Emma Tudor a fost învățată de mică ce este ambiția şi să nu renunțe niciodată la visul ei, oricât de greu va fi de împlinit. Iar, când încăpățânarea şi orgoliul ei se îmbină, nimeni nu o mai poate opri. A fost rănită, dar s-a ridicat şi a luptat în...
Sâmbăta mult dorită a venit, iar Oana a chemat tot grupul la ea acasă. Mă îndrept spre casa ei, dar nu pot spune că abia aștept să ajung pentru că acolo va fi și Adrian, iar unde este Adrian vor fi mereu probleme. Ultimul lucru pe care-l vreau este să mă cert cu Marius în fața lui, ar avea o satisfacție pe care nu merită s-o aibă.
Ajung în dreptul ușii, apăsând soneria. Îmi mențin privirea la adidașii mei când ușa se deschide, iar rânjetul enervant al lui Adrian mă întâmpină. Murmur o înjurătură - speram că n-a ajuns încă - și trec pe lângă el. Mă descalț și merg direct în sufragerie. Mă arunc pe canapea lângă Eduard care priveşte atent telefonul, sigur se uită pe Instagram. Apuc telefonul și îi dau încă un mesaj lui Marius, n-a răspuns la niciunul până acum, dar continui să încerc. Mi-e greu să recunosc, dar sunt disperată. Fără Marius în preajmă sunt în primejdie, mă simt ca o căprioară vânată de lup. Adrian se așază pe un fotoliu în fața mea și mă analizează atent, încerc să ignor, dar mă ridic nervoasă și merg în bucătărie unde le găsesc pe Oana și Cătălina. Oana se încruntă, în timp ce Cătălina se amuză.
— N-ai idee cât mă abțin, îi spun Oanei, iar ea chicotește.
Apuc un pahar din dulap și îmi torn apă, urmând să iau câteva înghițituri pentru a mă calma.
— Nu dramatiza atât, Adrian nu este băiat rău, zice iar eu îi arunc o privire urâtă. Cum poate să spună așa ceva?
— Spune fata care nu este urmărită de patru ani de Adrian, zic, iar ea se amuză.
— Știi ce cred eu? zice având o sclipire ciudată în privire, orice ar fi, nu-mi place.
— Nu cred că vreau să știu, zic apoi iau ultima înghițitură de apă din pahar.
— Eu cred că-ți și place, spune, iar eu rămân blocată.
— Da, îmi place la nebunie, spun sarcastică, iar ele încep să râdă.
Mă încrunt apoi las paharul jos din mână. Intru în sufragerie şi observ că suntem toți în afară de Marius. Apuc telefonul şi îi mai trimit un mesaj. Nu înțeleg ce se întâmplă cu el, întotdeauna ajungea la timp. Oftez și mă așez pe canapea încercând să-mi dau seama ce s-ar fi putut întâmpla cu el. Poate este supărat, poate are probleme, poate a pățit ceva. Mă omoară că nu știu ce este cu el și el nici măcar nu-mi răspunde. Îmi ridic privirea din covor când observ că este mai liniște decât ar trebui să fie. Privesc în jur și toți au dispărut, cel puțin majoritatea.
Mă îndrept spre zgomotul din bucătărie unde o văd pe Oana care se pregătește să plece. O privesc confuză în timp ce pe fața ei se așază un rânjet neobișnuit.
— Știu că o să ne urăști pentru că-ți facem asta, dar nu se mai poate, Emma, zice, iar eu o privesc și cu mai multe semne de întrebare.
— Despre ce vorbești? zic, dar după îi simt prezența în spatele meu.
Îmi închid ochii încercând să-mi păstrez calmul și în speranța că atunci când îi voi deschide, nu mă voi afla aici, în situația asta. Dar nu e așa, el tot în spatele meu stă, iar Oana mă privește amuzată.
— Trebuie să vă rezolvați problemele, nu mai merge așa. Succes, zice și o privesc cum iese pe ușă închizând-o în urma ei. N-am s-o iert niciodată pentru asta.
