteptat. Am crezut că ai pățit ceva rău.
- Nu am pățit nimic. De ce aş fi pățit ceva?
- Am avut un vis. Era prea real. Chiar am crezut că ai pățit ceva. De asta te-am aşteptat.
- Am venit spre seară. După am fost să călăresc. De asta am întârziat. Îți faci griji pentru mine?
- Nu vreau să pățești nimic. Asta e tot.
- Şi chiar dacă pățeam ceva aş fi trecut peste. Nu vreau să te las prea curând singură.

Încep să râd şi începe şi el. Îl privesc atentă şi simt că ceva se schimbă. Nu îmi mai este indiferent. Îl privesc şi simt ceva straniu pentru el. Nu ştiu cum să  numesc acest sentiment, dar chiar este unul plăcut. Prezența sa nu mă deranjează şi chiar îmi emană încredere.

- De ce mă privești aşa?
- Nu am idee. Tot ce ştiu este că nu-mi pot lua ochii de pe chipul tău.
- Poftim?
- Glumesc. A fost o glumă.
- Chiar eram să te cred. Dar este imposibil. Tu niciodată nu te vei îndrăgosti de mine.

Spune şi pleacă spre uşă. Iese si o închide în urma sa. Mă uit spre uşă şi spun:

- Nu aş fi atât de sigură pe ce spui.