Vei fi doar a mea

53. Tu ești lumina din viața mea.

                        》Adrian《

          Ziua de care mă temeam cel mai mult a venit, iar eu n-am niciun habar ce voi face. De fapt știu ce trebuie făcut, dar mă doare inima. Am de pierdut orice aș alege. Dacă o aleg pe Emma îmi dezamăgesc mama, pierzând șansa de a o răzbuna. Iar dacă aleg slujba, o pierd pe Emma.

          Oftez, bând încă un pahar cu whisky. Întâlnirea cu omul acela este într-o oră și deși știu că trebuie să plec, nu-mi pot face picioarele să se miște. Sunt paralizat, pierdut și nu mai e cale de întoarcere acum. 

          Mă ridic cu greu, mergând până la mașină. Accelerez până în parcul în care mi-a spus să vin, iar când ajung merg cu pași grăbiți până la destinație. Îl privesc cum vine cu un zâmbet larg pe buze pentru că știe deja că voi accepta. Cine n-ar face-o?

          — Bună dimineața, mă bucur că ai acceptat să ne vedem! spune, iar eu înghit în sec, formând un acord formal cu mâna sa.

          — Trebuia să vă dau un răspuns, nu-i așa?

          — Așa este! Deci, care este răspunsul tău? Sper că te-ai gândit foarte bine, viitorul tău depinde de acesta.

          Suspin, îndreptându-mi atenția în ochii ciocolatii ai bărbatului. Și Emma mea are ochii de culoarea aceasta... nu pot înțelege ce fel de pedeapsă karmică mai este și asta, o văd în fiecare om de pe stradă, judecându-mă aspru.

          — Accept oferta dumneavoastră, voi veni la Cluj! răspund hotărât, dar imediat după aceea simt toate consecințele.

          — Mă bucur să aud asta! O să te contactez în scurt timp și sper să fii pregătit! Trebuie să plec la o altă întâlnire, fii atent la telefon! mă anunță, iar eu îl aprob tăcut, urmând să privesc cum se îndepărtează.

           Simt cum îmi pierd răsuflarea, dar trebuie să mă întorc acasă. Mă străduiesc să ajung la mașină, dar cu fiecare pas pe care-l fac o amintire cu Emma îmi apare în fața ochilor. Ce am făcut? Cum pot renunța la ea? Ce fel de om sunt? Respirația îmi devine greoaie, iar picioarele îmi cedează fix lângă mașină. Mă așez pe pământ, rezemându-mă cu spatele de mașină. Îmi prind capul cu ambele mâini pentru că nu mai suport, propria minte mă torturează cu imaginea ei, cu vocea ei, cu mirosul ei. Nici nu realizez când încep să plâng, nu mai realizez nimic. Am stricat totul, e nu mai vina mea! Îmi eliberez capul din mâini pentru a-l putea rezema de portieră. Îmi închid ochii, oftând. O să mă urăsc toată viața pentru asta.

         Poate că sunt masochist, poate că asta e problema mea de fapt. Îmi place să sufăr, dar din vina mea suferă și alți. Sunt un dezastru pe două picioare, nu merit pe nimeni lângă mine. Oricine a fost lângă mine a avut de suferit. Poate e mai bine că o eliberez pe Emma, o voi scăpa de mai multă suferință.

          Îmi șterg lacrimile, apoi urc în mașină, mergând fixat pe ideea pe care mi-am format-o.

                               ◇

         Ies din mașină, intrând ca o tornadă pe ușa casei. Mă pregătesc de ceremonie pentru a-mi lua gândul, nu-i pot distruge ziua asta. Ea trebuie să fie fericită, nu-i voi strica cea mai importantă zi din viața ei. Îmi îmbrac costumul, apoi îmi aranjez părul.

          Mă privesc în oglindă și nu mă recunosc cu oricâte retușări aș face. Îl observ pe Laurențiu în spatele meu din vina reflexiei, pregătit la rându-și, stând în pragul ușii, analizându-mă.