Vei fi doar a mea

46. Să fiu a naibii dacă te voi lăsa să mori aici!

          N-am putut să dorm nici măcar o oră, gândul mi-a fost doar la Adrian. A insistat să mă ducă acasă și deși m-am opus cât am putut, am cedat în fața dorinței lui. Iar asta pentru că n-am vrut să-l obosesc sau să-l supăr mai rău.

          Deși starea lui părea mai bună, n-a durat mult până s-a arătat opusul, dar nu pot să-l condamn. Aș fi făcut la fel, chiar mai rău. Până la urmă familia este slăbiciunea oricărui om și așa este normal să fie. Chiar și familia mea îmi este slăbiciune deși ne-am dezbinat cu fiecare an care a trecut și nu pentru că nu ne înțelegeam ci pentru că ne-am îndepărtat. Chiar dacă n-am fost niciodată genul de familie unită care să vorbească despre orice, asta se întâmpla doar de sărbători și ocazii speciale. Iar eu și fratele meu ne mulțumeam chiar și cu atât. Ceea ce pentru unii oameni înseamnă foarte puțin, pentru noi însemna totul. Și nu a fost așa pentru că nu ne iubesc, pentru că ne iubesc foarte mult, pur și simplu timpul lor era furat de alte părți. Mai ales munca lor, munca lor le ocupa cel mai mult timp. Și chiar dacă nu sunt foarte apropiată de ei, moartea lor m-ar devasta. De asta nici nu vreau să-mi imaginez ce este în sufletul lui Adrian deoarece el și mama lui erau foarte apropiați. Mama lui a fost stâlpul său de susținere, mama lui a fost sfătuitoarea lui, mama lui a fost mereu acolo, iar după a dispărut brusc. Totul s-a zguduit din temelie și s-a prăbușit pe Adrian, iar tatăl lui l-a lăsat să trăiască în ruine. L-a lăsat cu această greutate pe suflet, l-a lăsat să simtă că se sufocă de fiecare dată când respiră, l-a lăsat pradă viciilor. A fost atât de disperat să scape de blestemul ce odată îl numea binecuvântare, faptul că seamănă perfect cu mama sa, încât a băut și a băut, a plâns și a băut iar. A încercat să-și găsească alinarea în brațele altor persoane, dar a rămas incomplet. Adrian n-a fost niciodată un om rău, el este un om pierdut. Și am realizat asta după patru ani de zile, patru ani zile în care l-am judecat, l-am urât, nelăsându-l nici măcar o dată să se explice. Și îmi pare rău pentru că acum îi văd, îi aud și-i simt durerea. Durerea de a fi mereu înțeles greșit, durerea de a trăi eclipsat de altă persoană, durerea de a-i se reaminti trauma pe care a trăit-o de fiecare dată când se uită în oglindă. Obișnuiam să-i zic mereu că este orb, dar adevărul că eu am fost cea oarbă tot timpul acesta.

          Îmi amintesc toate promisiunile pe care mi le-am făcut când am intrat în această facultate și realizez că le-am încălcat pe toate. A fost nevoie doar de persoana potrivită pentru a mă face să calc pe tot. Persoană ce am crezut că nu există, dar există, iar ea este chiar Adrian. Destinul m-a jucat pe degete, m-a făcut să mă îndrăgostesc de cel pe care-l credeam dușman. A făcut imposibilul și a transformat disprețul în dragoste. M-a adus la marginea prăpastiei doar pentru a mă împinge și am căzut. Dar înainte să mă prăbușesc am simțit toate sentimentele existente, destinul m-a lăsat să mă izbesc de pământ doar pentru a-mi deschide ochii. Și i-am deschis. Totul a devenit clar pentru mine, atât de clar încât știu ce am vrut, ce vreau și ce voi vrea mereu. Îl vreau pe el, întotdeauna l-am vrut.

          Îmi ridic privirea, realizând că Oana este în încăpere. A stat pur și simplu, așteptând să-mi termin monologul din mintea mea. Monolog pe care deși nu l-a auzit și nu-l va auzi vreodată, îl cunoaște. Pentru că ea mă cunoaște, îmi citește sufletul, privindu-mă în ochi. Ea a știut de la început, ea n-a fost orbită de întunericul urii, dar n-am ascultat-o niciodată, iar ea nu s-a străduit să mă facă s-o ascult pentru că știa că nu se va întâmpla. Ar fi fost timp pierdut și m-ar fi îndepărtat de ea.

          — Te simți bine? întreabă vizibil îngrijorată, dar eu doar îi zâmbesc.

          — Am avut un moment de deșteptare, ca să-i spun așa.

          — Cum adică?

          Se așază lângă mine ca un copil mic, așteptând să audă incredibila poveste. Mă amuză, dar mă abțin să arat asta pentru că ea este supărăcioasă, iar s-o supăr este ultimul lucru pe care-l vreau să-l fac în momentul acesta.