Căsătorie aranjată

57. Visul

După câteva ore căutând ceva care să îmi indice vinovatul renunț. Este deja târziu şi vreau mai întâi să trec pe la Christian să văd ce fac cei mici. Este prima dată când nu dorm acasă şi vreau să mă asigur că sunt bine.

.....

- Hei.
- Intră. Nu credeam că vei veni.
- Am vrut să mă asigur că cei mici sunt bine.
- Sunt cu Spencer la bucătărie.
- Cum se comportă?
- Aşa cum i-ai învățat.
- Ar trebui să fie un compliment la adresa mea?
- Exact.
- Oh, mulțumesc.
- Ştii ce părere am avut mereu despre tine.
- Mă duc la cei mici.
- Te conduc.

După ce stau câteva minute hotărăsc să plec. Îmi iau rămas bun de la toți şi pornesc spre maşină. Urc şi când dau să plec observ că nu pornește.

- Nu-mi fă una ca asta. Nu acum draga mea. Trebuie să ajung acasă.
- Ce este?
- Nu pornește.
- Norocul meu. Rămâi în seara asta aici.
- Ce glumă bună. Chem un taxi şi tot mă duc acasă.
- Lasă-mă pe mine.

Cobor din maşină şi îl las pe Christian să urce. Coboară jos şi ridică capota de la maşină. Se uită puțin pe acolo şi din nou urcă pe scaunul şoferului. Radiez de fericire că a făcut-o să pornească.

- Poftim.
- Mulțumesc.
- Primesc şi eu un premiu pentru asta?
- Ce?
- Un premiu?
- Vezi să nu. Ai grijă de cei mici. Noapte bună.
- Noapte bună.

Urc în maşină şi pornesc spre casă. Intru încet ca nu cumva să trezesc pe cineva în caz de doarme şi pornesc spre camera mea. Trec pe lângă birou şi îl aud pe Giuliano. Mă apropii mai mult de uşă şi îmi lipesc urechea de ea.

- Aşa cum ți-am spus banii vor ajunge mâine.
- .....
- Nu o să-şi dea nimeni seama.
- .....
- Sunt ultimii pe care îi iau deocamdată. Nu pot să risc.
- .....
- Atunci ne vedem mâine.

Realizez că a terminat de vorbit şi pornesc cu paşi uşori spre cameră. Închid uşa în urma mea şi mă așez pe pat. Ce tocmai auzisem face ca tot ce bănuia Willy despre Giuliano să fie adevărat. El a furat banii din conturile firmei. Nu ştiu la ce îi trebuiesc dacă are destui cât pentru a trăi câțiva ani buni fără nici un stres.

- Oare să fie şi aceia bani furați?

Încep să-mi pun multe întrebări şi să înțeleg de ce a făcut-o. I-am spus lui Willy să nu îi spună nimic lui Christian şi să caut eu o soluție mai bună. Trebuie să aflu adevărul.

A doua zi...

- Nu te-am auzit venind aseară.
- Am venit când erai în birou și nu am vrut să te deranjez.
- Ai auzit ce vorbeam?
- Trebuia să aud ceva important?
- Nu. Legat de ieri, nu cred că am reacționat cum trebuia.
- Deși sentimentele mele sunt întoarse pe dos, eu încă sunt aici cu tine. Puteam să mă duc după el. Căsătoria noastră nu are valabilitate. Puteam oricând să plec și nu am făcut-o. Tot aici sunt.
- Atunci să o luăm de la capăt.
- Nu e așa ușor.
- Hai să ne căsătorim din nou. Să o luăm de la capăt și să uităm de ce s-au întâmplat. Hai să plecăm de aici și să uităm de toți și să fim doar noi.
- Tu auzi ce spui?
- Da.
- Christian nu mi-ar permite niciodată să plec. Singurul lucru care îmi lipsește acum este să umblu pe la judecătorie.
- Ai dreptate. Scuze.
- Plec la firmă. Nu am fost de ceva timp. O să am nevoie de bilanțurile din ultimele luni. Te ocupi tu?
- Ai nevoie de ele?
- Cam da. Vreau să lansez un nou proiect și vreau să văd dacă avem resursele necesare.
- Sunt destule surse.
- Vreau să am și o dovadă.
- Mă ocup eu.
- Bine.

Mă ridic de la masă și îmi iau geanta de pe canapea. Ies afară și mă duc la mașină. Urc și pornesc spre firmă. Am doar câteva ore la dispoziție să lucrez. După trebuie să mă duc după cei mici.

Ajung la firmă și cer secretarei lista cu ședințele pentru săptămâna viitoare. Din fericire am doar una și răsuflu ușurată. Dau să intru în birou și aud vocile lui Christian și ale lui Willy. Decid să nu intru și ascult ce spun.

- Vreau o explicație pentru asta.
- Nu o am.
- Ce?
- Nu știu cine a luat banii.
- Ascultă la mine. Contul ăsta l-am deschis pentru a face un vis realitate. Nu este posibil ca toți să dispară fără explicație. Aimee știe despre asta?
- Ieri i-am spus.
- Și?
- Nu știe.
- Cine a avut acces la ele?
- Christian...
- Cine?
- Eu, Aimee și Giuliano.
- Acum are sens. Îl omor.

După țipetele pe care le scoate Christian intru în birou.

- Bine că ai ajuns. Vreau o explicație.
- Nu o am. Caut dovezi încă.
- Pentru ce dovezi dacă este clar că Giuliano a făcut-o.
- Nu îl putem acuza așa. Avem nevoie de dovezi.
- Deci știi că este vinovat.
- Nu vroiam să cred până aseară. Vorbea cu un tip de nişte bani. A spus că nu va mai lua deocamdată ca să nu atragă atenția.
- E clar. El este. Sun la poliție.
- Dacă el a luat banii este posibil să nu fi lăsat urme. Poliția nu va afla nimic. Noi trebuie să găsim dovezile. Mai devreme i-am cerut bilanțul. Vreau să văd ce are să-mi spună.
- Eu mă duc să pun câteva întrebări.

Willy pleacă și rămân cu Christian. Mi-e greu să îl privesc în ochi. L-am dezamăgit și nu mă simt bine din cauza asta.

- Este un cont care a rămas gol. Ce vroiai să faci cu banii de pe el? Am auzit ceva de un vis.
- L-am deschis în ziua în care tu și eu ne-am căsătorit. Știam că visul tau este să deschizi o școală de muzică și am vrut să ți-l fac realitate.
- Ai vrut să faci asta pentru mine? De ce?
- Pentru că mă simțeam cel mai norocos bărbat de pe planetă.