Vei fi doar a mea

1. Vremurile disperate cer măsuri disperate.

  》Emma《

            Îmi pun ultimele caiete în mica geantă pe care o mai car la facultate. Acesta este cel mai important an, ultimul an. Am luptat din greu să ajung până aici şi am trecut peste toți şi toate, nu m-am lăsat doborâtă de nimic. Aşa am fost învățată de mică, să nu renunț niciodată.

              Pornesc pe drum, dar întâi trebuie să mă întâlnesc cu Oana şi Cătălina, cele mai bune prietene ale mele. Ne-am cunoscut la cafeneaua de lângă facultate şi de atunci am fost de nedespărțit. Cum nu a putut fi totul bine pe parcursul acestor trei ani, în facultate se află inamicul meu: Adrian Toma. Ne-am cunoscut prin prietenul Cătălinei şi de atunci l-am urât. Prezența lui e respingătoare cu aerul lui de arogant macho.

                Din primele minute de când ne-am cunoscut, mi-a făcut avansuri făcându-mă să nu-i suport nici măcar vocea. Dar nu a renunțat, de trei ani de zile sunt în raza lui de prădător, dar nu voi ceda. Niciodată nu cedez, eu sunt Emma Tudor, fiica soților Tudor. Cei mai ambițioşi şi mândri oameni din România.

                  Cobor din maşină la punctul de întâlnire şi aştept să își facă apariția, după ce am trimis câteva mesaje fetelor.

                  — Emma! Ai venit, spune Oana apoi mă îmbrățişează.

                  — Ce a durat atât, fetelor? întreb apoi le fac semn să urce în maşină.
   
                 — Stai! Nu pleca, i-am promis lui Laur că-l iau şi pe el, spune Oana, iar mintea mea are un singur gând: Dacă vine Laur, vine şi Adrian?

               — Laur are maşină, spun sperând să scap în timp ce Cătălina începe să chicotească.

               — I s-a stricat maşina, spune, iar eu mă rog să nu vină cu acel om.

             — Să se ducă cu ăla, zic eu pregătită să plec, dar Laur şi Adrian deja au intrat în maşină.

             Privesc spre fete care s-au aşezat în spate cu Laur indignată. Se aşează lângă mine apoi rânjeşte ca un măgar ce este. Îmi dau ochii peste cap şi pornesc maşina.

              — Mai încet, iubito. Vrei să ne omori? Ce conduci cu aşa viteză? spune şi îmi vine să pun o frână special ca să se lovească.

             — De tine nu mi-ar părea rău, spun apoi zâmbesc fals în timp ce ceilalți râd. Se uită nervos la mine, l-am atins unde nu trebuia? Nu-mi pasă.

             Ajung în fața facultății şi sunt prima care coboară. Încerc să fug de spațiul în care se află arogantul acesta, chiar dacă asta înseamnă să merg cu douăzeci de minute mai devreme la sala de curs.

             — Stai, Emma! Unde fugi aşa, spune Cătălina pe care aş vrea să o omor doar cu privirea, dar fără reuşită.

             — Întărzii, zic sperând să scap.

            — Cursul nostru începe peste douăzeci de minute, mai stai cu noi, Emma, spune Oana şi simt cum sângele îmi fierbe în vene doar când îi văd rânjetul acela de bou!

            — Nu poate sta în prezența mea, sunt irezistibil şi poate îi este frică că va sări pe mine, spune apoi rânjetul lui enervant reapare pe fața lui. Îmi încleştez pumnii sperând să mă calmez, dar fără rezultat.