Vei fi doar a mea

Epilog

           Am ajuns cu greu acasă și de abia am reușit să-mi fac un duș în care am plâns pe toată durata lui pentru că nu după mult timp după ce a intrat Emma în casă am fost sunat să mi se spună că mă așteaptă mâine în Cluj. Am crezut că voi avea timp să-i mărturisesc ce se întâmplă, dar n-am. Pun ultimele lucruri în troler, urmând să-l duc la mașină. Închid portbagajul și-l observ pe Laur lângă mașină.

         — Aveai de gând să pleci fără să spui nimic? Treci încoace! spune amuzat, apoi mă îmbrățișează.

         — O să-mi lipsești, pămpălăule! Să nu uiți să mă mai suni și pe mine, spun, apoi râd.

         — N-o să scapi de telefonul meu, o să vorbim ca femeile ore în șir! spune amuzat, intensificându-mi râsul.

        — Laur, am o rugăminte la tine, rostesc în timp ce mă îndepărtez de el. Ai grijă de Emma, te rog. Fă totul mai ușor pentru ea, spun, iar el aprobă asemenea unui soldat.

        — Nu-ți promit, îți jur că voi avea grijă de ea! spune, iar apoi ne îmbrățisăm din nou.

        — Aveți grijă de voi, la revedere, frate!

        — La revedere! îmi răspunde după ce ne desprindem din îmbrățișare și mă duc lângă portieră.

         Mă urc la volan, privind în oglinzi cum așteaptă să pornesc de pe loc. Apăs pedală și plec, lăsându-l în urmă pe Laur. O să-mi lipsească atât de mult. Mi-a fost alături atâți ani și nu m-a trădat niciodată. A fost fratele pe care n-am avut ocazia să-l am niciodată!

        Văd drumul care duce spre casa Emmei și oftez. Nu pot pleca fără să o văd pentru ultima oară. Privesc ceasul și văd că este trei dimineața, ora în care ea doarme cel mai adânc. Atât de adânc încât n-ar auzi nici dacă ar fi un hoț în casa ei. Cobor din mașina, aranjându-mi geaca de piele, apoi o sun pe Oana.

          — Ce vrei la ora asta? răspunde morocănoasă blonda, iar eu pufnesc amuzat.

          — Coboară și deschide-mi și mie ușa! spun, iar apelul se termina cu o înjurătură înfundată din partea ei.

           Deschide ușa, privindu-mă nervoasă. I-am stricat somnul. Îi admir pijamalele cu ursuleți pentru câteva secunde și mă abțin să nu râd, apoi îmi dreg glasul, apropiindu-mă de ea.

          — Ce vrei la ora asta? Emma doarme buștean! șoptește, iar eu suspin.

          — Nu va dura mult, trebuie să o văd.

          — Poți s-o vezi și mâine! spune, vrând să închidă ușa, dar o blochez la timp.

          — Trebuie s-o văd acum, rostesc răspicat, privind-o direct în ochi.

           Blonda înghite în sec, apoi îmi face semn să intru. Nu aștept să aud alt comentariu că urc la etaj, ajungând în dreptul ușii dormitorului Emmei. Închid ochii, înghițând în sec. Acesta va fi cel mai greu și dureros lucru pe care-l voi face vreodată. Apăs ușor clanța, strecurându-mă după ușă. O privesc cum doarme atât de liniștită și mă apropii de ea, zâmbind.

          — Bună, Emma. Probabil te-ai fi întrebat ce caut aici dacă erai trează, șoptesc, apoi oftez. Ei bine, nu pot să plec fără să-ți spun ce am pe suflet. Voi pleca în Cluj, am acceptat postul după multe luni. Știu că m-ai fi judecat și ai fi avut dreptate. Sunt un om rău, Emma. Un om care n-a putut să renunțe la visul său pentru femeia iubită. De aceea nu te merit, nu te-am meritat niciodată. N-o să pot niciodată să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, m-ai scos din întunericul în care mă înecam. În schimb, eu doar te-am dezamăgit. Vreau să fii fericită, Emma. Vreau să ai un om lângă tine care ar fi renunțat la vis! Îmi pare rău că n-am putut să fiu omul potrivit pentru tine, îmi pare rău pentru fiecare lacrimă care a fost din cauza mea! Sunt un monstru, un om de nimic, un egoist, dar te iubesc cu adevărat. Ești singura femeie pe care o voi iubi vreodată! De aceea tu vei fi doar a mea, chiar dacă va fi doar în mintea mea! rostesc cu greu, urmând să suspin. Ai grijă de tine, Emma. Păstrează ce a fost frumos între noi doi în mintea ta și nu uita, te voi iubi întotdeauna! spun ultimele cuvinte, apoi îi mângâi ușor chipul pentru a n-o trezi.

          O privesc pentru ultima oară, apoi ies din cameră, lovindu-mă de privirea nervoasă a Oanei.

           — Nu pot să cred că vei pleca pur și simplu! N-ai suflet, ești un animal! rostește indignată, iar eu îmi plec capul.

          — Ai dreptate, Oana. Sunt tot ce e mai rău pe lumea asta, dar o iubesc. N-ai idee cât de greu îmi este să plec!

          — N-o să te ierte niciodată.

         — E mai bine așa. Să mă urască, Oana. Să mă urască din tot sufletul ei, dar să nu sufere. Te rog, ai grijă să nu sufere! spun cu lacrimi în ochi, privind uimirea Oanei.

          — Promit, rostește cu greu, iar eu o aprob tăcut.

           Ies din casă, îndreptându-mă spre mașina, iar Oana vine după mine.

         — La revedere, Adrian! spune, iar eu zâmbesc amar.

        — Nu-i spune Emmei că am venit, Oana.

        — N-am să-i spun, ar răni-o mai tare dacă ar ști! spune, iar eu încuviințez.

        — La revedere, Oana. Ai grijă! rostesc, iar după ce obțin aprobarea blondei din fața mea, urc la volan.

         Pornesc spre Cluj, în timp ce milioane de amintiri mi se derulează prin minte. La dracu', o să-mi lipsească toți atât de mult! O să-mi fie dor de Laurențiu cu toate tâmpeniile pe care le face și trebuie să-l ajut, o să-mi fie dor de Oana și de toate momentele în care mă analiza cu ochii ei verzi și de entuziasmul ei prostesc față de orice. Dar cel mai dor o să-mi fie de Emma. O să-mi fie dor de toate clipele în care se lua de mine că beau sau fumez. O să-mi lipsească felul în care mă provoca doar ca să mă enerveze. O să-mi fie dor de glumele ei, de mâncarea ei, de modul în care se băga mereu în treaba mea, de curiozitatea ei nemărginită. O să-mi fie dor de ochii ei cu care mă privea cu atâta emoție, de buzele ei, de mirosul ei, de părul ei, de tot ce ține de ea! Ea este singurul motiv pentru care am putut să merg mai departe, ea mi-a fost ancoră și zid de susținere. Iar acum trebuie să învăț să trăiesc fără ea, la fel cum a trebuit să învăț să trăiesc și fără mama. Emma Tudor va fi singurul motiv pentru care am mai zâmbit vreodată. Acum totul s-a stins, inclusiv zâmbetul pe care ea îl scotea la iveală. Acum e târziu, e târziu pentru orice! Nu mai există cale de întoarcere.

          — Rămas bun, Emma mea! rostesc după ce am ieșit din București, apoi accelerez pe autostradă.