Vei fi doar a mea

16. Ce naiba s-a întâmplat între voi?

         Alarma dată de tunet mă trezește. Tresar și mă ridic brusc, amețind pentru o secundă. Mă îndrept spre geam și privesc ploaia ce tocmai începuse, urmând să privesc ceasul de pe perete și să realizez că voi întârzia la întâlnirea la care Oana aproape m-a implorat să merg. Merg rapid în baie și mă spăl pe față, încercând să mă trezesc din moleșeală. Ies din baie și îmbrac primele haine ce-mi cad la mână, îmi aranjez părul puțin, mă încalț și când să ies pe ușă realizez că am uitat să pun măcar o jachetă pe mine. Apuc geaca de piele din curier și mă îmbrac, urmând să ies rapid din casă. Vreau să merg spre mașină, dar mă opresc când îl văd pe Adrian pe treptele mele. Rămân înmărmurită și încerc să mă abțin din a face orice remarcă. Își întoarce privirea spre mine și-i pot vedea albastrul stins al ochilor săi.

         — Nu vreau să crezi că sunt obsedat, Emma, dar chiar n-am greșit cu nimic, spune, iar eu tac privindu-l atentă. Privesc fiecare mișcare a buzelor sale apoi îmi îndrept atenția spre ochii săi.

        — Știi ceva, cred că ar fi mai bine să uităm totul și să fim la fel ca înainte, doar niște cunoștințe, spun hotărâtă, privind cum lumina din ochii lui dispare și mai mult.

       — Dar n-am greșit cu nimic! strigă făcându-mă să tresar.

       — Atunci de ce m-ai scris pe listă? De ce te-ai lăudat la băieții din facultate că nu știu ce ai făcut când știi foarte bine că nu s-a întâmplat nimic între noi? strig la rându-mi, văzându-i expresia șocată.

        — Nu știu despre ce vorbești..., zice privindu-mă pierdut, dar eu pufnesc nervoasă.

        — Renunță! Nu vreau să mai aud textele tale, lasă-mă în pace! mă răstesc la el apoi plec, ieșind in ploaia torențială care mă face leoarcă în câteva secunde.
          

        Rămân în mijlocul străzii, dezorientată și nervoasă încât nu văd mașina ce vine rapid în direcția mea. Până să realizez să mă mișc, sunt trasă puternic de braț din calea mașinii. Mă izbesc de trupul său apoi realizez că se află o umbrelă deasupra capului meu. Îi văd ochii ce au devenit gri și îngheț. Nu-mi dă drumul la braț și pot citi frica lui de a o face în ochii săi.

       — Ești bine? spune, analizându-mi chipul atent. Rămân şocată de moment şi un dat afirmativ din cap este singurul răspuns pe care i-l pot oferi.

        — Să numai faci niciodată asta, bine? întreabă vizibil afectat de tot ce s-a întâmplat.

       — Cred că ar fi mai bine să plec, spun mai mult şoptit, iar el oftează şi-mi dă drumul la braț.

        Mă îndepărtez, rămânând tăcută. Urc la volan şi pornesc motorul, urmând să plec cât pot de repede.

        Văd grupul adunat şi merg rapid spre ei, dar realizez că am ajuns în același timp cu Adrian. Oana şi ceilalți ne privesc uimiți, probabil întrebându-se ce-i cu noi. 

        — Ce naiba s-a întâmplat între voi? întreabă Oana, iar ambii alegem să păstrăm tăcerea.

       — De ce m-ai chemat, Oana? Ce voiai să-mi zici? schimb subiectul, iar ea nici nu sesizează.

       — A, da! Voiam să vă zic de o excursie pe care am planificat-o împreună cu Cătălina, spune, iar fața i se luminează brusc. Va fi și ziua ei, vă rog să veniți, nu vă trebuie o mulțime de bani, continuă, iar eu mă încrunt.

       — Unde vom merge și unde vom sta? întreabă Adrian, luându-mi cuvintele din gură.

       — La Brașov! Vom sta într-o vilă închiriată doar pentru noi! spune entuziasmată, amuzându-mă.