Emma Tudor a fost învățată de mică ce este ambiția şi să nu renunțe niciodată la visul ei, oricât de greu va fi de împlinit. Iar, când încăpățânarea şi orgoliul ei se îmbină, nimeni nu o mai poate opri. A fost rănită, dar s-a ridicat şi a luptat în...
Am reușit cu trecerea săptămânii să mă scot din starea aceea. Nici în momentul de față nu pot înțelege ce a fost cu mine, dar nici nu mai vreau să descopăr. Îmi trec încă o dată peria prin păr și ies pe ușă. Mă opresc pe loc când îmi dau seama că am uitat cheile de la mașină în casă. Dau să mă întorc pentru a recupera cheile din casă, dar mă lovesc de un corp masiv. Mă dezechilibrez, dar mă cuprinde de brațe cu mâinile sale. Îmi îndrept privirea și observ imediat aceeași ochi, același chip inofensiv, dar toate astea sunt o mască, iar masca ascunde sub ea cel mai rău diavol cu ochii albaștri.
— Ușor, spune ajutându-mă să mă echilibrez din nou. Privirea mi se schimbă instantaneu arătând disprețul față de el.
Aleg să nu spun nimic rămânând să ne privim unul pe altul, în liniște. Ochii lui fac cunoștință cu ai mei și nu se mai scapă din privire. Pentru o secundă pot vedea în sufletul său, pot vedea un întuneric, o durere ascunsă. Mereu am avut darul de a citi oamenii, dar cu el, deabia acum pot descifra ceva.
Parcă dându-și seama de ceea ce observ, își schimbă privirea în altă direcție căpătând o stare de nervozitate ușoară. Este posibil ca tocmai să-i fi descoperit punctul slab celui mai rău bărbat din facultate.
— Mulțumesc, dar preferam să fi mai atent pe unde mergi, spun apoi forțez un zâmbet ce politețe făcându-l să-și dea ochii peste cap. Asta este ceva nou, nu l-am mai văzut făcând asta.
— Cu plăcere, spune rece trecând pe lângă de parcă aș fi fost cea mai enervantă ființă din lume.
Mă întorc total șocată de noile lui reacții și-l privesc cum merge spre mașina lui oprindu-se apoi parcă așteptând pe cineva. Deschide ușa din dreapta șoferului și îmi face semn să merg spre el, dar mă încrunt neînțelegând ce mai vrea.
Se întoarce iritat la mine, oprindu-se în fața mea.
— Ne mișcăm azi, Emma? întreabă dezinteresat.
— Unde să ne mișcăm, Adrian? întreb la rându-mi, neînțelegând ce se întâmplă.
— La facultate, hai, zice făcând un pas în spate, dar oprindu-se când realizează că eu nu m-am mișcat nici un centimetru.
— Nu merg nicăieri cu tine, zic răspicat punându-mi mâinile la piept și fixându-mi privirea în ochii săi.
— Nu te flata singură, Emma. N-am venit din plăcere, prietenele tale și Laur m-au rugat să vin să te iau. Mașina ta este la Oana, zice la fel de rece, făcându-mă deja să mă deranjeze atitudinea sa.
— Bine, zic și merg și eu la fel de nepăsătoare ca el. Pot observa cu coada ochiului cum pare surprins de acordul meu atât de rapid dat.
Mă urc în dreptul lui Adrian și aștept să ne punem în mișcare, dar el nu se mișcă din loc până nu-și aprinde o țigare.
— Nu fuma lângă mine, Adrian, zic deschizând geamul din dreptul meu.
— Te rog să rămâi tăcută tot drumul, mă doare capul deja, nu mă enerva și tu, spune privind în față la drum.
Asta a fost ultima picătură care a umplut paharul. Nu suport să mă trateze așa, nu permit nimănui să mă trateze așa. Trag aer în piept apoi expir zgomotos atrăgându-i atenția doar cu coada ochiului. Îmi fixez privirea și eu la drum urmând să-i spun ceea ce mă deranjează.
— Știi ce nu înțeleg eu? Nu înțeleg de ce te comporți așa cu mine, zic auzind apoi pufnitul lui. Ne oprim la semaforul care tocmai se făcuse roșu.
— Emma, așa meriți să mă comport cu tine. Ți-ai bătut joc de mine și m-ai dus cu zăhărelul ani de zile. S-a terminat, zice accentuând ultimele cuvinte uitându-se în ochii mei.
— Eu sunt de vină? Sau tu că nu ai ascultat niciodată când te-am rugat să încetezi că la mine nu merg vrăjelile ieftine? spun și privesc cum strânge volanul în mâini.
— Oh, la naiba, Emma! La tine n-au fost vrăjeli ieftine! se râstește privind cum semaforul se face verde și accelerează puternic, mergând cu o viteză nu prea legală.
— Încetează, Adrian! strig prinzându-l de braț urmărind apoi cum încetinește.
Respir ușurată apoi mă poziționez mai bine pe scaun cu spatele și îmi închid ochii. Omul ăsta e nebun. Nebun de legat.
— Nu te speria, iubire, nu aveam de gând să fac niciun rău, zice enervându-mă la culme.
— Vreau doar să ajung la facultate, zic pentru ultima oară rămânând tăcută apoi pe tot parcursul drumului.
Mă uit la tot ce se poate vedea pe geamul mașinii evitând contactul vizual cu el. Dar îl pot observa când se mai uită la mine, oricât de atent la drum vrea să pară, tot își întoarce privirea spre mine făcându-mă amuzată de situație.
— Ce mai este acum? zice vizibil confuz de amuzamentul meu.
— Nimic, „iubire" , zic ironică privind apoi cum clatină din cap și îi apare un rânjet în colțul gurii.
Cum ajungem, mulțumesc cerului că am ajuns întreagă și cobor rapid din mașina groazei. Îl pot observa cu colțul ochiului cum se amuză de reacția mea, dar oricine ar fi fost în situația mea, ar fi acționat la fel. Își așază jacheta de piele neagră și vine cu un rânjet de toată frumusețea pe față în dreptul meu. Îmi dau ochii peste cap și îl caut cu privirea pe Marius, dar îl observ deabia după ce se află în fața mea.
— Tu ce cauți aici? îl aud pe Marius.
— Stai calm, nu te panica, frate. N-ai concurență, spune Adrian apoi îi face cu ochiul și-l bate pe umăr batjocorindu-l și plecând apoi, lăsându-l pe Marius cu o privire tăioasă în urma lui.
Mă duc direct în brațele lui și îmi așez capul pe pieptul lui. Mă ajută să mă liniștesc, dar nu destul.
— Îmi pare rău că ai stat cu el, spune sărutându-mi fruntea după ce îmi ridică capul de la pieptul său.
— Acum sunt bine, datorită ție, zic apoi zâmbesc blând urmând să-mi apuce mâna și să ne îndreptăm spre intrarea în facultate.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cam atât a fost şi acest capitol! Sper că v-a plăcut!
