Vei fi doar a mea

3. De ce te joci cu mine?

          Mă strecor printre colegii mei de facultate și încerc să ajung la blestematul de aparat pentru a-mi lua ceva de ronțăit, dar este foarte aglomerat. Au început să vină toți studenții la facultate, n-am mai rămas singură. Nici nu aveam cum, Marius a fost mereu lângă mine. Am vorbit mereu, am glumit și mi-a distras atenția de la afemeiatul acela care în continuare îmi face avansuri și a devenit mult mai insistent ca înainte.

          A devenit mult mai enervant ca înainte. Este gelos, pentru ce nu știu. Nu mă are, nu are dreptul de a fi gelos pe alt băiat. Nu voi fi niciodată a lui. Țin la inima mea și nu o voi lăsa să fie călcată în picioare de un băiat ca Adrian. Nu sunt doar un trofeu sau un nume pe o listă, nu pot fi așa ceva.

           — Emma, e adevărat? zice vocea Oanei care nici nu știu cum a ajuns lângă mine.

            — Ce să fie adevărat? întreb confuză. La ce se referă?

             — Se zvonește că ești împreună cu Adrian, dar îl înșeli cu Marius, spune, iar eu îmi pierd calmul la jumătatea propoziției. De unde zvonul acesta? 

             — Nu există așa ceva, nu voi fi niciodată cu Adrian. Nu se poate, neg vehement și văd cum strălucirea din ochii ei reapare.

              — Înseamnă că îți place de Marius, nu? zice entuziasmată făcându-mă să râd.

              — Nu neapărat, ne-am apropiat destul de mult zilele acestea. Și în plus, știi că suntem prieteni de ani de zile.

              Privesc cum expresia facială a blondinei se schimbă formând o grimasă. Mă întorc spre punctul în care a rămas încremenită cu privirea și-l observ pe Laurențiu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Adrian. Îmi dau ochii peste cap imediat când apare și marele grandoman în imagine. Evit contactul vizual și îmi comand ceea ce voiam de la amărâtul acesta de tonomat.

              — Emma, vin spre noi, mă avertizează glasul Oanei, dar nu apuc să reacționez că deja se aflau în dreptul nostru.

               — Bună, Emma, spune, iar eu îmi întorc privirea spre el. Mă privea rânjind, tipic.

                Aleg să trec pe lângă el și să mă duc în sala de curs, dar nu apuc să fac doi pași că aud doza de suc desfăcându-se.

                — Ai gusturi bune, îmi place, spune ridicând doza pentru a-mi fi vizibilă apoi un rânjet de toată frumusețea îi apare pe chip. Încerc să-mi păstrez calmul pentru a nu face o scenă în mijlocul holului, dar nu mă ajută comportamentul lui.

                — O poți păstra. N-aș mai putea bea după ce ai băut tu, spun apoi zâmbesc fals urmând să intru în sala de curs.

                Ascult spusele profesoarei care, pur și simplu, nu se mai oprește din vorbit. Dintre toate profesoarele, doamna Mara este cea mai obositoare și plictisitoare, bineînțeles. Mă chinui să rămân atentă, dar orice lucru îmi distrage atenția. Privesc aproape fiecare colțișor din clasă când rânjetul acela enervant îmi distrage atenția. Ce caută aici? Este primul gând care îmi trece prin minte. 

                Privirile noastre se întâlnesc, iar albastrul ochilor lui îmi captează total atenția. Rămân nemișcată fiind captivată total de acea culoarea până când clopoțelul se aude. Mă trezesc din transă, ce naiba a fost faza aceea? Oftez zgomotos apoi îmi iau lucrurile și ies încă confuză din clasă.

                 Cum am putut fi atât de distrasă de el? Nu-mi pot imagina ce a fost în capul meu. 

                 — Emma, stai! se aude strigătul lui Marius care mă face să mă opresc.