Rămân nemișcată nevrând să mă mișc sau să spun ceva, vreau să se termine asta. Se pune în fața mea analizându-mi atent reacția. Îmi îndrept privirea în ochii lui de gheață rămânând blocată pentru câteva secunde, dar mă trezesc din transă și merg în sufragerie.
— Ai de gând să taci până când se vor întoarce, Emma? întreabă, dar îl ignor privind ecranul telefonului.
— Uite ce e, nici mie nu-mi place asta, să știi. Dar trebuie să comunicăm și să rezolvăm ce problemă ai tu cu mine pentru că altfel nu vom ieși de aici, spune făcându-mă să-mi îndrept atenția spre el.
— Nu minți, Adrian. Îți place situația asta, ba chiar o adori. N-am absolut nicio treabă cu tine, vreau doar să mă lași în pace, zic privind cum se încruntă iritat.
— Nu, nu-mi place. Te-am lăsat de mult în pace, stai liniștită. Nu se învârte totul doar în jurul tău, spune nervos amuzându-mă, dar mă abțin să arăt asta.
— Fii serios, dacă nu era așa de ce nu m-ai lăsat toți anii ăștia în pace? De ce când te-am refuzat de atâtea ori n-ai renunțat? Recunoaște, Adrian, ai o obsesie, spun privind cum începe să râdă enervându-mă.
— Nu te-am lăsat în pace pentru că trebuia să vorbim. Avem același grup de prieteni, dacă ai uitat. Și am tot încercat să pot vorbi cu tine pentru a ne înțelege ca doi oameni normali, dar tu mereu te-ai comportat copilărește.
— Dacă e așa cum spui tu, Adrian, zic ridicându-mă de pe canapea poziționându-mă în fața lui, privindu-l în ochi. De ce ai vrut să mă săruți atunci, Adrian? întreb și privesc cum înghite în sec. Se uită în ochii mei apoi pot observa cum privirea lui se îndreaptă spre buzele mele, rânjesc apoi mă îndepărtez de el.
— Ești atras de mine, Adrian. Nu nega, zic așezându-mă pe canapea.
Se așază lângă mine privindu-mă în ochi cu o sclipire ciudată. Mă încrunt realizând că s-a apropiat prea mult de mine, dar înainte să spun ceva, se dă mai în spate.
— Emma, știi, zice, dar apoi se oprește brusc.
— Ce să știu? întreb curioasă, dar pot vedea pe chipul lui că s-a răzgândit să mai spună ceva.
Îi analizez din nou chipul, iar sclipirea a dispărut, își dă seama de ce fac și se ridică mergând în bucătărie. Aud cum dă drumul la robinet, discuția noastră l-a făcut să plece. Sunt mulțumită.
Minutele trec, iar el nu se mai întoarce. Mă ridic apoi mă duc să-l verific. Stă cu coatele pe blat privind în gol, iar lângă el stă paharul cu apă care e de mult gol. Asta e ceva nou.
Îmi iau un alt pahar în care-mi pun apă, privind cum mă privește cu coada ochiului. Mă întorc cu fața spre chiuvetă și rămân blocată. O stare ciudată mă cuprinde, iar când dau să mă întorc și să plec mă lovesc de el. Se uită fix în ochii mei blocându-mi respirația. E mult prea aproape, îi privesc buzele care se aflau la câțiva centimetri de ale mele. Îi simt mirosul de tutun care mă îneacă, dar nu mă pot mișca. Se apropie de urechea mea, făcându-mă să înlemnesc.
— Știi care e diferența dintre noi doi, Emma? Eu nu mi-am negat niciodată sentimentele, îmi șoptește la ureche apoi revine la analiza chipului meu. Rămân fără cuvinte și sunt salvată de ușa care tocmai se deschide și pe care intră Oana.
— Cred că am nimerit într-un moment prost, zice, dar eu profit de oportunitate și mă sustrag de lângă Adrian, urmând să ies pe ușă și să-i las în urmă pe amândoi.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Cam atât a fost şi acest capitol! Sper că v-a plăcut!
Voi posta mai des de acum, în fiecare sâmbătă, cu siguranță, va apărea un capitol nou.
